Reforma cu parfum de impartire a puterii

Puterea actuală se grăbeşte cu descentralizarea serviciilor publice ale statului, dar nu mai suflă o vorbă despre regionalizarea administrativă. Ca şi când nu s-ar şti că este vorba de obiective strategice intercondiţionate între ele. Chiar şi nespecialist să fii, te poţi gândi că tăcerea asta e suspectă. Ori oamenii puterii n-au interes, ori nu au voinţă politică pentru descentralizare, în interiorul regionalizării. Conform unui plan pe care să-l înţelegem, să-l susţinem şi să ştim unde vom ajunge. Problema este că de regionalizare nu vom scăpa. Anacronismul actualei hărţi administrative nu mai poate avea viaţă lungă.

 Personal, cred că actuala majoritate (la fel ca şi alte majorităţi parlamentare trecute) nu vrea să dea piept cu o reformă fundamentală a statului român, de frica urmărilor ei. Şi unele dintre acestea pot fi reacţiile dure ale comunităţii maghiare. De la manifestaţii de stradă, la nesupunerea civică. Evident, cu tam-tam internaţional. De peste douăzeci de ani, liderii maghiari bat monedă pe autonomie pentru binele grupului lor etnic, dar mai puţin al administraţiei publice româneşti. Cu toate acestea, au fost mai mereu la guvernare. Cu aliaţii le-a mers strună, până la chestiunea regionalizării. De ce? Pentru că unii lideri vorbeau de soluţii europene, în timp ce alţii, supăraţi, de Trianon. Să fie „problema maghiară” postcomunistă cauza majoră a întârzierii regionalizării, chiar şi după aderarea României la UE? Nu. Personal, nu cred. Pentru mine, statul român este principalul responsabil în chestiunea regionalizării. Obiectiv vorbind, el s-a angajat, în faţa UE, să regionalizeze ţara (şi există într-adevăr reguli europene pentru asta).

Suntem cetăţeni ai UE – cu drepturi şi obligaţii - şi ar fi cazul să ne raportăm la ce a promis România în faza de preaderare (respectarea Cărţii Verzi a Dezvoltării Regionale, semnată în 1998; legea 315/2004, a dezvoltării regionale), dar şi la ce aveam de făcut, după aderare (1 ianuarie 2007), pentru a ne sincroniza cu ţările UE. Aşadar, regionalizarea este o condiţie sine qua non a integrării în UE. Fără regionalizare, România va rămâne doar aspirantă la „ţară europeană”.

„În ecuaţia regionalizării, dezvoltarea rămâne ţinta, iar organizarea administrativă, absorbţia fondurilor europene şi asigurarea mecanismelor identitare pot fi considerate ca principale mijloace de atingere a ei”, spunea, în 2011, Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, a Universităţii din Bucureşti, specializat în dezvoltarea comunitar-regională, unul din proiectanţii hărţii actualelor opt regiuni de dezvoltare. „Există, continuă profesorul bucureştean, desigur, interacţiuni între toate aceste procese. Niciunul dintre ele, însă, nu reprezintă un dat. Identitatea trebuie concepută nu numai ca un gen de condiţionare istorică, ci şi ca identificare, ca acţiune creativă, prin programe de marketing regional, care duc şi la dezvoltare, şi la afirmarea apartenenţei culturale. Construcţia instituţională este coloana de rezistenţă în structurarea tuturor acestor procese”.

Şi, apropo de amânarea regionalizării, Dumitru Sandu avertiza: „Tendinţa de a merge pe legea efortului minim (…) – «mai amânăm descentralizarea», «nu discutăm aplicat despre reducerea numărului de comune, pentru că acolo avem primarii care ne aduc voturi», «separăm proiectarea unităţilor regionale de construcţia instituţional-administrativă» sau «păstrăm judeţele aşa cum sunt, cu toata birocraţia lor» – nu poate duce decât la costuri sociale maxime”.

Faţă de analiza profesorului Dumitru Sandu, amplă, cu date concrete din prevederile europene, cu variante de regionalizare a României şi cu trimiteri bibliografice de specialitate, declaraţiile, din ultimul timp, din partea negociatorilor politici ai puterii de la Bucureşti sunt prafuri contra vigilenţei publice. Dezbaterile n-au fost transparente – de parcă reformele n-ar viza interesul public -, ni se vorbeşte politicianist, învăluitor, cu informaţii atent livrate spre consumul mass-media. Cât despre regionalizare – nimic. Uneori, „triumfalist”, mai aflăm doar despre descentralizare că, vezi doamne, au mai rămas puţine chestiuni nelămurite, cum ar fi: mergem la soluţia finală prin asumarea răspunderii guvernamentale sau cu dezbatere parlamentară? Şi asta în condiţiile în care nu toţi negociatorii politici ai puterii au înţeles cum se vor împărţi instituţiile statului între consiliile judeţene şi cele locale. Aşadar, în loc de regionalizare şi descentralizare, avem o reformă administrativă cu parfum de împărţire a puterii. Cam atât.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Dorin Teodorescu