Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

"Michael Flatley’s Lord Of The Dance" revine la Sibiu

După ce anul trecut sibienii s-au bucurat de spectacolul unic oferit de lorzii dansului, iată că și anul acesta celebra trupă de dans irlandez revine la Sibiu.

În 11 octombrie, la Sală Transilvania, dansatorii companiei „Michael Flatley’s Lord Of The Dance” își vor încânta fanii cu o poveste nouă, plină de suspans, efecte pirotehnice și costume fabuloase.

„Cu o coregrafie fabuloasă ce include personaje mitice dar și realiste, eterna luptă dintre bine și rău se creionează în pași de dans pe vechi ritmuri irlandeze. Cu fiecare act, dansatorii își vor conduce publicul în lumea dansului, trecând alături de ei prin toată gamă de sentimente: frică, dragoste, curaj, compasiune dar și bucuria reusitei”, spun organizatorii.

Supranumiți „minune a lumii moderne”, irlandezii au fost urmăriți de-a lungul carierei de milioane de oameni din lumea întreagă, iar anul trecut spectacolul de la Sibiu a fost susținut cu casa închisă, toate biletele fiind epuizate cu câteva zile înainte de reprezentație.

Pentru toți cei ce doresc să vadă spectacol biletele s-au pus în vânzare în Magazinele Flanco, Magazinul Diverta, Sală Transilvania, Agenția Teatrală Sibiu, Magazinele Domo, Germanos, Vodafone și Orange dar și în Oficiile Poștei Române.

Biletele costă 300 lei: categoria VIP, 250 lei - categoria 1, 200 lei - categoria 2, 150 lei - categoria 3 și 100 lei- categoria 4.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus