Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Premiile Nationale pentru Poezie "Mircea Ivanescu" se decerneaza la Artgothica

Au mai rămas câteva zile până la decernarea Premiilor Naţionale pentru Poezie „Mircea Ivănescu”, eveniment realizat de Asociaţia Culturală Artgothica.

Premiile vor fi decernate în cadrul Taberei Internaţionale de Poezie „Artgothica”, ale cărei lucrări se vor desfăşura între 19 – 22 iulie la Sibiu.

Juriul, format din Ion Mureşan, Leo Butnaru, Felix Nicolau, Ioan Moldovan şi Cornel Ungureanu, au nominalizat la categoria „Cartea de poezie a anului 2011” pe Constantin Abăluţă cu „Nu eu dar nici altcineva”, Nichita Danilov cu „Imagini de pe strada Kanta” şi Paul Vinicius cu „Liniştea de dinaintea liniştei”.

La categoria „Volum de debut în poezie”, au fost aleşi Crista Bilciu cu volumul „Poema desnuda”, Andrei Dosa cu volumul „Când va veni ceea ce este desăvârşit” şi Răzvan Gheorghe cu „Metastazele luminii”.

La ultima categorie, premiul „Mopete”s-au clasat Simina Codruţa, Silvia Mateescu şi Cătălin Pavel.

În cadrul Taberei Internaţionale de Poezie „Artgothica” vor avea loc lansări de carte, reviste literare, recitaluri publice de poezie şi va fi lansat, în colaborare cu Asociaţia nevăzătorilor din România, filiala Sibiu, proiectul primei antologii de poezie contemporană în alfabetul Braille.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus