Sibienii au cele mai mari salarii din Regiunea Centru, conform unui raport al Direcției Regionale pentru Statistică Alba. Mai mult decât atât, județul Sibiu este singurul din regiune unde câștigul salarial mediu brut a crescut în luna mai față de luna anterioară, cea mai mare scădere înregistrându-se în județul Brașov.
Sibienii înregistrează un câştig salarial mediu brut de 2.540 de lei, la polul opus aflându-se locuitorii din Harghita, unde acesta a fost, în luna mai, de 1.519 lei. În plus, câştigul salarial mediu brut a crescut faţă de luna anterioară doar în judeţul Sibiu, cu 96 de lei, în celelalte cinci judeţe înregistrându-se scăderi salariale, cele mai mari în judeţul Braşov – 92 de lei, iar cele mai puţine în Alba – 4 lei.
Același raport al DRS Alba mai arată că valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost în Sibiu, 1.826 de lei, singurul judeţ din regiune care depăşeşte câştigul salarial net pe economie, iar cea mai mică în Harghita, 1.107 lei, reprezentând 68,72% din valoarea salariului naţional.
Datele pozitive din economie sunt întărite și de angajații Direcției pentru Statistică Sibiu. Conform acestora, în luna mai în județul nostru existau 7890 de șomeri, rata șomajului fiind de 2,8 la sută. În municipiul Sibiu s-au înregistrat în mai doar 1233 șomeri, rata șomajului fiind de 1,1 la sută.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
20 de răspunsuri
-
***www.business24.ro/romgaz/management/generozitate-pe-banii-statului-la-romgaz-salarii-medii-de-4-500-de-lei-1524152
Adica astea sunt date pozitive..?
O fi crescut Continental salariile ..sau Marquardt….sau Ambient..sau Compa..sau s a mutata EDS din Brasov la Sibiu..sau IBM de la Brasov la Sibiu..sau Pakard de la Timisoara la Sibiu…sau centru de soft a lui Boshde la Cluj la Sibiu…nu cred ..iata ce s a intamplat.
Asa ca sa nu mai radeti de cei din Medias ca ei va cam tin in spate -
Brasovene, asteptam cu interes link-ul asta al tau, pe care-l scoti la inaintare de fiecare data. Meritul celor de la Continental, Marquardt sau al celorlalti invetitori nu este de-a fi dat salarii mari, ci de-a fi creat locuri de munca. Capitol la care voi stati cam prost. Nu e vina noastra ca ati pus pe butuci industria lasata pe tava de comunisti. Nu e vina noastra ca cei din Medias s-au descurcat cu gazul lor in timp ce Nitramonia Fagaras a clacat, lasand un oras in saracie…
-
vax! s-a facut media cu salariile de 2 bani a majoritatii oamenilor cu salariile celor de la Romgaz si de-aia a iesit asta… dragi concitadini, nu stiti cum traiti?! trebuie sa va spuna o statistica?! oricum la Brasov vezi oameni mai eleganti, magazine mai frumoase… magazinul lor Star e super, nu targ cum e Dumbrava noastra…
-
Pai dupa spusele tale 1200×147.000 e mai mare decat 1025 x 253.000…..sau a calculat gresit ala al vostru de la finante..
Sau Pib 8600/loc e mai mic decat 8067…
Partial ai si tu dreptate…acum 5 ani Sibiul statea la pib /loc decat Brasovul…dar atata a fost in stare oraselul vostru…o clipa de glorie in 2007 cand s a crezut oras…de atunci merge tot in jos..
Asa ca sa te linistesc…toate bancile mari din Romania au inceput sa si localizeze sediile regionale la Brasov…culmea langa sediul Regional al Finantelor..
Eu nu cred ca se va face vreo regionalizare..dar deja lucrurile s au lamurit pentru toata lumea mai putin pentru cei din Sibiu..
A fost oricum o experienta ff interesanta ca sa vezi starea de psihoza a unei populatii drogate cu ideea de cat e de culta si grozava…cred ca de pe vremea GEG nu s a mai vazut asa ceva in Transilvania..e un obiect de studiu -
De plictis..de aia …motiv de ingrijorare yok…cata economie sti se vede dupa cat esti de mandru de datele pe cafe le ai postat….eu zic intreaba un economist si un sociolog ca sa ti explice ca daca Sibiul are ratade somaj inexistenta ( 1, 1 se numeste somj rezidual..adica nu sunt de fapt someri ci sunt intre slujbe)…si scadere de populatie dupa cum a iesit la recensamant..situatia e
superalbastra..dar ce sa cunoasteti voi.. -
bai rahat retardat de ce pui mati nu te duci la iasov si mai lasa jignirile nefondate dute ba la doctor creieru tau functioneaza numai la un sfert ,nu vezi ca lucrurile evidente infavoarea sibiului net peste media pe tara ,si inca ceva bai minte putina la sibiu au venit investitori germani ,francezi etc pentr-u ca sibiul are o traditie industriala de vreo 800 ani ,cind la sibiu se proiecta rachete [conradd haas ] la voi se cara apa cu magari ,voi ati fost umflati artificial de comunisti ,daca nu venea ciuma rosie acum sibiul era pentr-u cei de teapa ta interzis si vezi cind intri in judet stergete pe picioare ca ai numai balega de la vaci frustatule da bubele pe tine de invidie iresponsabilule ,bai gestantule daca sunteti asa dezvoltati de ce vreti s-a ne fiti capitala dute bai in saracia mati ca nu tea intrebat nimeni s-a vi sa-ti dai pAREREA ,MARS LA TINE IN COCINA AIA CARE SEAMANA CU UN CUR
-
Tu esti consulat..sau consultat..ca la cum te exprimi ..suferi clar de un inceput de schizofrenie..
Eu stiu ca , stand la Sighii nu se prea observa..asa ca poate iti fac o programare..si fac si eu asa o fapta buna….
Cat priveste capita Regionala..vorbeste cu taticul tau Klaus ca vad ca a renuntat sa mai emita pretentii..poate il convingi si pe el sa o puneti de un consult pe gratis…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Netotu nu poate in 2 luni sa desemneze un premier!
Poliția ? O glumă . Să vă spun ce au transmis când au fost sesizați la 112 ca un pic…
Multumim aurora si …echipa (?!) . PUG-ul betoneaza ,sibianul incaseaza ! Pregatirea „beton”NU va ajuta (se vede) ,rautatea ,interesul… si…
Eu am început s-o apreciez pe d-na Mureșan pentru că e activă și pune întrebări prin ședințe, dar de multe…
Pentru a „asigura ” un esec total invitati-o si pe raluca…












Lasă un răspuns