Patru persoane cu vârste cuprinse între 29 și 57 de ani au fost arestate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și vor fi cercetate pentru infracțiunea de proxenetism. Polițiștii sibieni urmăresc de ceva vreme această grupare infracțională ce acționa cu precădere în zona de nord a județului Sibiu. Polițiștii au luat însă la puricat atât Mediașul și Sibiul cât și Copșa Mică, Cisnădia și Tălmaciu. Polițiștii au descins atât la locuințele proxeneților cât și la cele unde se presupunea că locuiesc prostituatele. În urma acestei razii, polițiștii au pus cap la cap 14 infracțiuni de prostituție și 4 de proxenetism. Dacă primele vor scăpa relativ ieftin, cei patru proxeneți au în față un proces de durată ce s-ar putea sfârși cu ei după gratii. Deocamdată, cei patru proxeneți, trei femei și un bărbat, toți din municipiul Mediaș, sunt reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Potrivit investigației polițiștilor, între 2011 și martie 2012, cei patru au au îndemnat şi înlesnit derularea de activităţi de prostituţie pentru mai multe tinere, dintre care unele minore, de pe raza municipiului Mediaş şi a localităţilor învecinate. Cercetările în acest dosar sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale Sibiu în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a învinuiţilor şi extinderea cercetărilor cu privire la alte persoane suspecte de comiterea acestui gen de infracţiune.
Imagini realizate de IPJ Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Copșa Mică , Investigații Criminale Sibiu , Investigații Criminale , Arestare Preventivă Sibiu
Vizualizari: 336


Ultimele comentarii
Acum 36 minute
Emil
Acum 38 minute
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 1 oră
Sotir
Acum 1 oră
Hell-Town
Acum 1 oră
Andrei