O instituție imposibilă. Aceasta este imaginea DGASPC Sibiu, instituția care în ultimii trei ani a generat impresia unui adevărat focar de corupție, interese meschine împărțite pe grupulețe și uneltiri continue. Adevărul despre cine este ”bun” și cine este ”rău” e greu de aflat. Turnul Sfatului vă prezintă, în exclusivitate, documentele care au generat, săptămâna trecută, demiterea unui director pentru că ”nu mai e bun” și aducerea unuia nou. Care, din prima zi, a născut suspiciuni.
15 februarie 2012. Pe masa președintelui Consiliului Județean Sibiu, Martin Bottesch, este pus un raport în care, pe trei pagini, activitatea Danei Lupică – încă director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Sibiu – este tocată mărunt.
De la ”modul necorespunzător în care s-a exercitat actul managerial la acest serviciu, în anul 2011” și până la ”modul defectuos, neprofesionis, discreționar în care a fost condusă DGASPC în anul 2011”, acuzațiile la adresa directoare Dana Lupică se înșiruie necontenit.
”A generat o presiune permanentă asupra personalului, a proferat amenințări la adresa acestuia, a promovat un climat de hărțuială, atitudini care au afectat în mod indubitabil serviciul public prestat de DGASPC Sibiu”, scrie negru pe alb în raportul înaintea președintelui CJ Sibiu, instituție în subordinea căreia funcționează DGASPC.
Dincolo de aceste acuzații la modul general, sunt trecute și o serie de acuzații punctuale, numerotate de la 1 la 9, în unele situații și cu subpuncte. Turnul Sfatului nu a apucat să verifice toate acuzațiile, mai puțin una – cea referitoare la demisia unui doctor, angajat de doar zece zile în cadrul DGASPC. Cu un salariu de puțin peste 500 de lei lunar, tânăra doctoriță a ales să demisioneze șocată de atmosfera din instituție și de munca ce trebuie depusă. În mod oarecum îndoielnic, demisia acesteia este pusă în cârca fostei directoare, Dana Lupică. Aceasta a fost contactată de Turnul Sfatului în ultima zi a săptămânii trecute. A refuzat, însă, să facă, deocamdată, orice fel de comentarii legate de plecarea sa. ”Poate mai încolo”.
Bottesch, oficial
În cadrul ședinței CJ Sibiu, fără să facă referire la raportul care i-a fost prezentat, Martin Bottesch a declarat în fața plenului că schimbarea Danei Lupică se impune ”pentru funcționarea instituției. Nu vrem să pedepsim oameni. Aceste măsuri (schimbarea directorului executiv – n.r.) sunt bune pentru mersul Direcției”. Ulterior, președintele Martin Bottesch a declarat pentru Turnul Sfatului, că schimbarea Danei Lupică se impune având în vederea tensiunea creată în instituție după controalele venite de la București. ”Acele controale care au fost făcute de către Comisia Superioară au creat în cadrul instituției tensiuni ce nu au existat înainte. În urma controalelor, climatul care s-a instaurat, inclusiv în jurul doamnei Lupică, nu a mai fost favorabil pentru a continua activitatea în condiții bune. Acest fapt ne-a determinat să facem o schimbare. Avea putere de decizie conform funcției, dar a avut de suferit autoritatea dânsei”, s-a referit Bottesch la Dana Lupică.
Mihaela Tolciu. Nicidecum fără semne de întrebare
Despre Mihaela Tolciu, numită de plenul CJ Sibiu drept noul director al DGASPC Sibiu, părerile sunt împărțite. ”Este un bun profesionist, poate cel mai bun din instituție acum” sau ”Am și eu semne de întrebare” sunt răspunsuri primite aproape în mod egal, în funcție de persoanele care răspund. Majoritatea, răspund cu teamă. Dincolo de interpretările subiective, din actele obținute de Turnul Sfatului reiese însă cel puțin o situație care naște reale semne de întrebare.
Elena Cismașiu conduce Centrul de recuperare și reabilitare Rîul Vadului, din cadrul DGASPC Sibiu, iar Isabela Toma este șefa Resurselor umane din cadrul aceleiași Direcții. Numele lor au apărut întru raport întocmit de Comisia superioară de evaluare, venită în control de la București. ”Totodată există nenumărate indicii cu privire la existența în cadrul comunității municipiului Sibiu a unui număr foarte mare de personalități publice cre sunt încadrate ca persoanne cu handicap în mod fals, fără a prezenta nicio dizabilitate care să necesite protecție specială din partea statului, scopul obținerii acestor certificate fiind dobândirea unor drepturi și facilități – în special deducerea impozitului pe venit sau obținerea unei pensii anticipate pentru limita de vârstă”, scrie în raportul care dă și nume. Iar printre numele enumerate ca ocupând și funcții de conducere în cadrul DGASPC sunt enumerate, printre altele, Elena Cismașiu și Isabela Toma (ambele aveau certificate de handicap în grad accentuat, boala invocată fiind astmul bronșic), alături de Maria Gârlonța, Mirela Brote. dr. Ioana Filip, dr. Anca Iordache, Victoria Rădoiu și Vasile Haneș.
Pentru toate aceste persoane angajate în cadrul DGASPC, Comisia superioară a dispus reevaluarea. Cum doctorul Serviciului de evaluare s-a îmbolnăvit, intrând în concediu medical, în locul lui, pentru o scurtă perioadă, a fost delegată Mihaela Tolciu să completeze dosarele cu propunerea de încadrare în grade de handicap. Aceste dosare urmau să fie înaintate Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în vederea încadrării finale în grad de handicap. Pentru Elena Cismașiu, Mihaela Tolciu a propus încadrarea în grad de handicap accentuat, pe 12 luni, iar pentru Isabela Toma, tot în grad de handicap accentuat, dar pe șase luni. Pentru ambele, codul de boală a fost același – J45 (astm bronșic).
În conflict cu Comisia superioară
Întrebată de Turnul Sfatului despre reevaluarea persoanelor angajate în cadrul DGASPC, asupra cărora Comisia venită de la București a lansat o serie de grave acuzații, noua directoare Mihaela Tolciu a declarat inițial că nu își mai amintește exact toate detaliile. ”Nu știu dacă am evaluat toate persoanele cu handicap din cadrul DGASPC. În acea săptămână eu am evaluat foarte multe, în jur de 300 de dosare, chiar nu mai știu câte au fost. Nu am verificat după câți sunt din Direcție”. Rugată totuși să facă strict referire la angajații ale căror nume le-a recunoscut ca fiind ale unor colegi și pentru care a propus menținerea gradului de handicap, Mihaela Tolciu a arătat că propunerile ei s-au bazat pe documentele de la dosar. ”Am propus în funcție de documentele din dosar cu foarte multe observații, așa cum este rolul evaluării”, a mai declarat Tolciu.
Propunerile de încadrare în grad de handicap făcute de ea nu au fost, însă, bine văzute de Comisia superioară de la București. În septembrie, anul trecut, președintele Comisiei, Gabriela Nițuică, i-a adus grave acuzații, inclusiv cea de ”complice la multiple înșelăciuni”. În urma acestor acuzații, Mihaela Tolciu a solicitat, în scris, dispunerea încetării activității ei de evaluare medicală în cadrul Serviciului de evaluare complexă adulți.
Martin Bottesch îi ia apărarea, în această situație. ”Doamna Tolciu este un funcționar care pregătește niște hârtii, face o propunere și Comisia este cea care ia decizia. Poate propune ori alb, ori negru, ori gri, Comisia decide. După părerea mea nu poate fi trasă la răspundere căci nu ia nicio decizie, nu are competențe”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
16 răspunsuri
-
Tolciu,ar trebui sa fie functionarul corect si impartial, care dincolo de actele fabricate de la dosarele alora pe care cica „i-a evaluat” pe cand se juca de-a medicul, sa nu faca acele propuneri, stiind de fapt ca angajatele nu au niciun handicap.Doar le vede zilnic!Deci nu are scuze nici morale nici legale!Dar ea nu va fi in stare niciodata sa echilibrata si echidistanta. Este exact de ce este nevoie in conjunctura data.E omul conjuncturilor!Asa ajunsese sa conduca si fostul Inspectorat ptr.handicapati judetean,asa conduce si acum Directia asta!!Sa o lasam sa arate ce poate!
-
Sunt curios cum se va sfarsi povestea CH false. Cine va raspunde de miile de CH acordate aiurea in perioada 2005-2010?! De CH care nu erau in evidentele Directiei dar pentru care falsii handicapati isi incasau drepturile si facilitatile?! Unii chiar angajati ai Directiei! Va continua reevaluarea tuturor celor cu CH?! Care e urmatorul om care se mai lupta si care va trebui trimis la plimbare?! Si cand ma gandesc ca pe aceste personaje le platim din banii nostri….
-
Din cauza acestor indivizi pusi cu salarii grase sa discearna corect acordarea acestor certificate si care si-au acordat lor pe nedrept gradul de handicap,sute de oameni bolnavi si incadrati in grad de handicap au fost chemati la comisia superioara venita de la Bucuresti si condusa de nituica(nu pot sa o numesc doamna),tratati ca niste animale,tinuti pentru a fi verificati pe holurile policlinicii de la ora 09,pana la orele18.In ultima perioada,respectiv inceputul lunii martie au inceput sa vina comunicarile din partea comisiei centrale,care nespecificand pe ce crirterii, au anulat certificate de incadrare in grad de handicap la peste 90 la suta dintre cei cu adevarat bolnavi.Banuiesc ca restul de cca 10 la suta sunt cei cate si le-au acordat singuri si acum au fost validati si de „onor”comisia centrala
Nu ar strica o ancheta in continuare si publicat numele acestor rapaci verosi in toate publicatiile locale,insa sunt convins ca totul va fi acoperit de praf,iar cei necajiti si care isi pot permite vor incerca sa caute dreptate in justitie,umpland buzunarele avocatilor si cheltuind implicit si banul public. -
Va rugam luati masuri la Centrul de la Orlat, ceea ce face actuala directoare este inadmisibil! Pleaca angajatii, unii din ei in concedii de maternitate si dumneai nu vrea sa faca demersuri pentru a se face noi angajari. Se lucreaza cu copii peste norma legala, in spatii improprii. Asistentele medicale si psihologa se plimba prin Sibiu, prin piete si supermarketuri, in timpul programului de lucru in loc sa se ocupe de copii!
Problema discriminarii de gen o intalnim la Centru de Plasament din Orlat incepand din 2012, angajatele sunt amenintate cu sanctiunea, veti vedea ca multe vor opta pentru parasirea locului de munca! Este ingrijorator si faptul ca cca. 70% din victime afirma ca nu au fost promovate si nu au fost salarizate conform meritelor reale datorita aplicarii unor criterii subiective de recrutare, selectie ETC. in functie de gen. In cazul diferendelor cu seful ierarhic cauzate de acte discriminatorii indreptate asupra unei subordonate, referentul din centru prefera neamestecul colegilor in conflict pentru a–i proteja de eventuala lui razbunare in consecinta pozitiei adoptate! Se lucreaza cu copii peste norma legala, in multe spatii improprii, cate o camera de 16 metri patrati pentru 10-18 copii cat are o grupa . Multe angajate vor alege alt loc de munca, nu stresul si sa faca munca pentru inca 3 norme!!!
-
Demolam?! Construim?! Daca fundatia e prost facuta -cum e cazul fraudelor de CH- mai bine demolam!! Dar nu suntem facuti sa reconstruim solid…asa ca o sa acoperim neregulile!! Dar de cate ori va merge scenariul asta!?? Chiar nici un infractor adevarat nu raspunde in tara asta??!! Au fost descoperite si confirmate sute de fraude….din bani publici…si??!! Ce conteaza??!! Mai exista prosti care muncesc cinstit si platesc pentru ei!! Pentru Marcela MM – corect!! Aveti dreptate!! Rad in nas tuturor, mai ales ca s-a dispus reevaluarea tuturor dupa cele constatate in 2011!! Rusinos
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tara arde si baba se piaptana! Ne si intereseaza pe noi nustiuce comunitate nemaiauzita din Pakistan! Si noi suntem vai…
Bine, băă! 3.3 meleoane (plus proiectarea) pentru a zugrăvi pasajul…
N-o sa poata fi aplicata legea , cine sta sa numere balcoane? Ale gagicilor, poate…
Psd, pnl, tot dracu ala e.
Asta zic „autoritatile”, din 1918 incoace. Lol.









Lasă un răspuns