Sibienii, cu mic cu mare, au vizitat Târgul de Paşti weekend-ul trecut, unii de curiozitate, alţii pentru a cumpăra lumânări parfumate, ouă încondeiate sau accesorii, iar părinţii şi-au adus copiii să se dea în maşinuţe.
„Am venit şi sâmbătă, iar azi am revenit pentru că cei mici au fost foarte încântaţi. Atmosfera e plăcută, preţurile destul de ok şi e bine să ai un loc diferit în care să te poţi plimba la sfârşit de săptămână”, a spus Camelia, o sibiancă de 34 de ani, care a venit la târg împreună cu cei doi copii.
Tot în acest sfârşit de săptămână s-a desfăşurat şi prima etapă a Olimpiadei de Paști, la care au participat 35 de copii, care au parcurs individual toate cele opt probe ale concursului: suflatul ouălor, rostogolirea ouălor pe plan drept, rostogolirea ouălor pe jgheab, mini – bowling, minigolf, fuga cu ouăle, Scrabble și proba din finală, “Oul de munte”.
„Vremea superbă din acest weekend a atras numeroși vizitatori la Târgul de Paști deschis în Piața Mare din Sibiu. Oferta comercianților, vernisajul expoziției de icoane a artistei Lucia Nica, prima etapă a Olimpiadei de Paşti și atelierele de încondeiat ouă, au reprezentat un motiv în plus pentru cei care au ales să facă o plimbare în peisajul superb al centrului istoric din Sibiu”, spun organizatorii.
Competiția a fost foarte strânsă, de la primul fluier al arbitrilor până în semi-finale, unul dintre finalişti fiind desemnat în urma unei probe de baraj. În finală au rămas 6 copii, cei care au dovedit multă îndemnâre și mai ales multă răbdare, întrucât, în marea finală copiii au fost nevoiți să mute un „munte de sare” folosind o lingură. În vârful muntelui organizatorii au poziționat un ou.
Concurenta care a făcut cele mai multe mutări fără ca oul să se rostogolească a fost Cristea Carla, elevă a Colegiului Naţional „Octavian Goga”, câștigătoarea Olimpiadei.
Tradiții transmise de la o generație la alta
De multă răbdare au avut nevoie și copiii înscriși la atelierul de încondeiat ouă, coordonat de Sebastian Paic, meșter popular din Cluj Napoca, recent câștigător al Premiul pentru Revigorarea Tradiției Populare la Târgul de Paști de la Gura Humorului, cu numeroase participări la târguri, expoziții și festivaluri în țară și străinătate.
Cei 60 de copii au demonstrat în cele două zile simţ estetic dar și meticulozitatea având în vedere că ouăle au fost încondeiate după metode tradiționale, iar ceara folosită avea nevoie de încălzire în prealabil şi păstrare la o temperatură constantă.
Icoana - prag înflorit
Așa se intitulează expoziția de icoane vernisată în prima zi a Târgului de Paști, a artistei Lucia Nica.
„Toți au apreciat cele 38 de icoane realizate de artista Lucia Nica, membru al Academiei Artelor Tradiționale din România, cu o activitate expozițională impresionantă, începută în urmă cu 20 de ani. Cei interesati pot vizita expoziția găzduită de Centrul de Informații pentru turiști zilnic, în intervalul orar 09:00 – 17:00”, spun organizatorii.
Târgul de Paști din Sibiu continuă să atragă turiști dornici să-și petreacă minivacanța de 1 mai și cea prilejuită de Sărbătorile Pascale la Sibiu. Până în prezent 70 de persoane au profitat de oferta turistică de tip city break conturată în jurul evenimentului.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Octavian Goga , Cluj Napoca , Piata Mare , Sărbătorile Pascale , Lucia Nica , Gura Humorului , Colegiului Naţional , Academiei Artelor Tradiționale , Cristea Carla , Revigorarea Tradiției Populare , Sebastian Paic
Vizualizari: 457
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Mircea
Acum 10 ore
Ion de la raion
Acum 10 ore
Teo
Acum 10 ore
Trotineta
Acum 10 ore
Marina