Mai poate fi evitat dezastrul?

După cum declara ministrul rus de Externe, Lavrov, cu câteva zile în urmă, eu, unul, nu cred. Şi cum să mai crezi că Rusia lui Putin dă înapoi, după ce şeful diplomaţiei spune răspicat că orice agresiune asupra cetăţenilor ruşi din Ucraina va fi considerată drept agresiune asupra Rusiei? Culmea, după spusele lui Lavrov, măsurile Rusiei vor fi în acord cu dreptul internaţional. Aşa ceva, vorba ardeleanului, nu se ezistă.

Dar nu e cazul să glumim. Situaţia e prea dramatică, iar urmările posibile, dintre cele mai grave. Aş dori să nu am dreptate (oricum opiniile mele sunt ale muritorului de rând, în vremuri când nu mai sunt politicieni, în lume, la cote sensibile de respectabilitate publică), dar numai cine n-a fost interesat de istoria ruşilor nu vede că, şi de data asta, Kremlinul se comportă la fel ca pe vremea autocraţiilor ţaristă şi comunistă. Unii spun că e vorba de aşa zisul „testament al lui Petru cel Mare”, din care reiese eterna datoria a moştenitorilor săi de „a ţine naţia rusească necurmat în stare de război, spre a avea pe soldaţii ei pururea deprinşi la război ... Războiul să ajute păcii, în interesul întinderii Rusiei şi a înaintării ei în înflorire”. După cum se vede, marele Petru I gândea la fel ca ministrul de Externe al „ţarului” Putin. Adică tot în termeni belicoşi, pacea câştigată prin războaie fiind bună doar pentru extinderea şi prosperitatea Rusiei. Alţii spun că din religie vine orgoliul marii puteri din Estul Europei. Ortodoxia pravoslavnică ar fi urmaşa credinţei bizantine, iar Moscova, pe cale de consecinţă, a treia Romă. Astfel, Rusia devine putere teocratică, într-o Europă secularizată, şi cu ea nu te pui. Dacă şi patriarhul Chiril cheamă poporul, în zile de teamă şi neîncredere globală faţă de ţara lui, să apere „sfânta Rusie”. Oare din ce perspectivă creştină se poate vorbi de sfinţenia unei ţări? Cât de „sfântă” poate fi o ţară ce invadează exact în zilele premergătoare celei mai mari sărbători creştine, cu forţe militare neidentificate, o parte a unei ţări surori, căreia i-a promis protecţia integrităţii ei?
Greu de explicat fenomenul rusesc! Unul din contrastele ce-l caracterizează este între marea cultură şi politicile (de sărăcire a populaţiei, în interior, şi expansioniste, în exterior) vechi de peste trei secole. De la o naţiunea care a dat vârfuri ale gândirii, în toate domeniile de manifestare ale spiritului creator, te-ai aştepta să aibă conducători pe măsură acestor daruri. Iată că nu este aşa. Cel puţin, în termenii consacraţi ai civilizaţiei creştin-europene. Ca mare putere, Rusia a fost gata oricând să se manifeste ca mare putere militară europeană, dar şi ca patrie a ortodoxiei infailibile. Iar, cu tot idealismul ei slav, Rusia sub Putin se vede într-o utopică Euroasie, şi nu într-o reală Europă, din orgoliul revanşard în faţa marilor puteri euro-auroatlantice. Numai aşa, poate, se explică radicalismul ei actual în chestiunea ucraineană.

În ultimul timp, s-au făcut public numeroase speculaţii cu asemănarea situaţiei de astăzi, din Europa, cu cea din anii dinaintea celui de-al doilea război mondial. La fel de bine putem face trimiteri spre primul război mondial, pe care un istoric de talia lui Lucian Boia îl consideră „evenimentul fondator ale lumii în care trăim”. Împreună cu „continuarea” lui, între 1938-1945, cele două conflagraţii ale secolului XX au dus la cele mai multe şi spectaculoase schimbări ale societăţii umane. În acest an, se vor împlini 100 de ani de la declanşarea primului „episod”, declanşat de asasinatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914. Profesorul Boia consideră că „dezastrul putea fi evitat”. Bine, bine, putem spune, este simplu să analizezi şi să ajungi la concluzia, după un secol, că acel măcel european era posibil să fie evitat. Dar recent apăruta carte a istoricului nostru, „Primul război mondial / Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, are toate datele să ne ajute să înţelegem acest lucru.

Problema Europei de astăzi este: poate fi evitat un nou dezastru continental, cu şanse mari de-a fi globalizat? Deocamdată, observ doar că marile puteri îşi trimit reciproc săgeţi otrăvite, sub privirile occidentalilor ce par depăşiţi de agresivitatea Rusiei. Numai ucrainenii pro-ruşi cer Rusiei să-i apere. De parcă n-am trăi într-o lume controlată prin tratate interstatale, convenţii de apărare a drepturilor omului şi organisme de cooperare internaţională. Şi în timp ce democraţiile occidentale invocă principii de coexistenţă paşnică, Rusia îşi arată bicepşii putinişti. Şi o face acolo unde înaintaşa ei, Rusia sovietică, i-a asigurat masa de manevră - populaţiile rusofone din ţările unde a lucrat mâna Moscovei. Evident sub privirile îngheţate ale „aliaţilor” occidentali. Aşadar, pentru mine, este foarte posibil ca un nou conflict major să se petreacă pe bătrânul continent. Mi-o „spun” condiţiile premergătoare asemănătoare celor din 1914 şi 1939. Nu-mi rămâne decât să-mi doresc să nu am dreptate!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Dorin Teodorescu