Din 23 noiembrie, zi de sâmbătă, vor intra în vigoare ultimele și, probabil, cele mai importante modificări în sistemul de circulație din zona de sud-vest a orașului. Echipele de muncitori ale administrației locale au început deja marcarea străzii Calea Dumbrăvii pentru schimbarea sistemului de circulație: sens unic dinspre intersecția cu strada Siretului către intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul. Aceste modificări vor fi ”însoțite” de prezența Poliției locale, ai cărei angajați sunt deja prezenți pe celelalte străzi principale pe care regimul de circulație a fost modificat: Calea Cisnădiei, Octavian Goga, strada Argeșului. Pe aceasta din urmă, chiar dacă sensul unic a fost instituit de aproape două săptămâni, pot fi observate încă destul de multe mașini care ”intră pe interzis”.
”Este obligatoriu să avem echipaje care să supravegheze traficul. Avem în continuare surprize, unii dintre șoferi ocolesc balizele, ignoră toate semnele. Am avut și mici coliziuni, nu accidente grave, dar totuși e vorba de evenimente neplăcute”, a spus primarul Klaus Johannis.
Sens unic pe 1,3 km
De sâmbătă, pe mai bine de 1,3 km din Calea Dumbrăvii se va circula într-o singură direcție. Circulația va fi permisă doar dinspre intersecția cu strada Siretului către intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul. Înspre Păltiniș, circulația se face pe strada Octavian Goga, tot în regim de sen unic. Înspre Cisnădie, strada ce poartă numele orașului învecinat este deja deschisă circulației în regim de sens unic până la intersecția cu strada Gheorghe Dima. Cu sens unic au devenit sau vor deveni de sâmbătă și străzile Dimitrie Anghel, Argeșului, Alexandru Vlahuță, Vasile Alecsandri, J. W. Goethe, Ion Slavici, George Bacovia, Putnei, Aron Pumnul, Anton Pann și Lămâiței.
Pe Aleea Călăreților, de asemenea, se circulă într-un singur sens, înspre centrul orașului.
”Totdeauna sunt mulți care se îndoiesc”
Și în prezent există șoferi care contestă introducerea sensurilor unice sau a celor giratorii, recunoaște primarul Sibiului. De la ”inelul” de sensuri unice Șaguna – Dealului – Victoriei și până la nou implementatele reguli de circulație există multe voci care se declară împotriva acestor modificări. ”Sunt singurele soluții de fluidizare a traficului, de mărire a numărului de parcări. Aceste sensuri unice sunt inclusiv o soluție pentru circulația în intersecții. Calea Dumbrăvii este suficient de lată pentru a se circula în ambele sensuri, dar odată introdus sensul unic se va circula în mai mare siguranță și în intersecțiile de pe acest tronson”, a mai declarat primarul Johannis.
Ce mai urmează? Sensurile unice din Vasile Aaron
De mai mici dimensiuni sunt și modificările pregătite pentru circulația de pe unele străzi din cartierul Vasile Aaron. Aici, modificările regimului de circulație vor afecta doar străzile de legătură: Electricienilor, Șoimului și Iezer - parțial (Șureanu va rămâne cu același sens unic), respectiv Negoveanu și Șteflești.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazul , George Bacovia , Gheorghe Dima , Octavian Goga , vasile aaron , Calea Dumbrăvii , Klaus Johannis , Aron Pumnul , Calea Cisnadiei , Vasile Alecsandri , Alexandru Vlahuță , Ion Slavici , Anton Pann , Pe Aleea Călăreților , Înspre Cisnădie , Înspre Păltiniș , Dimitrie Anghel
Vizualizari: 1252
Ultimele comentarii
Acum 54 minute
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb