Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat luni întrebat despre anunţul lui Răzvan Ungureanu de a candida din partea dreptei la prezidenţiale că PDL are "proceduri interne deja stabilite" de desemnare a candidatului şi că nu poate participa la o dezbatere în interiorul partidului cineva care nu e membru. "Noi avem proceduri interne deja stabilite. De astăzi, cei care doresc să candideze din parea PDL la funcţia de preşedinte al României trebuie să-şi depună candidatura la preşedintele partidului, termenul este până duminică seară", a precizat Blaga, citat de Mediafax, arătând că apoi candidaturile vor fi validate de Comisia PDL pentru statut, etică şi litigii, iar candidaţii înscrişi în competiţia internă a partidului vor trebui să convingă, în teritoriu, organizaţiile că sunt cei mai buni pentru a reprezenta partidul.
"Eu sper şi am convingerea că va exista raţiunea necesară din partea tuturor membrilor noştri, astfel încât cel desemnat să poată să convingă pe urmă formaţiunile de centru, pe cei care gândesc şi împărtăşesc valorile, ca să susţină şi pe urmă să putem să convingem anul viitor şi electoratul. Noi discutăm de PDL şi de procedurile noastre interne", a adăugat Vasile Blaga.
El a arătat că, pe de altă parte, democrat-liberalii au susţinut, până acum, că "sunt deschişi unei unificări a dreptei în jurul PDL", iar această unificare să se facă prin "fuziuni, prin absorbţie cu PDL", arătând că toate analizele reflectă faptul că PDL ar fi cea mai puternică forţă de centru-dreapta din România şi "cea mai bine structurată".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Vasile Blaga , Mihai Răzvan Ungureanu
Vizualizari: 426
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
V.
Acum 11 ore
Coste s
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Sibian