Sâmbătă,
14.12.2024
Cer Senin
Acum
-1°C

Restantierii la biblioteca Astra scapa de penalizari

Noaptea Bibliotecilor vine cu o veste foarte bună pentru sibienii care de-a lungul timpului au împrumutat cărți dar au și uitat să le restituie. La prima ediție a acestui eveniment în Sibiu, conducerea bibliotecii a decis să anuleze toate penalizările care în mod normal se aplică restanțierilor. „Noaptea Bibliotecilor este cel mai bun moment pentru ca toţi cititorii care din varii motive au uitat, cu intenţie sau fără, să restituie cărţile împrumutate. Doar în această noapte publicul poate restitui cărţile împrumutate fără a fi penalizaţi. Sperăm ca publicul să profite de moment”, spune Florinela Anca Vasilescu - Coordonator Departament Marketing şi Programe. Este pentru prima dată când Biblioteca Județeană Astra participă la proiectul național „Noaptea bibliotecilor”. Biblioteca din Sibiu va fi deschisă în 1 octombrie la ora 18 și va fi reînchisă de abia în dimineața următoare, la ora 4. Evenimentul îşi propune să readucă în atenţia publicului instituţia bibliotecii publice ca factor important şi tradiţional de informare, educare şi cunoaştere. În cele zece ore în care biblioteca va fi deschisă pe timpul nopţii, publicul poate participa la acţiuni diverse precum: conferinţe susţinute de invitaţi din ţară, ateliere de manufacturare carte, sesiuni de lectură publică, expoziţii tematice şi multimedia, ateliere de artă plastică, audiţii muzicale dar şi observaţie astronomică de pe terasa bibliotecii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus