Adolescentul si parintii

O vorbă din popor spune așa: “Copii mici-probleme mici/Copii mari-probleme mari”. Dacă atunci când copiii sunt bebeluși avem momente în care ne-am dori să crească să fie cât mai independenți, atunci când într-adevăr încep să “prinda aripi” am da totul doar să îi mai avem o dată micuți și dependenți de noi, căci cu cât crește copilul cu atât este posibil ca în relația copil-părinte să apară o prăpastie. Acum adolescentul își găsește propriul loc, este mai conștient de sine, dar și de cei din jur, ideile și sfaturile părinților sunt demodate și de cele mai multe ori ignorate.

Părintele la rândul său se simte frustrat că nu își mai poate controla copilul așa cum o făcea când era mic și totodata îi este teamă ca acesta să nu aleagă un drum greșit pe care să pornească în viață.

Pentru o relație cât mai deschisă copil-părinte este imperios necesar că aceștia să nu uite să comunice, oricât de greu ar părea în momentele respective și oricât de diferite ar fi punctele de vedere trebuie să se găsească o cale de mijloc care să satisfacă ambele părți.

Părintele trebuie să îi ofere intimitate adolescentului și să i-o respecte mai apoi, să-i respecte drepturile, să-i câștige încrederea și apoi să îi ofere responsabilități, să-l încurajeze în cea ce viseaza să facă și mai ales să îi fie el exemplu copilului.

Adolescentul de cele mai multe ori se simte neînțeles, iar acesta este momentul în care părintele trebuie să îi asculte problemele și să îi fie aproape fără a-l întrerupe, fără a-l critica/certa, fără a-i da sfaturi sau fără a lua în râs trăirile lui. Bineînteles că atunci când se consideră că adolescentul este pus în pericol în vreun fel prin ceea ce își dorește să facă sau deja face, părintele va trebui să ia atitudine. Multe probleme își găsesc foarte ușor rezolarea când adolescenții au o legătură mai strânsă cu părinții, când se simț apreciați cu adevărat, când li se acordă dreptul la propria părere și aceasta le este acceptată.

La această vârstă prietenii sunt foarte importanți, dar ceea ce trebuie adolescentul să înțeleagă este faptul că niciodată pritenii nu vor putea înlocui familia. Familia este necondiționat lângă tine, îți oferă totul, însă trebuie să dai și tu ceva în schimb: respect față de părinți și apreciere pentru ceea ce ai.

Activitățile pe care le desfășoară de acum un adolescent se diversifica tot mai mult, iar părintele poate profita de asta pentru a încerca să “intre în lumea lui” să îl înțeleagă mai bine petrecându-și timp alături de el, cunoscându-i prietenii, făcând diverse lucruri împreună care să îi apropie și să le ofere ocazia de a distruge bariera ce se lasă între ei.

Adolescentul are nevoie să crească într-un mediu stabil, sănătos și pozitiv, cu niște părinți gata să îl înțeleagă și să îl sprijine; părintele trebuie să încerce pe cât posibil să îi ofere acestuia posibilitatea să ia decizii, să aibă responsabilități și să impună limite, iar dolescentul trebuie să înțeleagă că părintele este singurul care mereu îi vrea numai binele și vrea numai să îl ajute.