Duminică,
16.03.2025
Parțial Noros
Acum
12°C

Autostrada Sibiu –Nadlac, prima in topul prioritatilor investitionale pe 2012

Ministerul Transporturilor va finaliza anul viitor aproximativ 90 kilometri de autostradă, reprezentând tronsoanele Bucureşti-Ploieşti şi Medgidia-Constanţa, urmând ca în 2013 să dea în folosinţă alţi 550 kilometri de pe Coridorul IV pan-european, potrivit ministrului Anca Boagiu.

"Anul 2013 va fi anul de finalizare al lucrărilor contractate în 2011, urmând să fie finalizaţi 550 kilometri de autostradă", a afirmat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, la comisiile reunite din cele două Camere pentru discutarea bugetului Ministerului Transporturilor din 2012.

Principalele proiecte de infrastructură rutieră incluse în proiectul de buget pentru anul 2012 sunt autostrăzile Sibiu-Nădlac (332,56 km, suma alocată fiind de 761 milioane euro), Cernavodă-Constanţa (73,11 km, cu 70 milioane euro finanţare), Braşov-Borş (72,5 km în execuţie şi o sumă de 100 milioane euro), Bucureşti-Ploieşti (în lungime de 62 km, cu 31 milioane euro) şi varianta de ocolire Bacău la nivel de autostradă (30,8 km, cu 30 milioane euro).

În România, Coridorul IV pan-european trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti şi Constanţa.

Autostrada Bucureşti - Ploieşti are ca termen de finalizare data 15 decembrie în acest an, însă lucrările vor continua şi în 2012.

România are în prezent puţin peste 300 de kilometri de autostradă. În ultimii ani au fost finalizaţi doar 50 de kilometri din Autostrada Transilvania, proiect început în anul 2004.

Ministerul Transporturilor va aloca 215 milioane euro pentru construcţia a 14 centuri ocolitoare, în lungime totală de 235,4 kilometri, şi alţi 440 milioane euro pentru reabilitarea a 2.000 kilometri de drumuri naţionale.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

mihai

Acum 13 ani

VOM face.... VOM avea... LA ANUL... VOM incepe.... vreau sa aud: AM FACUT !
Raspunde

COCO

Acum 13 ani

2012 inseamna 2014 sau mai exact 2018
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus