Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibiul este depasit la exporturi si importuri de Brasov, in Regiunea Centru

Ștefan Dobre
18

Judeţele din Regiunea Centru au exportat anul trecut mărfuri în valoare totală de peste şase miliarde de euro, cea mai ridicată valoare, de aproape două miliarde de euro, fiind înregistrată de Braşov, la polul opus situându-se Harghita, cu aproximativ 268 de milioane de euro, informează Agerpres.

Publicitate
Publicitate

Între judeţele componente ale regiunii, Braşovul a avut o pondere de 32,5% în totalul exporturilor, fiind urmat de Sibiu- cu 30,3%, Alba – cu 15%, Mureş – cu 13,3%, Covasna – cu 4,5%, şi Harghita -, cu 4,4%, potrivit unui raport transmis joi AGERPRES de Direcţia Regională de Statistică Alba.

Pe principalele secţiuni, se remarcă grupa maşini, aparate şi echipamente electrice, care participă cu 29,7% la totalul exporturilor din regiune (aproape 1,8 miliarde de euro), mijloace de transport – 12,4% (peste 749 milioane de euro), lemn şi articole din lemn – 11,9% (circa 721 milioane de euro) şi textile şi articole din textile – 11,3% (peste 680 milioane de euro).

În ceea ce priveşte importurile realizate la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru, acestea au fost în 2012 de peste 5,7 miliarde de euro. Judeţul Braşov a înregistrat cea mai ridicată valoare, de 1,9 miliarde de euro, iar cea mai scăzută valoare, de aproape 285 milioane de euro, s-a înregistrat în Covasna.

Publicitate

În cadrul judeţelor componente ale regiunii, importurile de mărfuri au fost realizate în cea mai mare parte de Braşov (33,6%), Sibiu (30,3%) şi Mureş (17,6%).

În aceeaşi perioadă, judeţul Alba a înregistrat importuri în valoare de aproximativ 426 milioane de euro (7,4%), judeţul Harghita de 354,6 milioane de euro (6,2%) şi Covasna de peste 284 milioane de euro (4,9%).

Cel mai mult s-au importat anul trecut maşini, aparate şi echipamente electrice (25,9%), metale comune, articole din metal (12,8%), produse ale industriei chimice (10,3%) şi textile şi articole din textile (9,6%).

În Regiunea de Dezvoltare Centru, balanţa comercială (soldul FOB/CIF) a înregistrat în perioada ianuarie-decembrie 2012 un excedent în valoare de peste 293 milioane de euro.

La nivelul judeţelor, aceasta a avut valori pozitive în Alba (480 milioane de euro), Sibiu (86,7 milioane de euro) şi Braşov (aproape 34 milioane de euro), respectiv valori negative în Mureş (aproape 210 milioane de euro), Harghita (86,5 milioane de euro) şi Covasna (11,5 milioane de euro)

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

18 răspunsuri

  1. Avatar ALEX
    ALEX

    APAI CU 2 PROCENTE TOT SIBIUL CA FI CAPITALA

    0
    0
  2. Avatar samba
    samba

    Bai, ce va strofocati voi cu regionalizarea, de zici ca de tampenia asta depinde viitorul omenirii! Aia la Brasov sunt mai citavi si nu scriu prin presa despre ceva abstract, care-i doar pe hartie si in mintile infierbantate ale celor fara scoala.

    0
    0
  3. Avatar scoala
    scoala

    si voi astia cu scoala se vede unde ati adus tara vati umplut debaralele de diplome universitare dar fara nici un efect economic scoala trebuie produca pozitiv nu de dat din clanta

    0
    0
  4. Avatar regionalist
    regionalist

    intrebare pentru turnul sfatului: care e regiunea centru?

    0
    0
  5. Avatar sibiu
    sibiu

    Votati Sibiuul la „Raport de tara” pe Digi 24!

    0
    0
  6. Avatar brrrrrrrrrrrr
    brrrrrrrrrrrr

    se calculeaza pe cap de locuitor ….deci sibiul este nr 1.iasov e primul loc la ruine industriale si irosirea banilor publici

    0
    0
  7. Avatar Dani
    Dani

    Situatia insa se schimba covarsitor in favoarea sibiului, daca raportam erxporturile la numarul de locuitori. Exporturile pe cap de locuitor in Brasov sunt de aprox. 3300 euro, respectiv 4300 in Sibiu. Apai nu stiu cum sa va zic, dar e o diferenta de 30% in favoarea Sibiului, adica sibienii sunt cu 30% mai productivi. Asta spune ceva totusi legat de eficienta.

    0
    0
  8. Avatar Dan
    Dan

    Titlul articolului este de-a dreptul imbecil. Braşovul a exportat ceva mai mult dar la o populaţie aproape dublăl. Nu contează în calculul economic decât balanţa comercială. Asta aduce plusvaloarea. Orice ţară din lume luptă să exporte cât mai mult în condiţiile unor importuri cât mai mici. NUMAI ASTA CONTEAZĂ! În ceea ce priveşte balanţa economică Sibiu are un aport de capital mai mare decât dublu faţă de Braşov, şi asta în termeni reali, fără a mai împărţi la populaţie ca să calculăm productivitatea. Atunci diferenţa va fi mult mai mare în favoarea sibiului.

    0
    0
  9. Avatar cineva
    cineva

    si ce faceti cu atatia bani ca prin oras nu se vede ? Sosele, cladiri, spatii verzi, restaurante…Poti sa ai de 90 de ori bilant pozitiv daca banii nu se regasesc in piata !!! In Bv poate e invers dar orasul arata si se simte muuult mai bine si va creste dupa ce e gata aeroportul 2014 iar ruinele vor fi ocupate de spatii de birouri, hoteluri, mall-uri, PUZ-urile fiind aprobate iar constructile incepute la Hidromecanica si Tractorul + cartierele rezidentiale in mare parte ocupate

    0
    0
  10. Avatar nicu
    nicu

    din cate stiu bv are 590 mii loc si sb 420 mii insemana ca 1 sb =1.3 bv …hmm sunt volatili bv :)))
    ok hai sa vedem la anu cat va fi scoru 😀

    0
    0
  11. Avatar @sibieni si @brasoveni
    @sibieni si @brasoveni

    Nu va mai certati va rog
    Sibiu 2011 30.8% 2012 30.3 %
    Brasov 2011 31.5% 2012 32, 5%
    Alba 2011 15.1 % 2012 15 %
    Ms 2011 12.9 % 2012 13.%
    Hr 2011 4.9 % 2012 4.5 %
    Cv 2011 4.8 2012 4.8
    In acest mod se poate face o analiza..
    Deci avem Ms + o.4 Bv +2
    SB -0.3 Hr -0, 4 CV 0
    Asadar pentru cei din Sibiu ceva s a intamplat cu exporturile tinand cont ca PIB a crescut
    Pentru cei din Brasov..sau se intampla o minune acolo sau datele sunt gresite..inclusiv cresterea de PIB
    Nenaturala este de ase

    0
    0
  12. Avatar detectiv
    detectiv

    Nu sunt raporti banii din Sibiu care se duc la Brasov prin deconcentratele care le-au dat conducatorii vremelnici care n-au avut nimic comun cu Sibiul.Vrem sa stim si noi citi bani se duc in fiecare luna din Sibiu la Brasov si in ce buzunare intra acesti bani.TRANSPARENTA DOMNILOR-sa vedem si noi unde sint banii sibienilor.

    0
    0
  13. Avatar @12
    @12

    ZERO atat se duce…in schimb Brasovul contribuie din greu la bunastarea Sibiului..
    Adica Brasovul primeste inapoi 46 % din cat da la stat iar Sibiul 57 %…
    Inai te sa injuri uita te la graficul urmator***m.gandul.info/financiar/harta-banilor-din-romania-cat-da-si-cat-primeste-inapoi-de-la-bugetul-de-stat-judetul-tau-9444892
    Ce nu inteleg eu ..tu chiar ai trait toata viata in Sighii..de poti sa spui asemenea ineptii.
    @11..aceasta e situatia de fapt nu e nicio greseala….greseala e ca la Sibiu au inceput toti de can cu Cioaba au inceput toate slugile sasului sa se considere regi.

    0
    0
  14. Avatar sasofilul
    sasofilul

    Regionalizarea este o porcarie, primul pas spre federalizare, al doilea fiind dezmembrarea Romaniei. Totul se face cu acceptul tradatorilor de tara si al cozilor de topor care fac jocurile ungurilor. Vad ca si sasii ramasi sau plecati pledeaza pe site-ul asta pentru asa-zisa „independenta” a Transilvaniei. Ravnesc dupa privilegiile avute pe vremea imperiului Austro-Ungar. Romanii vor fi straini in propria lor tara!Oricum la Sibiu romanii sunt slugile sasilor, aia putini care au mai ramas si care conduc totul. Habar nu au romanii, care-i voteaza ca prostii pe sasi, ce venituri au membri FDGR!

    0
    0
  15. Avatar Florinel
    Florinel

    cei care conduc sibiul o fac cu drag,rezultatul se vede.Sibiul este un oras foarte frumos din toate punctele de vedere. Ca este sas, ungur sau romin nu conteaza.Toti trebuie sa traga de aceiasi caruta sa o duca spre binele populatiei din acest oras indiferent de etnie,religie etc. Nationalizmul trebuie sa dispara nu duce la nimic.

    0
    0
  16. Avatar Moldoveanu
    Moldoveanu

    Mai baieti ia uitativa la rata de profitabilitate a firmelor din Sibiu… Continentalu merge pe pierdere din 2009 pana acum (100 mil de euro pierdere)… cat credeti ca o sa mai stea companiile aste la voi? … la noi in Brasov nu pompeaza nimeni bani sa tina companiile falimentare… nu faci bani pa si pussy…

    0
    0
  17. Avatar @ Florinel
    @ Florinel

    Chestia cu „natinonalizmul” care trebuie sa dispara sa le-o spui si la nemtii tai, care raman in continuare cel mai sovin popor din Europa. Chestia cu multiculturalismul s-a dovedit un esec, a spus-o si Angela Merkel, doar la Sibiu se bate in continuare apa in piua cu acest concept depasit, ca sa existe justificare pentru minoritatea care conduce majoritatea!

    0
    0
  18. Avatar joseph
    joseph

    Moldovene, esti sigur ca stii sa citesti niste cifre, ca la scris nu prea te pricepi…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate