În ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute, fix 150 de zile a împlinit mandatul lui Ioan Cindrea în fruntea Consiliului Judeţean Sibiu. Şi în aceeaşi zi, Cindrea a prezentat aleşilor judeţeni strategia elaborată sub conducerea sa pentru următorii şase – şapte ani din viaţa judeţului.
Strategia – un document stufos, la care au fost adăugate noi directive peste paginile umplute din copy-paste, cu date vechi de acum doi ani cel puţin, în majoritatea cazurilor. Poveşti multe, despre ce suntem (sau ce eram acum doi – trei ani) şi unde am vrea să ajungem. Repet, poveşti, dar poate că aşa trebuie într-o strategie.
În esenţă, însă, mesajul adnotărilor aduse de echipa lui Cindrea e un pic cam politicianist. Să spui că vrei să asfaltezi toate drumurile din judeţ în următorii patru ani e doar o promisiune ce îşi are loc în campania electorală, nicidecum dintr-un fotoliu cu sarcini executive. La fel, povestea celor 14.000 de noi locuri de muncă, anunţată de Cindrea în prezentarea strategiei nu are cum avea o credibilitate solidă fără un studiu de piaţă extrem de elaborat. Spun asta în condiţiile în care tocmai în Zona industrială vest unul din cei mai mari investitori din judeţ şi-a amânat expansiunea, iar cel mai mare anunţă că se teme pentru faptul că nu va mai găsi forţă de muncă îndeajuns de calificată.
Mai apar şi chestiuni care par la fel de lipsite de aderenţă la realităţile judeţului. Cum ar fi dezvoltarea parcurilor industriale. În esenţă, un lucru bun. Dar... cine să îţi vină în acele parcuri, atâta timp cât la Agnita de exemplu, oamenii preferă să meargă la muncă în străinătate, ca sezonieri, decât să ocupe unul din sutele de locuri de muncă vacante, dar prost plătite? Ar mai fi loc de investitori?
Bine, în definitiv, strategia e un document de lucru, unul care indică oarecum direcţia de dezvoltare. Poate avea parte de adăugiri şi poate să nu ducă la promisiunile strecurate între cele peste 400 de pagini.
Cât de ancorată în realitate este, însă, această strategie vom vedea în scurt timp, la prezentarea bugetului pe anul viitor. Atunci se va vedea diferenţa între politicianism şi administraţie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Cindrea , Consiliului Județean Sibiu
Vizualizari: 238
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
O sibianca
Acum 48 minute
Eu
Acum 56 minute
Kokos
Acum 58 minute
LOL
Acum 1 oră
Hermannstadt