Prietenii Mocăniței au început lucrările la 9 kilometri de cale ferată îngustă, între Agnita și Benești, pentru a repune pe sine mocănița. În plus, anul acesta prietenii Mocăniței au demarat și un proiect cu bani europeni. Mai multe detalii aflați de la Mihai Blotor, președintele asociației.
Reporter: În primul rând, am văzut că ați demarat un proiect pentru donații în vederea refacerii căii ferate până la Benești. Îmi poți spune cum vor fi folosite aceste donații și cum aţi ajuns la colaborarea cu FEDECRAIL?
Mihai Blotor: În situația în care, în prezent, vagoanele Mocăniței se află la Agnita, unde este în curs de finalizare și un adăpost pentru materialul rulant, este de la sine înțeles ca un eventual tren turistic să pornească de la Agnita. Mai mult, până acum Agnita a fost singura localitate de pe traseul Mocăniței care a crezut în noi și care ne-a sprijinit în demersurile noastre. Bineînțeles că o mocăniță care să pornească de la Sibiu ar fi avut un impact mult mai mare, însă la Sibiu nu am beneficiat de înțelegere și suport, mai mult, depoul mic aparține Societății Feroviare de Turism, iar chiria cerută este mult peste posibilitățile noastre actuale. La asta se adaugă linia încălecată cu trenurile normale între Sibiu și ramificația Cisnădie, care complică și mai mult lucrurile.
Acestea fiind spuse, următorul pas a fost reabilitarea unui tronson de cale ferată pe care să putem circula, și anume cei nouă km de la Agnita la Benești (trebuie să ajungem la Benești pentru a întoarce locomotiva în celălalt capăt al trenului). Până în prezent am reușit să refacem 2,3 km, însă mai departe este o zonă unde toate traversele sunt putrede sau arse, iar materialul mărunt de prindere a dispărut. Pentru înlocuirea acestor traverse am lansat apelul de pe site – pentru donații. În același timp am fost cooptați într-un proiect multinațional cu finanțare europeană, care implică totuși o cofinanțare de 50%, însă abia în luna iunie vom ști cu siguranță dacă va fi aprobat. Cooptarea în acest proiect a fost primul rezultat al apartenenței asociației Prietenii Mocăniţei la FEDECRAIL (Federația Europeană a Muzeelor Feroviare și Căilor Ferate Turistice). În urma bunei colaborări, încă de la început, cu prietenii noștri britanici, am avut contacte ocazionale cu FEDECRAIL, acestea înmulțindu-se în ultimii ani pe măsură ce și noi ne-am dezvoltat. Presați tot mai mult de aspectele legale și de indiferența autorităților, am simțit nevoia de a ne face auziți și de a apela la ajutor European, pentru că-FEDECRAIL oferă consultanță Comisiei Europene pe probleme de patrimoniu istoric și turism feroviar. Aşa se face că în aprilie 2012, la Helsingborg în Suedia, asociația Prietenii Mocăniței a aplicat și a fost acceptată unanim ca membru al FEDECRAIL. Un al doilea rezultat al calității de membru este invitația de a participa la anuala tabără de tineret a FEDECRAIL, unde fiecare membru este invitat să-și trimită tinerii voluntari, cu vârsta sub 24 de ani, pentru a se familiariza cu noțiunea de patrimoniu istoric feroviar, a participa la proiecte de restaurare sau întreținere a căilor ferate turistice și a materialului rulant și a se distra în același timp, într-un cadru multinațional. Tabăra este subvenționată în mare parte de FEDECRAIL și anul acesta se va ține în Austria, iar noi avem deja voluntari interesați de participare.
Rep.: Ce vă propuneţi, concret, să realizați în 2013? Ce planuri sunt cu finalitate pe termen scurt?
M. B.: Pentru acest an ne propunem, în mare, să definitivăm adăpostul pentru material rulant din Agnita și să continuăm reabilitarea liniei către Benești. Totodată sperăm să ne păstram obiceiul de a restaura o clădire pe an, în 2010 a fost cantonul Coveș, în 2011 turnul de apă din Cornățel și în 2012 grajdul gării Alțâna. Însă cât vom reuși efectiv să facem depinde în mare măsură de numărul de persoane care se vor oferi voluntari, dar și de aprobarea proiectului depus prin FEDECRAIL. Ca o noutate, prin acest proiect ne propunem și achiziționarea unei locomotive diesel care să stea la baza trenului turistic, e adevărat mai mică decât cele care circulau până în 2001, dar și mai ieftină.
Rep.: Cum decurg activitățile turistice, vine lumea să se plimbe cu drezina? Vă așteptați la o creștere a turiștilor anul asta?
M.B.: În aprilie anul trecut am început să promovăm plimbările cu ciclo-drezina între Cornățel și Hosman, iar succesul la public a fost neașteptat. Practic am ajuns să nu ne putem mobiliza noi îndeajuns de repede pe cât se cerea ciclo-drezina, așa că am apelat la prietenii noștri de la Ferma-Şcoala Cornățel pentru a ne ajuta cu predarea drezinei turiștilor. Ne așteptăm ca și în acest an numărul turiștilor să crească, o data cu răspândirea veștii. În prezent ciclo-drezina se afla în reparație generală și va reveni pe șine în următoarele zile. În plus, unul dintre voluntari, din Arad, ne-a construit și livrat în vară o moto-drezină echipată cu un motor de Trabant, cu șase locuri plus încă patru pe un vagonet adițional, pe care am testat-o în decursul anului trecut atât la refacerea liniei la Agnita, cât și cu turiști la câteva evenimente de la Hosman. Începând cu acest an vrem să o promovăm turistic. Pe lângă creșterea capacității de transport, adică zece locuri față de doar șase ale ciclo-drezinei, moto-drezina permite plimbări pe distante mai lungi, oferind și un grad de confort mai ridicat. În prezent se lucrează la un al doilea vagonet pentru moto-drezina, care-i va spori și mai mult capacitatea, precum și la o a doua ciclo-drezină.
Planurile noastre sunt îndrăznețe, însă vom reuși să le punem în practică doar atâta timp cât autoritățile locale ne vor sprijini și vor avea control asupra căii ferate. Facem apel în acest sens către Consorţiul pentru Dezvoltare Intercomunitară Sibiu-Agnita, o asociație formată din consiliile locale de pe traseu și care deține concesiunea asupra căii ferate, să facă tot posibilul pentru a păstra această concesiune, precum și către Consiliul Județean Sibiu, a cărui implicare în rezolvarea problemelor legale va aduce cu siguranță beneficii nu doar comunităților de pe Valea Hârtibaciului ci întregului județ, iar nouă ne va permite să continuăm a ne petrece timpul liber ca voluntari la Mocăniță.
Până atunci, vă așteptăm la o plimbare cu drezinele pe șinele Mocăniței!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Comisiei Europene , Valea Hartibaciului , Asociației Prietenii Mocăniței , Consiliul Judetean Sibiu , Mihai Blotor , Dezvoltare Intercomunitară Sib , Federaţia Europeană , Căilor Ferate Turistice , Muzeelor Feroviare , Societății Feroviare , Şcoala Cornățel
Vizualizari: 887
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alex
Acum 1 oră
Florin
Acum 1 oră
Sandrino Arhitecti
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel
Acum 2 ore
Ionutz Vl