Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Sibiul, pepiniera pentru gimnastica romaneasca

Deși gimnastica românească se confundă cu nume ca Nadia Comăneci, Lavinia Miloșovici sau Marian Drăgulescu, Sibiul, la rândul său, a dat acestei minunate discipline nume importante, de-a lungul timpului. Din școala de gimnastică sibiană au plecat spre cele mai înalte trepte ale podiumului Claudia Presăcan, Sabina Cojocar și Ioan Suciu, dar și Dorina Opriș și Cristina Elena Bobeș, antrenoarele de astăzi ale secției de gimnastică a CSȘ Sibiu. Prin setul complex de mișcări, gimnastica poate fi considerată sportul primordial, cel care stă la baza celorlalte sporturi. De la fotbal la natație sau baschet, în toate aceste sporturi se regăsesc elemente din gimnastică, fie la etapa de încălzire sau chiar în execuția mișcărilor caracteristice fiecăruia dintre ele.
Dacă cei mai mulți părinți nu cunosc pe deplin sacrificiile pe care urmează să le facă copiii lor, dorind doar ca „micuțul să practice un sport”, antrenorii sunt cei care se transformă în adevărați părinți. „La începutul fiecărui an școlar facem selecția în grădinițe. Pierderile sunt enorme. De exemplu, anul trecut am adunat în jur de 50-60 de copii, iar în primele două săptămâni, la primele lecții m-am trezit cu vreo 20. Din aceștia s-au mai triat iarăși, că ba unuia nu-i place, ba la altul nu au timp părinții să-i aducă la antrenament, să-i ia de la antrenament, să se ocupe de ei. Fiind mici, copiii trebuie aduși de părinți. Noi depindem de părinți. Avem două grupe, una care înaintează spre performanță și cealaltă, formată din copii care fie sunt mai mititei și înaintează un pic mai greu, dar se lucrează cu toți la fel și încercăm să scoatem tot ce-i mai bun din ei”, a spus Dorina Opriș, antrenoare a secției de gimnasitică fete, din cadrul CSȘ Sibiu.

Intră copii, ies campioni

Cu o experiență de o viață în gimnastică, Viorel Hoaghea, fost antrenor în cadrul CSȘ Sibiu, prin mâna căruia au trecut nenumărați campioni, Marius Gherman – campion european, Dan Burincă – campion olimpic și mondial, sau Lucian Sandu, actualul antrenor al fetelor de la Deva, spune că după 1990 lucrurile au început să se schimbe din rău în mai rău. „Altădată, înainte de competițiile oficiale, făceam două-trei întâlniri zonale neoficiale. Până în anii 90 aveam câte o competiție pe lună, era foarte important acest lucru. După fiecare competiție, nivelul copilului creștea foarte mult, pentru că ei veneau de acolo cu niște imbolduri noi. Aveau indemnizație de masă, care acum nu se mai dă. Făceam cantonamente de vară, la munte și la mare.Acum, nu. Cei care conduc destinele țării nu sunt interesați, cred eu, sportul de performanță. Ei au alte interese. Cei mai buni ambasadori din țara aceasta sunt și au fost sportivii. La campionatul anterior am capotat la gimnastică, nu știu ce se va întâmpla anul acesta” a declarat Viorel Hoaghea, care încă mai oferă mostre din vasta sa experiență, în fiecare zi, în sălile de antrenament ale Clubului Soprtiv Școlar Sibiu.

La fel, pe banii părinților și ai profesorilor

Pentru a participa la concursurile oficiale, copiii trebuie să împlinească vârsta de nouă ani, ceea ce le dă un timp de patru-cinci ani de zile lor și antrenorilor pentru antrenamente. Suportul financiar este însă vital dezvoltării sportive. „Este foarte important sprijinul financiar, dar contează foarte mult și baza materială pe care o ai – nu ne putem plânge, că sală avem, sunt și aparate. De doi ani de zile, de când sunt la băieți, am făcut cantonamente pe banii părinților, pe banii profesorilor. Tot ce am realizat cu grupa de avansați, am făcut-o cu ajutorul părinților. Părinții sunt baza, fără ei nu am cum, sincer. E foarte greu să găsești combinația perfectă: copilul să vrea, părintele să vrea și antrenorul să poată”, a spus Cristina Bobeș. Antrenorii de gimnastică sunt din ce în ce mai rari, iar nu puține sunt cazurile în care foști gimnaști aleg drumul străinătății, pentru a munci, în detrimentul antrenoratului. „Nu vine nimeni în sistem. În specialitatea aceasta găsești foarte greu oameni. Nu vine nimeni care să stea pe 6-7 milioane și să ridice la copii de zeci de ori pe zi. Copilul nu știe multe, când vine în sală noi îi oferim o educație, o disciplină, o ținută corporală – cam tot ce își poate dori un părinte. Gimnastica este un sport la care foarte puțini se înhamă să îl facă. Totuși, noi nu facem asta pentru bani, că dacă ar fi pentru bani… facem asta pentru bucuria pe care o vedem pe chipul copiilor când le ies elementele, când câștigă, pentru acea satisfație o facem”, a adăugat Cristina Bobeș, care și-a început cariera de gimnastă la vârsta de trei ani și jumătate.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

8 comentarii

Marian

Acum 12 ani

nu va suparati sunt un baiat care vrea sa se inscrie si as vrea sa stiu daca este sectie si pentru baieti si daca ma pot inscrie la varsta de 12 ani.Va rog sa imi raspundeti
Raspunde

Marian

Acum 12 ani

BUNA VREAU SA STIU CAR TRE SA PLATESC
Raspunde

TURNUL

Acum 12 ani

dle P Popelca vad ca sinteti nedocumentat cu privire la campioni fete si baieti a orasului Sibiu. Scoala de gimnastica sibiana a dat mult mai multe nume sonore gimnastici tari .Nu va dau nume ptr ca d-voasta ati inceput un articol nedocumentat aveti obligatia profesionala sa completati articolul prin numirea tuturor campionilor si a gimnastilor fem. mas. ce au facut faima sibiului scoli sibiene sa zicem numai din perioada Nadia si pina acum Sper ca santeti un adevarat om al scrisului si veti da bucuria concitadinilor prin reamintirea numelui campionilor sibieni SIBIENI MERITA SA AIBA ZIARISTI BUNI
Raspunde

Georg

Acum 12 ani

@3. TURNUL (IP 188.24.230.54) dle P Popelca vad ca sinteti nedocumentat cu privire la campioni fete si baieti a orasului Sibiu. Scoala de gimnastica sibiana a dat mult mai multe nume sonore gimnasticii tarii.[...]_____________________________ Melitta Rühn?...Dar era oho..pe vremuri..autorul era cumva LOCO pe atunci?...Si mai inainte?...pauza..deocamdata...
Raspunde

Marian

Acum 12 ani

buna tot eu va rog raspundetimi va rog is foarte talentat si vreau sa aduc faima romaniei
Raspunde

Marian

Acum 12 ani

ma dar ma egasperati pl raspundeti:D:D:D:D:D
Raspunde

@marian

Acum 12 ani

Te duci la Clubul Sportiv si vorbesti acolo cu un profesor. Probabil ca te poti inscrie.
Raspunde

Marian

Acum 12 ani

ms mult dar eu sunt din bacau si e imposibil:D
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus