Un site de întâlniri a realizat un sondaj prin care utilizatorii au votat cele mai bune replici "de agăţat" din filme celebre, câştigătoarea fiind o frază rostită într-o peliculă din 1963.
Audrey Hepburn se află pe primul loc într-un top al celor mai bune replici "de agăţat" din filme, cu o frază pe care a rostit-o în comedia romantică "Şarada/ Charade" (1963).
Topul a fost alcătuit pe baza rezultatelor unui sondaj realizat de site-ul de întâlniri Badoo.com.
"Nu muşc, să ştii... decât dacă e necesar", i-a spus Hepburn actorului Cary Grant, colegul ei din acel film din 1963. Această replică a ocupat primul loc în sondajul realizat pe utilizatorii de sex feminin ai site-ului.
Pe locul al doilea s-a clasat o frază celebră rostită de Lauren Bacall, adresată personajului jucat de Humphrey Bogart în filmul din 1944 "A avea sau a nu a avea/ To Have and Have Not": "Nu trebuie să spui nimic. Poate, doar să fluieri. Ştii să fluieri, nu-i aşa Steve? Îţi strângi buzele şi... sufli aerul".
Locul al treilea este ocupat de replica rostită de personajul jucat de Kathleen Turner, adresată personajului interpretat de Bob Hoskins, în filmul "Cine vrea pielea lui Roger Rabbit?/ Who Framed Roger Rabbit?" - "Nu ştii cât e de greu să fii o femeie care să arate la fel de bine ca mine".
În schimb, bărbaţii au fost de o altă părere şi cei mai mulţi dintre ei au votat pentru o replică rostită de Bette Davis într-un film din 1932. "Mi-ar plăcea să te sărut, dar tocmai mi-am spălat părul", a spus celebra actriţă americană în lungmetrajul "The Cabin in the Cotton".
Shirley MacLaine ocupă locul al doilea, cu o replică din "Vorbe de alint/ Terms of Endearment"- "Nu mă venera, până nu voi merita asta".
Replica actriţei Lauren Bacall din filmul "A avea sau a nu a avea" se află pe locul al treilea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Humphrey Bogart , Audrey Hepburn , Bette Davis , Bob Hoskins , Cary Grant , Have Not , Kathleen Turner , Roger Rabbit , Shirley Mac , Lauren Bacall , The Cabin , To Have , Who Framed Roger Rabbit
Vizualizari: 623
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Popescu Ion
Acum 1 oră
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 2 ore
Mora
Acum 2 ore
Sibianul comentator