Compania Teatrală Become lansează proiectul „Teatrul ca un joc”. Compania de teatru a Asociaţiei Internaţionale de Tineret „Become” va începe acest proiect în luna iulie, 2011, cu posibilitatea dezvoltării lui pe parcursul anului 2011, dar şi 2012.
„Teatrul ca un joc” îşi propune o formă de teatru itinerant al tinerilor. Acesta se vrea a fi o formă educaţională şi culturală pentru tineri, reprezentând, totodată, o încercare de a deschide o poartă spre cultură şi o formă de comunicare cu ceilalţi.
La „joaca de-a teatrul” vor fi invitaţi să participe tineri care doresc să guste din tainele artei (teatru, dans, muzică) în aşa fel încât, la sfârşitul proiectului, tinerii participanţi să joace într-un spectacol cu tema: „voluntar în România”.
Proiectul va fi structurat şi prezentat ca un drum iniţiatic şi va cuprinde idei despre voluntariat din epoci diferite. Participanţii vor lua parte la workshop-uri de teatru, muzică şi dans, factori care, îmbinaţi, duc la succesul unui spectacol.
Cele mai bune momente ale workshop-urilor vor fi prezentate în spectacolul „Teatrul ca un joc”, ce va închide microstagiunea de la Sibiu. Forma acestui spectacol este de teatru itinerant, unde spectatorul, purtat de-a lungul timpului, va vedea diferite forme de voluntariat în anumite epoci. Spectacolul va fi unul interactiv, care nu numai că va implica direct spectatorul, dar va ţine şi audienţa în suspans.
„Vor fi mai multe evenimente în cadrul microstagiunii. Pentru că suntem în anul dedicat voluntariatului, primul eveniment se va numi „voluntar în România” şi va avea loc la finele lunii iulie. În august vom reveni cu un al doilea spectacol din ciclul „Teatrul ca un Joc”, iar la început de toamnă urmează să scoatem volumul 2 al cărţii „Teatrul ca un Joc”, a declarat Cătălin Grigoraş, preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Tineret “Become”.
Evenimentul este cofinanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu. Partenerii principali sunt Teatrul pentru copii şi tineret GONG Sibiu şi Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Autoritatea Națională , Tineret Sibiu , Cătălin Grigoraş , Studenţilor Sibiu , Direcția Județeană , Asociaţiei Internaţionale , Compania Teatrală Become
Vizualizari: 370
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Aci Duțu
Acum 10 ore
John S
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Nustiu
Acum 12 ore
Leonard