Marţi,
19.10.2021
Cer Senin
Acum
11°C

Expozitii la Muzeul Brukenthal

În Galeria de Artă Contemptană a Muzeului Brukenthal vor expune săptămâna aceasta artistele Adriana Jebeleanu şi Jana Kuznetsov. Expoziţia Adrianei Jebeleanu “The Outer Body” propune, într-un context post-grunge, un discurs extra-pictural, în care pictura devine doar un mijloc. Artista se foloseşte de propriul corp ca subiect, obiect şi mediu, îşi explorează limitele şi transformă emoţional amintirile din copilărie, schiţele violente, visele, elementarul. În Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, pe lângă o selecţie de lucrări mai vechi, artista va prezenta două filme noi: „The 9th Cromozome”, un interviu despre genetică şi feminitate cu prof. Sue Povey de la University College din Londra, şi “Portretul unui om de ştiinţă”, un video poetic, auto-reflexiv inspirat de viaţa tatălui ei. În performance-ul din deschiderea expoziţiei, Adriana Jebeleanu îşi va induce o stare de somn, în care va rămâne timp de trei zile. Vernisajul va avea loc vineri, 6 mai, de la ora 17:00, la Galeriei de Artă Contemporană, strada Tribunei, nr. 6. Expoziţia va rămâne deschisă publicului până în 22 mai. În a doua expoziţie „In a Mirror Invisible - Baddy's Paradise”, Jana Kuznetsov propune un discurs despre statutul actual al artei, fetişismul postcomunism şi masochismul pieţei de artă. În ultimii ani, artista şi-a creat o serie de alter ego-uri – ziaristă, curator, divă - care aveau misiuni artistice clare, prestabilite, ţintind mereu la triumful artei adevărate, fără ascunzişuri, politeţuri sau mecanisme ascunse. Pentru a accentua regulile artei, Jana Kuznetsov prezintă în spaţiul galeriei din Sibiu o instalaţie site-specific care recompune un spaţiu de gândire şi sinteză culturală, şi care reprezintă în acelaşi timp o stare de început pozitivă. Ultimul său alter-ego, Baddy Dolly Jane se prezintă ca fiind cea mai cunoscută artistă contemporană. Pentru deschiderea expoziţiei, Baddy Dolly Jane a pregătit un performance surpriză, în care îşi propune să implice publicul. Vernisajul va avea loc vineri, 6 mai, de la ora 17:30, la Galeriei de Artă Contemporană, strada Tribunei, nr. 6. Expoziţia rămâne deschisă publicului până în 10 mai.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus