Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Sibienii prefera instanta in locul mediatorului, in schimb firmele cauta solutii amiabile

În ultimii ani, la Sibiu au început să se deschidă cabinete de mediere. Mulți însă le ocolesc, pentru că știu prea puține lucruri despre ce presupune medierea și care sunt beneficiile acestea. Ana Măria Tuluc, președintele Asociației Profesionale a Mediatorilor Transilvania, povestește cum problemele se pot rezolva pe cale amiabilă, fără să se ajungă la procese care pot dura mulţi ani și mii de lei.

“Medierea este o modalitate alternativă de rezolvare a conflictelor, o procedura voluntară și confidențială, prin care, o terţă persoană neutră, imparțială și fără putere de decizie - mediatorul - ajută părțile să ajungă împreună la o înțelegere mutual acceptată în vederea încheierii conflictului mediat. Clienții nu renunță la avocat în cele mai multe cazuri, dar se hotărăsc să își rezolve problemele mai repede, mai ieftin, mai eficient. Din practică vă spun că în majoritatea cazurilor, părțile vin însoțite de avocat. Unul din beneficiile medierii este tocmai faptul că partea, poate fi însoțită de oricine își dorește să îi fie aproape, și mai ales, partea este ascultată. La procedura de mediere, partea este cea care vorbește, care are pretenții, care cere explicații, și nu avocatul. Dorințele, nevoile, așteptările, părerile și trăirile părții sunt importante în procedura de mediere. Este total greșită ideea că mediatorul ia locul avocatului. Avocatul are un rol esențial chiar și în procedura de mediere, acela de a-și consilia clientul”, povestește Ana Măria Tuluc.

Asociația Profesională a Mediatorilor Transilvania înființat la Sibiu în urmă cu câteva luni, reprezintă un pas în plus pentru ca sibienii să afle despre munca mediatorilor. În plus, în septembrie, asociație afiliată UCMR (Uniunii Centrelor de Mediere din România) va aduce la Sibiu “Caravana Medierii”, proiect de anvergură națională, prilej cu care fiecare cetățean va putea vorbi cu un mediator, dobândind astfel o informare corectă și disponibilă tuturor celor care doresc să afle mai multe despre mediere.

“In acest moment foarte puțini sibieni apelează la un mediator, iar vina este a noastră, a mediatorilor. Canalul de informare de la mediatori la cetățeni a fost unul deficitar. Medierea, ca procedură, simplifică foarte mult soluţionarea conflictului. Prin mediere, părțile ajung singure la o rezoluție comun acceptată și dorită, cu cheltuieli mult mai mici, într-un timp mult mai scurt și beneficiind de un atuu extraordinar, confidențialitatea. Costurile pentru mediere sunt mult mai mici decât costurile din instanțele de judecată, la mediator nu există termene, întâlnirea sau întâlnirile se stabilesc de comun acord, soluția este una dorită de părți și nu una impusă de o instanță, iar confidențialitatea este obligatorie”, mai spune doamnă Tuluc.

Firmele sibiene fac coadă la uşa mediatorilor

Dacă sibienii nu și-au făcut încă un obicei din a apela la mediator, în schimb reprezentanții firmelor nu se sfiesc să o facă. Un motiv îl constituie faptul că firmele încearcă să îsi protejeze imaginea și caută o metodă prin care pot evita publicitatea negativă.

“La serviciile unui mediator în acest moment apelează firmele care își doresc soluționarea diferitelor probleme repede, eficient, iar dacă vorbim de firme, atunci pomenesc principalul atuu, confidențialitatea. Publicitatea negativă chiar dacă în unele domenii ajută, în cele mai multe cazuri duce la pierderi financiare, de aceea firmele preferă serviciile unui mediator în comparație cu instanța de judecată, unde problemele lor sunt publice. Dar nu doar firmele apelează la serviciile unui mediator. Orice conflict poate să-și găsească soluționarea în biroul unui mediator. Important este de știut că la serviciile unui mediator se poate apela atât înainte de orice demers în instanță, dar și în timpul procesului, dacă părțile doresc o soluție rapidă, dacă nu mai doresc să fie condiționate de termene, atunci pot apela la mediere”, adaugă președintele Asociației Profesionale a Mediatorilor Transilvania.

Potrivit Tabloului Național al Mediatorilor în județul Sibiu, apar înscriși 19 mediatori autorizați. Un număr mult mai mare însă, îl reprezintă mediatorii înscrişi la cursuri și urmează să își definitiveze dosarele de autorizare.

“Datele nu sunt 100% corecte, deoarece în județul Sibiu numărul mediatorilor este mai mare, aș aprecia că la nivel de județ avem în jur de 50 de mediatori autorizaţi” , precizează Ana Măria Tuluc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

4 comentarii

Horea Bortan

Acum 12 ani

Articolul este publicitate ieftina in favoarea unui mediator. In realitate firmele au la dispozitie multe alte modalitati se stingere a conflictelor. Procedura concilierii directe prevazute de art. 720 indice 1 Cod Procedura Civila, care este si obligatoriu de parcurs inainte de declansarea litigiului judecatoresc. De asemenea, aceasta mediere poate fi facuta foarte simplu si in fata unui avocat, la costuri mult mai reduse, beneficiul fiind acela ca avocatul este specialist in drept. Pentru a fi mediator orice persoana cu studii superioare poate urma 40 de ore de curs. Insa aceste ore sunt insuficiente atat pentru dobandirea expertizei juridice necesare, cat si chiar si pentru minimele abilitati de negociere. Participarea la o sedinta de mediere inainte de declansarea unui litigiu judecatoresc ca deveni obligatorie, insa este vorba doar de o formalitate gratuita; nu va duce la cresterea pietei acestor servicii, in ciuda publicitatii agresive. Persoanele fizice au avut intotdeauna posibilitatea incheierii de tranzactii in fata avocatului, notarului, chiar si instantei de judecata. Iar persoanele juridice, pe langa procedura concilierii directe, au avut exact aceleasi posibilitati, suplimentar fiind arbitrajul comercial.
Raspunde

Elena

Acum 12 ani

In noul C. proc. civ. dispare concilierea iar medierea este cea care o substituie,iar domnul Horea nu prea stie ce este medierea nici ce face exact mediatorul.Tranzactiile despre care faceti vorbire se incheie in alte conditii.
Raspunde

Elena draga

Acum 12 ani

Inainte \"sa faci vorbire\" mai bine te ai apuca sa inveti limba romana!!! Felicitari Horea Bortan pentru modul in care ai punctat, sunt perfect de acord cu tine! Medierea este o abureala...
Raspunde

alina popescu

Acum 12 ani

Noi, romanii, suntem foarte reticenti la tot ce este impotriva interesului personal. nici medierea, dar nici avocatura nu pot reprezenta solutia unica in rezolvarea unui conflict. respectul si bunul simt sta la baza oricarei relatii .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus