Deputatul PDL Raluca Turcan cere ca poliția, Colegiul medicilor și Protecția Copilului să ancheteze cazul copilului despre care se spune că a fost lovit de o infirmieră de la Spitalul de Pediatrie Sibiu. ”Violenţa îndreptată asupra copiilor este de neimaginat. Violenţa întreptată împotriva copiilor bolnavi este sub înţelegrea umană, iar viloneţa întreptată împotriva copiilor bolnavi, venită din partea unui cadru medical, este sub demnitatea umană. Cer, atât Colegiului Medicilor, Poliţiei, cât şi Protecţiei Copilului să ancheteze acest caz şi să ia măsurile care se impun. Am ajutat spitalele din acest judeţ ori de câte ori am avut ocazia. Nu voi înceta să o fac nici de-acum încolo, dar sunt revoltată când aud de astfel de cazuri”, scrie Turcan într-o postare pe blog.
O sibiancă a postat pe blogul personal experienţa traumatizantă pe care a trăit-o alături de prietena ei, mamă a doi copii, care a ajuns să depună pângere la poliţie după ce şi-a internat cei doi copii la Pediatrie, iar unul dintre ei a fost agresat.
Fetiţa în vârstă de opt ani, i-a povestit mamei că în seara în care a fost internată, bolnavă de pneumonie, asistenta care se ocupa de ea, a lovit-o pentru că „a tuşit prea tare”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
X-ulescu
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
Kokos