Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Ne "autonomizam" sau ne regionalizam?

Este întrebarea propusă de Facultatea de Ştiinţe în cadrul unei mese rotunde ce se va desfăşura joi. Tema propusă de organizatorii evenimentului, Sabina-Adina Luca, Dragoş Dragoman şi Bogdan Gheorghiţă se numeşte "Autonomie, regionalizare si eficienţa administaţiei publice din România". "Începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. În ciuda progreselor realizate în timpul negocierilor de aderare, numeroase domenii necesită încă o reformă accentuată. Unul dintre acestea este si administraţia teritorială, aceasta rămânând în limitele reformei realizate de către regimul comunist în anul 1968. Deşi provinciile istorice ce compun România de azi au avut evoluţii diferite si si-au păstrat anumite caracteristici distincte, singurele unităţi teritoriale recunoscute de către Constituţie continuă să rămână judeţele, în acord cu logica unei guvernanări relativ centralizate. România încearcă, acum, să răspundă provocării integrării europene, trebuind astfel să-şi armonizeze structurile teritoriale si politicile de dezvoltare regională, unul dintre obiectivele principale fiind si acela de a cheltui eficient fondurile structurale si de coeziune europene. Sunt oare cele opt regiuni de dezvoltare create în 1998, regrupând fiecare mai multe judeţe, dar fără personalitate juridică, eficiente? Care este viitorul acestor regiuni de dezvoltare în condiţiile în care se discută tot mai mult despre trecerea de la parlamentul bicameral la unul monocameral ? Cum vor fi reprezentate aceste regiuni si cum vor funcţiona ele în continuare? Suntem convinsi de faptul că participarea dumneavoastră va contribui la succesul evenimentului. Împreună putem pune idei în dialog pentru a înţelege mai bine fenomenele sociale si politice ale postcomunismului românesc", se arartă în invitaţia la dezbatere.

Evenimentul se va desfăşura joi, 10 martie 2011, la sediul Facultăţii de Stiinţe Politice, Relaţii Internaţionale si Studii Europene din Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 34, et. II, sala 201, de la orele 17.00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Bogdan Gheorghita

Acum 13 ani

Buna ziua! Multumim pentru postare! Dar, e vorba despre Facultatea de Stiinte Politice, Relatii Internationale si Studii Europene
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus