Miercuri,
12.08.2020
Partial Noros
Acum
27°C

CSU incearca sa revina in elita

18 August 2013 22:13

Pe „scheletul” echipei de anul trecut, Miodrag Perisic a reconstruit echipa CSU Sibiu pentru a reveni între primele opt echipe ale campionatului după ce în sezonul precedent echipa a încheiat campionatul doar pe locul 10.
 
Baschetul sibian trece printr-o perioadă foarte dificilă. Echipa fanion a județului a dezamăgit serios în ultimele două sezoane. Cu o clasare în play-off in extremis în urmă cu doi ani și un loc 10 în ultimul sezon, CSU Sibiu și-a pierdut din exuberanța anilor precedenți iar suportul publicului a început să scadă. 
Sezonul precedent a început sub comanda unui antrenor pe care toată lumea și-l dorea. Dragan Petricevic venea la Sibiu după un an tumultos iar instalarea sa promitea revenirea Sibiului în elită. Însă antrenorul care a făcut carieră la Arad și Timișoara a renunțat la conducerea echipei iar sezonul s-a încheiat cu Miodrag Perisic la cârmă. Reconfirmat de conducerea clubului și pentru următorul an competițional, Perisic a început să creeze o nouă echipă pe scheletul celei din ediția precedentă. O bună parte dintre jucători au fost păstrați iar lor li s-au alăturat câțiva jucători care, pe hârtie, arată foarte bine. Din echipa cu care Petricevic a început sezonul precedent au mai rămas Devon Austin, Sasho Gruev, Christopher Lee, Cristi Ban, Cristi Crăciun, Sorin Răducan și Attila Vajda. Primii doi au fost cei mai buni marcatori ai echipei în sezonul precedent iar Lee este unul dintre cei mai buni pivoți pe care i-a avut Sibiul în ultimii 5 ani. Pe acest schelet a început să creeze Perisic. Și-a asigurat în prima fază pozițiile mici. Octavian Popa Calotă a fost repatriat de la Pitești iar alături de el, Sibiul l-a transferat pe Matija Ceskovic de la BC Mureș. Milos Bojovic și Kyle Nelson au fost transferați pentru a acoperi pozițiile 3 și 4 iar „pepiniera” a fost completată cu Victor Diaconescu, George Tănase și Vlad Tincu. 
Prin transferurile pe care le-a făcut, Perisic și-a asigurat o rotație de cel puțin 8 jucători. Crăciun, Calotă și Vajda pot oferi minute bune de odihnă titularilor, toți cei trei fiind jucători foarte experimentați în prima ligă a baschetului românesc. În același timp, tinerii pot primi și ei câteva minute pe meci, suficiente ca să asigure o rotație competitivă cel puțin pentru unul dintre locurile 4-8. „Eu sunt foarte mulțumit de echipa pe care am creat-o. Băieții care au rămas din sezonul precedent ne-au ajutat să construim această echipă. Încă e prea devreme ca să vorbim concret de un obiectiv pentru că nu avem toate informațiile despre celelalte echipe. Însă, la ce știm până acum putem vedea că sunt trei-patru echipe foarte bune, cu rotație și bancă lungă și alte 7-8 echipe bune. Chiar și în aceste condiții eu sunt foarte optimist pentru că avem o atmosferă bună la echipă. Ne vom lupta pentru play-off și vom da tot ce avem mai bun din noi”, spune Miodrag Perisic, antrenorul studenților sibieni. 
 
 
casetă:
Clasări în ultimele patru sezoane:
2011 - 2012 locul 10
2010 - 2011 locul 7
2009 - 2010 - locul 4
2008 - 2009 - locul 4
 
casetă:
Transferuri la CSU Sibiu
1. Matija Ceskovic - BC Mureș.
Sezon 2012-2013: 29 de jocuri, 14.2 puncte, 44.8% la 2 puncte, 41.1% la 3 puncte, 85.5% la libere
2. Milos Bojovic - Radnicki Basket Serbia
Sezon 2012 - 2013: 23 de jocuri, 11.9 puncte, 46.7% la 2 puncte, 29.6% la 3 puncte, 70.8% la libere
3. Kyle Nelson - Rustavi, Georgia
Sezon 2012-2013: 23 de jocuri, 16.8 puncte, 59.2% la 2 puncte, 35.2% la 3 puncte, 62.7% la libere.
4. Octavian Popa Calotă - BCM Pitești
Sezon 2012 - 2013: 27 de jocuri, 8.7 puncte, 46.8% la 2 puncte, 30.9% la 3 puncte, 65.1% la 2 puncte.

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

Gigel

Acum 6 ani

in sezonu 2008-2009 csu s-a clasat pe locu 3
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus