Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Dezvaluiri la Sibiu: Cat costa un etnic german?

Alin Bratu
17

 

Cât plătea statul German pentru repatrierea etnicilor germani din România, înainte de 1989? Cine a folosit banii? Câți români au părăsit astfel țara, înainte de Revoluție? Cine purta negocierile? La astfel de întrebări vor discuta vineri și sâmbătă, la Sibiu, specialiști germani și români, dar și persoane implicate activ în aceste tranzacții.
În 19 și 20 aprilie, în Sala Oglinzilor din sediul FDGR se va desfășura un seminar-conferință organizat de FDGR Organizația Sibiu, cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer cu titlul "Reîntregirea familiilor versus vânzarea/cumpărarea etnicilor germani în perioada comunistă".
La eveniment și-au anunțat participarea cercetători români și germani, cât și dr. Heinz-Guenther Huesch, negociatorul părții germane între 1968-1989, care din însărcinarea părții germane a negociat și semnat "convențiile confidențiale" în baza cărora guvernul german a plătit pentru etnicii germani, care au avut voie să părăsească țara. ”Un moment special al conferinţei s-a dorit a fi dialogul între şi cu doi foşti negociatori ai părţii române şi germane: Stelian Octavian Andronic, în anii 1980 Şeful Unităţii pentru Acţiuni Valutare, şi dr. Heinz-Guenther Huesch. Avocatul german şi politicianul CDU Dr. Huesch a fost negociatorul părţii germane între 1968 şi 1989. Din păcate dl Anronic, care iniţial confirmase participarea, nu va veni la Sibiu, astfel încât dialogul se va purta doar cu dl. dr. Huesch”, se arată într-un comunicat transmis de FDGR.
Înregistrarea participanților se va face vineri, de la ora 16.30, iar deschiderea prezentărilor este programată la ora 17. 

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

17 răspunsuri

  1. Avatar callas
    callas

    ar mai avea tupeul cei ce au „negociat” vanzarea sasilor sa se expuna unei discutii deschise? Cred ca nu, o duc prea bine dupa ce l-au impuscat pe C si au profitat de conturile din strainatate unde se depuneau banii. D-nul Huesch poate spune insa si cui i-a dat bani cash fara chitanta ani de zile, probabil de acea unii se feresc sa dea ochii cu dansul. Interesanta runda!

    0
    0
  2. Avatar unu'
    unu’

    Situatia nu e chiar atit de simpla.Daca RFG s-a simtit oripilata de tranzactia propusa de RPR sau RSR(in cazul in care Romania a facut propunerea)n-avea decit sa o respinga.Sa nu uitam ca etnicii germani s-au alaturat,in mare parte, Wehrmacht-ului.Daca cititi recensamintele oficiale(sursa Wikipedia) se observa o scadere smnificativa a populatiei germane dupa 1945,raportat la 1939.RFG si-a repatriat si prizonierii de razboi supravietuitori ai lagarelor din URSS(foarte putini,e adevarat),doar ca metodele au fost ceva mai discrete.Titlul articolului e,dupa parerea mea o obraznice atit la adresa Romaniei cit si a Germaniei!Oricum,ambele state trebuie sa-si asume,in egala masura ”trocul”.

    0
    0
  3. Avatar PB
    PB

    Garmanii si-au cumparat din ,,lagarul socialist” o parte dintre conationali (considerati atunci norocosi!), in timp ce mii de romani au platit cu viata incercarea de a evada din acelasi areal, neavand cine sa-i cumpere…

    0
    0
  4. Avatar Pardaillan
    Pardaillan

    Ete pa dracu’ ! Pe vremea lui ceausescu minoritarii aveau avantajul de a-l injura dublu, in doua limbi. Noi romanii nu puteam decat sa ne usuram injurandu-l in romana.

    0
    0
  5. Avatar periscop
    periscop

    Pe vremea aia circula un banc, a cărui poantă, şi esenţă, în consecinţă, era asta: „Păi atunci, n-ar fi mai bine să creştem saşi, în loc de albine?”…

    0
    0
  6. Avatar VM
    VM

    consimt celor scrise la nr.3,,,cite generatii nu au fost distruse ,si acum se resimte inca devastarea comunista ,,,gasesc ca este de fara rosta acest articol,,,mai bine s-ar scrie despre cei care au luptat si au platit cu viata ,,,in aceasta perioada trista ,,,

    0
    0
  7. Avatar Florin
    Florin

    E foarte corect ca statul german sa plateasca pentru etnicii germani. Statul roman, si nu statul geman, a cheltuit cu pregatirea profesionala a sasilor.

    0
    0
  8. Avatar david
    david

    Statul german si nu cel Roman platesc pensiile etnicilor.Sunt si oameni care nu au lucrat un minut in D

    0
    0
  9. Avatar usor pt. 2.
    usor pt. 2.

    Poti sa ne spui si din ce motive au intrat sasii in Wehrmacht ? Ori numa´ latrii ca sa te affli in treaba?

    0
    0
  10. Avatar pt. 9
    pt. 9

    Pot sa-ti spun eu, doar ca, din pacate pentru ei, sasii nu au intrat in Wehrmacht, ci direct in Waffen SS, cele mai atroce trupe. Motivele: sa-s invinga complexele de inferioritate fata de nemtii-nemti si sa para cat mai arieni, rasa pura germana.

    0
    0
  11. Avatar unu
    unu

    @9:Istoria plus scaderea dramatica a numarului de sasi din Sibiu in perioada 1939-1945.Ti-am dat referinte,citeste.Daca nu,intreaba-ti profesorul de istorie de liceu.Si,fi politicos,tarane!Injuraturile nu-ti maresc IQ-ul!

    0
    0
  12. Avatar brrrrrrrrrrrrrrr
    brrrrrrrrrrrrrrr

    jeguri de romani coclitzi……numai la ciupit si furat de peste tot……………..in rest zdrentzele europei…..

    0
    0
  13. Avatar @ brrrrrrrrrrrrr
    @ brrrrrrrrrrrrr

    Sasule retardat din Munchen, daca iti este asa scarba de romani, de ce postezi pe site-uri romanesti? Vezi-ti de pensia ta din Germania si grohaie pe site-uri germane, fiindca ai comportamentul unui porc batran.

    1
    0
  14. Avatar hi hi
    hi hi

    sa rad de zdrentze oridinare k tn…..vezi k au sunat de la politzie k e mata arestata pt prostituzie..iar au gasito in tir la un turc la vestem…..saraca de ea tarfa

    0
    0
  15. Avatar usor pt. 11. unu
    usor pt. 11. unu

    Profesorul de istorie din liceu nu stie istoria sasilor.
    Nu scaderea numarului de sasi, ci cresterea numarului de romani de dupa 1918, este o diferenta. Si de citit, nu prea ai ce citi in limba romana, istoria Transilvaniei trebuie citita in maghiara sau germana. De aceea te scuz.
    Prin diferite „reforme”, sasilor le-a fost luat aproape tot. Pe urma au fost vanduti pe capete.
    Este o parte din istoria romanilor.

    0
    0
  16. Avatar @15
    @15

    Si tu ai dreptate….vorba lui Solomon….
    Insa daca tot e sa ne uitam la surse germane si maghiare as vrea sa stiu :
    Care a fost evolutia etnicilor germani in cadrul Regatului Maghiar..si apoi dupa 1867..in partea dependenta de Budapesta..
    Ce s a intamplat cu etnicii germani ..din Rusia .regiunea Volga, Cehia ..regiunea sudeta, Polonia..Pomerania si Silezia..?
    Au fost sau nu dezavantajati….cei de pe teritoriul actual a Romaniei…cu toate deportarile si excesele facute..
    Care este starea propietatilor acestora in Polonia si Cehia…
    Ma poate ajuta cineva cu raspunsul..?
    Cat priveste pentru starea propietatilor de pe teritoriul actual romanesc ( fara Bucovina de Nord si , si sudul Basarabiei unde au existat comunitati germane)…am sa il intreb direct pe domnul Primar Klaus Johannis

    0
    0
  17. Avatar unu'
    unu’

    @15:Profesorii de istorie care predau la licee sunt mult mai bine pregatiti decit crezi.Sasilor li s-a luat intr-adevar tot,in 1946,dar nu pentru ca erau sasi.In 1954(sau 1955),in urma unui tratat incheiat intre RPR si RFG,Printr-un Decret al Marii Adunari Nationale li s-au ”returnat” toate bunurile confiscate(case si terenuri).Divagam de la ”tema”,o obraznicie in opinia mea:Cit costa un sas in timpul comunistilor?Era prea scump sau prea ieftin?Daca da sau nu,de ce Statul German s-a pretat la asa afacere?Repet,pentru ultima data,situatia e mult mai complicata!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate