La un pahar

Mă întâlnesc, ieri, cu un fost profesor, beat. Ne salutăm, după care îl întreb ce l-a făcut așa de fericit să se îmbete. Aflu că are restanțe mari la bancă și că nu și-a mai luat salariul de patru luni și banca vrea să îi vândă apartamentul.

”Mă duc să îi iau de gât pe ăștia de la putere”, îmi spune pe un ton nervos, privind stânga-dreapta. ”Am îndurat destul. Își bat joc de mine și de toți colegii mei. Cineva trebuie să facă ceva”, îmi zice strângând ușor din pumnul drept. Eu dau să îl calmez, spunându-i că trebuie să fie o soluție să nu-și piardă casa. Omul începe să dea detalii despre ce va face el în câteva minute cu pedeliștii...

”Măi, trebuie să dau un semnal, nu? Dacă alții nu vor să facă nimic, eu trebuie să iau atitudine în numele lor”, îmi zice pe un ton mai calm. Apoi, își drege vocea de câteva ori și spune:

”Auzi, nu vii rapid la un pahar? E frig aici pe stradă. Ar fi bun un vin fiert. Hai, că mă duc apoi la pedeliși, că e timp.”

Mergem în primul bar pe care îl găsim deschis. Aici, dăm de un alt profesor cunoscut, pensionar acum. Cu ochii tulburi, pensionarul ne salută cu câteva înjurături adresate președintelui României. Ne așezăm, plini de înțelegere. Bătrânul ne zice că a luat pensia de dimineață și, la amiază, mai avea fix de o sticlă de vin din ea. Plătise curentul, gazul de iarnă, apa, medicamentele. Acum cu ultimul pahar din pensie pe masă, își făcea planuri cu pedeliștii. Profesorul mai tânăr intră și el în jocul imaginației, iar eu asist la un spectacol grotesc de planuri de protest public.

Trec patru ore.

Dansul protestelor publice deraiază către bârfe despre Oana Zăvoranu. La un moment dat, alți doi pensionari care ne ascultaseră, se alătură la masă. Urmează un nou dans al imaginației protestului, mai însuflețit. Aud despre cum vor să deschidă ușa sediului de partid cu piciorul și să îi scoată pe sus pe pedeliști din sediu și să îi dezbrace în public. Aud despre cum vor merge ei pe jos până în Parlament și pune lacăt e ușă. Apoi se vor deplasa la Cotroceni și îl vor tunde chel pe președinte.

Și multe alte povești spuse cu intonație. Atât de frumoase, că barmanul începe să ne dea ”băuturi din partea casei”. Încet-încet, deraiem spre bancuri. Mai întâi cu Băsescu și Boc, apoi, cu Bulă, blonde și polițiști.

Mai trec patru ore.

E noapte. Protestatarii au obosit, după multe pahare de vin și bere. Abia mai scot două cuvinte. Barmanul e și el plictisit. A auzit prea multe bancuri și parcă începe să îi pară ru de butura dată e gratis. Protestatarii îs liniștiți. S-au decis să nu mai protesteze public decât peste două zile. Până atunci e un meci mare la televzor și nu pot să îl piardă.

”Mă, nici peste două zile nu pot”, zice bătrânul pensionar. ”Am zi de șah. Peste trei zile, pot.”

Își dau întâlnire la același bar. Să protesteze din nou. Fac ei rost de bani de undeva. Că, românul e descurcăreț.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi