Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Motu` satului. Primul primar care n-a stiut ce sa spuna la "realizari in ultimul an"

Ioan Troancă este o premieră în, deocamdată, scurta istorie a rubricii Moțu' satului. Al șaptelea primar chestionat despre ce a realizat în ultimul an și ce și-a propus pentru următorul, Troancă n-a putut să numească un singur proiect pe care administrația pe care o conduce l-a finalizat în ultimul an.
”N-am promis nimic în 2012. Nimic”, a fost primul răspuns al primarului din Miercurea Sibiului, la întrebarea dacă mai ține minte ce a promis în campania electorală din primăvara anului trecut. ”Am câștigat fiindcă mă cunoșteau. Am făcut, nu am promis”.

Prima realizare. Care de fapt nu există

Întrebat ce ”a făcut” în ultimul an care a trecut de la reinstalarea lui pe funcția de primar al orașului Miercurea Sibiului, Ioan Troancă a amintit de proiectul de apă-canal, o de-multe-ori-discutată chestiune: Miercurea Sibiului este singurul oraș din județ care nu are nici rețea de apă și nici de canalizare. ”A, nu, nu au început lucrările. Dar e greu de obținut banii, aici e problema. Tocmai asta e, că nu am găsit finanțare. Dar am reușit să ajung în vizorul ANI, că ne-am asociat și am ajuns să fim cercetați. Ca la noi, te asociezi să faci treabă și... ce să mai discutăm”, a amintit Troancă și de recentul anunț al Agenției Naționale de Integritate. Potrivit acestuia, și Ioan Troancă este printre cei 19 primari găsiți incompatibili: Ioan Troancă a făcut parte din Adunarea generală a acționarilor societății Apă Canal SA Sibiu, operatorul regional desemnat de Asociația Apei Sibiu, asociație la care a aderat și Miercurea Sibiului. În speranța că vor găsi finanțare pentru proiectele de apă și canal. ”Mă gândesc că de la anul, din 2014, să vedem dacă putem obține finanțare, căci pe bani guvernamentali e greu”, mai gândește Troancă.
I-am adus atunci aminte primarul de parcul fotovoltaic ce a răsărit la limita cu județul Alba, pe teritoriul administrativ al orașului. ”Da... dar e investiție privată. Dar e pe teritoriul nostru, este cea mai mare investiție a firmei respective, pe 50 de ha, 25 de MW. E și pentru primărie, pentru oamenii din zonă, foarte bine”.

”Sunt puse la punct”

Faptul că nu există un proiect anume care poate fi prezentat ca realizat în ultimele 12 luni are o explicație din partea primarului. ”În mare le-am făcut. Școlile sunt puse la punct, străzile sunt puse la punct, pe sănătate sunt cam...”, după care edilului îi vine în minte un proiect: cel al școlii în construcție de la Apoldu de Sus.  ”Avem o școală nouă în construcție la Apoldu de Sus, din fonduri obținute prin Banca Mondială. Nouă ne revine în sarcină realizarea împrejmuirii, centralei, alimentarea cu apă, evacuarea, pavaje, amenajarea interiorului. Sper ca în toamnă să deschidem...”. Și dacă tot e vorba de toamnă, i-am cerut primarului să ne enumere care sunt proiectele lui pentru următorul an.

Asfalt înaintea apei și canalizării. Plus laudele la adresa Guvernului Ponta

Pentru anul viitor, când îl vom contacta din nou, Ioan Troancă ne-a îndemnat să îl întrebăm despre drumurile din Apoldu de Sus. ”Acolo, chiar dacă nu reușim cu apa și canalul, vreau să asfaltăm toate străzile. Funcție de banii pe care îi vom avea. Dacă nu, vom începe cu fonduri proprii și cu credite să începem canalizarea, măcar în Miercurea Sibiului, că aceasta este cea mai stringentă”, este răspunsul primit.
Primarul trece apoi la a lăuda măsurile adoptate de actualul Guvern, în mod special cea de ridicare a plafonului valoric pentru încheierea contractelor prin încredințare directă, de la 15.000 la 30.000 de euro. ”Cine vrea să facă prostii face indiferent de sumă și la un leu. Doar noi suntem verificați, nu se pune problema. Cu 15.000 era numai plin de hârtii, nici nu merita. Deci o măsură de lăudat, să trăiască cine a avut ideea și să fie sănătoși, să mai aibă idei de genul acesta”, vorbește Troancă. Prin prisma acestui răspuns, l-am îndemnat să ne spună și cum vede el viața de ”primar de opoziție”. ”Pe multe lucruri, de comunicat comunică mai bine. Eu sunt foarte sincer și le-am spus-o și celor de la noi, conducerii. Discutam chiar de drumul Poiana – Dobârca, o investiție a Consiliului Județean, dar care mi-aș dori să se realizeze pentru că e pe zona noastră. Între Apoldu de Sus și Apoldu de Jos am predat drumul acela comunal și se ocupă Consiliul Județean. Deci, eu nici când am fost la putere nu am fost mai privilegiat cu nimic. Deci comunicarea e bună și dacă se mai și pune în practică, tot respectul. Mi-aș dori ca pe viitor să nu se mai discute de opoziție și de putere, ci de administrație și de ce avem de făcut pentru oameni. Și cine e mai bun să ne conducă”.

Avere de primar

Pe site-ul Primăriei din Miercurea Sibiului nu există nicio declarație de avere publicată. Nicio secțiune de hotărâri ale Consiliului local, singurele documente despre mersul administrației fiind niște proiecte de investiții și de buget din 2011.
Cu ajutorul ANI am găsit o declarație pe care Ioan Troancă a completat-o la finele lui 2010. Potrivit acesteia, primarul deține un hectar de teren agricol și peste 1.300 de mp, împărțiți în două loturi de teren intravilan. Un apartament în Sibiu, de 56 de mp, și două case de locuit (una cu teren de 2.460 de mp și celaltă cu 1232 de mp) completează lista bunurilor imobiliare ale lui Troancă.
Autoturisme nu are, dar are un tractor U650 și o remorcă. Fără conturi în bancă sau datorii, Ioan Troancă declara la finele lui 2010 un venit anual de 40.000 de lei pentru funcția de primar. Dintr-un teren închiriat celor de la RDS-RCS, primarul mai încasează 10.200 de lei anual, iar din culturile agricole, veniturile anuale au fost estimate la 5.000 de lei. În total, rezultă o medie a veniturilor lunare ale primarului de aproximativ 4.500 de lei.

Foto: Primăria Miercurea Sibiului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus