Miercuri,
10.09.2025
Innorat
Acum
23°C

Accizele la benzina si tutun vor creste in 2011.Scumpirile vin de Anul Nou

Accizele pentru combustibili şi pentru tutun vor fi majorate de la 1 ianuarie 2011, ceea ce ar putea conduce la noi creşteri de preţuri pentru aceste produse, potrivit unui proiect de ordonanţă care modifică Codul Fiscal.
Astfel, în cazul produselor energetice acciza pentru benzina fără plumb va creşte de la 1 ianuarie cu 15 euro pe tonă, respectiv de la 452 de euro/1.000 litri la 467 euro/1.000 de litri. Pentru motorină, accizele vor urca cu 11 euro pe tonă, de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 euro/1.000 de litri, relatează Mediafax.

Potrivit anexei la proiectul de ordonanţă, acciza calculată la 1.000 de ţigarete va fi de 76,6 euro anul viitor, în creştere de la 74 euro în 2010.

Acciza specifică va fi în prima jumătate a anului viitor de 48,5+22% din valoare. În a doua jumătate a anului viitor, aceasta se va determina în funcţie de preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul aferent anului precedent, acciza ad valorem şi acciza totală.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că această majorare s-ar putea vedea anul viitor într-o posibilă creştere a preţurilor de vânzare pentru anumite produse.

Potrivit documentului, accizele plătite pentru băuturile alcoolice vor rămâne nemodificate.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Codul Fiscal

Vizualizari: 270

Comentarii

1 comentarii

sibyanul

Acum 14 ani

Ce s-ar intampla daca timp de o luna nu am mai alimenta deloc autoturismele si am circula pe jos sau cu transportul in comun? Sunt curios daca se intampla ceva bun dupa un astfel de scenariu? Cred ca vom avea doar avantaje! In alte tari s-au organizat astfel de \"proteste\" pentru majorari mult mai mici ale preturilor la combustibili, iar efectul a fost scaderea accizelor cu pana la 25% (Grecia, Spania, Franta). Oare la noi nu se poate? NU, PENTRU CA NU SUNTEM UNITI! PACAT. SA AUZIM DE BINE!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus