Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Pumni, nervi si sport! Gazul are 2-0 cu Craiova

Turnul Sfatului
0

Gaz Metan Mediaș a câștigat, luni, 15 aprilie, cel de-al doilea joc din seria cu SCM „U” Craiova, a play-off-ul Ligii Naționale de baschet masculin, după ce duminică seara obținea prima victorie. Medieșenii și-au complicat singuri partida, după trei sferturi câștigate la rând. Mai mult, la un moment dat, Gazul a avut chiar și 24 de puncte avans, respectiv la scorul de 80-56.

Publicitate
Publicitate

În final s-a impus echipa antrenată de Marcel Țenter, scor 90-87(28-21, 26-21, 26-14, 10-31), însă nu fără emoții, dat fiind că oltenii au făcut în ultimele zece minute de joc un tur de forță, în care puteau chiar să egaleze. La ultimul atac al meciului și cu trei puncte în spate, baschetbaliștii Craiovei au avut șansa să ducă meciul în prelungiri. Americanul Seals a aruncat de la distanță, pentru a forţa prelungirile, a fost faultat şi a primit trei aruncări libere. Chiar dacă a fost cel mai bun marcator al Craiovei(22 de puncte), Seals s-a pierdut cu firea și le-a ratat pe toate, astfel că Gaz Metan are 2-0 la general. Primul tur al play-off-ului se poate, astfel, decide la Mediaș, în următoarele două meciuri.

 

Bătaia-i bătaie, indiferent de sport

După ce duminică seara, la fotbal, am avut parte de un Rapid – Steaua, scor final 1-1, plin de incidente care nu fac cinste sportului, nici meciul 2 al sferturilor de la baschet dintre Craiova și Mediaș  nu a fost lipsit de faze controversate. Dacă pe teren am urmărit un regal oferit de Gaz Metan în primele 30 de minute, continuat cu un tur de forță a craiovenilor în ultimul sfert, fazele desprinse din filmele de acțiune au început după ultimul fluier. Potrivit managerului echipei medieșene, Florin Munteanu, citat de publicația de specialitate totalbaschet.ro, la finalul jocului, Travis Bureau de la Craiova a fugit de pe bancă și i-a aplicat un pumn în figură lui Zoran Krstanovic(n.r. – cel mai bun marcator al Mediașului în acest joc, la egalitate cu Mitchell – 18 puncte).

Publicitate

Cel din urmă nu s-a lăsat mai prejos, iar pe filmarea televiziunii Digi Sport, cea care a transmis partida, se vede cum baschetbalistul Mediașului trimite o directă de dreapta lui Rade Dzambic. Se pot face conexiuni și cu o fază petrecută în timpul partidei, când „Zoki” i-a ciupit o minge lui Dzambic, la un atac al oltenilor, după care jucătorul Mediașului, aflat la pâmânt și cu mingea în posesie, este lovit în mod repetat de fundașul gazdelor.

Spiritele s-au încins, iar mai mulți suporteri olteni au pătruns în spațiul de joc, fapt ce i-a determinat pe baschetbaliștii ambelor formații să părăsească, în fugă, parchetul, îndreptându-se către vestiare.

Următoarea întâlnire dintre cele două formații are loc la Mediaș, sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17.00.

foto: arhivă

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate