„Let`s Do It, Romania!”, cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, va fi organizat din nou anul acesta, iar voluntarii sibieni sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare. Dacă anul trecut peste 3.000 de voluntari, au reuşit să strângă 9.000 de saci cu deşeuri, anul acesta organizatorii speră ca numărul participanţilor să se dubleze. “În 2010 am avut stabilite 28 de trasee, pe care am făcut curăţenie şi pot spune că aproape toate localităţile s-au implicat în proiect. Am fost sprijiniţi şi de autorităţile locale şi de firme care ne-au sponsorizat cu saci menajeri şi mănuşi. La această ediţie, după ce o să stabilim procesul de cartare, vrem să acoperim mai multe zone şi să oferim voluntarului posibilitatea să îşi aleagă zona de curăţenie” a spus Oana Prodan, project manager “Let`s Do It, Romania!”. Anul acesta “Let`s Do It, Romania!” are un sistem nou de cartare, care va fi bazat pe “zone de cartare”, de aproximativ 3x3 km fiecare. Orice voluntar care se înscrie pentru cartare îşi va alege zone de cartare proprii. La ediţia de anul trecut au participat elevi de la 24 de şcoli, studenţi, funcţionari, profesori şi angajaţi ai firmelor care au sponsorizat acţiunea. Potrivit organizatorilor, zonele cu cele mai multe deşeuri sunt Valea Ştezii, Valea Sevişului, zona Guşteriţa, dar şi zonele de la marginea satelor, unde deşeurile sunt răspândite pe distanţe de câţiva kilometri. “De exemplu la intrarea în satul Glămboaca este plin de gunoaie. În astfel de cazuri încercăm să implicăm şi autorităţile locale, pentru că problema nu poate fi rezolvată decât cu ajutorul lor” a mai spus Oana Prodan. Prima ediţie a avut loc în 25 septembrie 2010 şi au apricipat peste 200.000 de volunatri din toate judeţele ţării. Ziua de Curaţenie Naţională este în acest an în 24 septembrie, iar echipa “Let`s Do It, Romania!” va încerca să mobilizeze 500.000 de voluntari.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1482
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Prof. de Geografie
Acum 5 ore
@Hermannstadt
Acum 5 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
Pastor Marginas
Acum 7 ore
X