Probabil cei mai adevarati barbati din lume

E sâmbătă dimineață, puțin înainte de ora 10 și e prima dată când merg la stadionul Bebe Boboc pentru un meci de rugby. Urmez cuminte linia pistei de biciclete, după indicațiile primite de la colegi. Cartierul de case prin care deobicei bate vântul a devenit ceva mai animat, ba chiar trebuie să cauți un loc de parcare. Din spatele tufelor se aud strigăte, se simte agitația și se vede o poartă de rugby, cam jerpelită și ruginită. De cum dau colțul, prima surpriză. Toată forfota aceea nu venea dinspre terenul de rugby. Imediat în apropiere, pe un teren de fotbal, 22 de puștani alergau dintr-o parte într-alta sub privirile îngrijorate ale părinților. Da, era foarte frig la ora aceea. Iau ca reper spre terenul de rugby un pensionar bine încotoşmănat, cu buzunarele pline de seminţe, sigur e omul meu, de musai merge spre terenul de rugby. După 20 de paşi, am ajuns în depoul CFR. Ba nu, pe vagonul amplasat pe marginea străzii scrie Stadionul Bebe Boboc. Şi totuşi, e un vagon amplasat pe un câmp ce seamănă a teren sportiv.

Ştiam că rugbyştii de la CSM Sibiu au o viaţă grea. Am mai citit articole scrise de colegii mei dar nu mi-a venit să cred până nu am văzut cu ochii mei, că vestiarele sibienilor sunt, de fapt, UN VAGON. Producţie interbelică, scorojit şi decolorat de vreme pe exterior, sincer, n-am avut nerv să îl văd şi pe interior. În ciuda frigului, pe bolovanii ce amintesc de o tribună sunt adunaţi 30-40 de oameni. În faţa lor, împărţiţi pe câte o jumătate de teren, sibienii şi bucureştenii se încălzesc cu mare atenţie şi fac ultimele repetiţii. Repetă schemele de atac, repunerile din aut, grămezile, Florin Troancă mai face ultimele reglaje echipei şi dă ultimele indicaţii. În tribune - în continuare nu ştiu dacă pot numi aşa îngrămădirea de betoane pline de găuri din care cresc bălării - suporterii bat pasul pe loc şi îşi freacă mâinile în aşteptarea primelor raze de soare. Pentru un ochi nepriceput, ca al meu, bucureştenii par mult mai rugbyşti. Aduc mai degrabă a trupe speciale sau a bodyguarzii de la BGS. Sibienii, pe de altă parte, par mult mai fâşneţi şi mai rapizi. Când tot ce ştii despre sportul ăsta e că Noua Zeelandă e cea mai tare şi singurele nume care sună cunoscute sunt Jonah Lomu şi Johnny Wilkinson, nu poţi da însă multe verdicte înaintea primului fluier.

La nici cinci minute de la startul partidei înclinam să cred că am dreptate. Bucureştenii, mult mai masivi, se mişcau mai lent iar precizia nu părea punctul lor forte. Toate mingile şutate de sibieni săreau din mâinile bucureştenilor de zici că erau încinse. Aşa au venit şi primele puncte pe tabelă (dacă la stadionul Bebe Boboc ar exista o tabelă). Bucureştenii faultează la 30 de metri de terenul de finalizare iar sibienii reuşesc transformarea. 3-0. Bun început. Minunea n-a durat prea mult. Oaspeţii au început să câştige mai toate duelurile fizice, au muncit pentru fiecare metru câştigat și au început să înscrie eseu după eseu. Până la pauză aveau un avantaj care nu mai lăsa dubii asupra câștigătoarei. După primele 10 minute ale reprizei secunde, Florin Troancă schimbă tinerii neexperimentați cu veteranii. M-aș fi gândit că logic ar fi fost ca aceştia să se regăsească în garnitura de start. Când am văzut însă pe viu ce înseamnă un meci de rugby mi-am dat seama de ce au aşteptat pe margine ultimele 30 de minute. E un sport infernal. Trebuie să ai în constituţie cel puţin 80% fier ca să îl poţi practica. Nu e un sport violent, dar e dur. Poate mai dur decât sporturile de contact. E preferabil să iei un pumn în barbă decât să te loveşti frontal de un accelerat de 120 de kilograme care vine spre tine în fugă. Medicii au fugit cam cât fuge un fotbalist într-o repriză. Aproape după fiecare grămadă era nevoie de intervenţia lor. Dar să revenim la meci. După ce o repriză întreagă a dat indicaţii şi le-a dus apă colegilor, Florin Troancă s-a echipat şi a intrat în teren alături de veteran. "Tot vă dau un eseu" zice Troancă spre banca bucureştenilor după prima intervenţie a medicului. Genunchiul bandajat e semn clar că antrenorul nu mai duce un meci întreg în teren, deşi se vede pe el cât de mult îşi doreşte. De pe banca Bucureştiului se râde "Mergi mă de aici, nu vezi cât de paradit eşti?". Paradit, neparadit, Troancă s-a ţinut de cuvânt. Deşi fără el în teren, accidentat grav la gleznă, CSM a reuşit un eseu. După 10 minute legate de grămezi, împingeri, pase şi strategie, sibienii şi-au atins măcar obiectivul de orgoliu. Au culcat mingea în terenul de ţintă. Da, au pierdut cu 40-15, dar n-a fost unul care să se dea bătut. N-a fost unul care să se ceară afară sau să se tăvălească pe gazon precum fotbaliştii. Şi că tot e la modă comparaţia asta, fotbalul e şcoală de desen nu e sport. Rugby-ul e sport adevărat, sport pentru bărbaţi. Că restul... chiar par muieri

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297