Sâmbătă,
20.04.2024
Ceata
Acum
7°C

Ministrul Transporturilor despre autostrada dintre Saliste si Cunta: "sunt circumspect" | Foto

Într-o acțiune cu un vădit caracter de campanie electorală, ministrul Transporturilor, Dan-Coman Șova, s-a rățoit azi la constructorii italieni de la Impregilo, cărora le-a dat întâlnire pe șantierul lotului III al autostrăzii Sibiu – Orăștie. ”Vă văd foarte senini, așa, foarte relaxați”, s-a adresat Șova unora dintre directorii de la Impregilo, care l-au întâmpinat. ”O să terminăm. Ideea e până reușim să terminăm circuitul care trebuie, după aceea ne apucăm și la drum. Dar nu putem face lucrări la drum, până de sus mai cade pământ. Se contaminează tot și atunci nu are niciun rost să mai faci. Când o să ajungem la un nivel just, în care o să mai reglăm cantitățile, atunci se poate lucra efectiv și la drum”, au închegat un răspuns italienii.
Ministrul Transporturilor le-a acceptat acestora toate promisiunile, sub ”scuza” că lucrările sunt în noul grafic și că acest nou grafic a fost stabilit de o comisie de arbitraj. În plus, Șova a recunoscut că e și campanie electorală în vizita sa la Sibiu. ”Acum avem și acțiuni de campanie, dar am profitat de ocazie să îl iau pe domnul Neaga și pe domnul Cristian Andrei, directorii noștri de la CNADNR, să vedem cum stăm exact pe lot”.

Se agață în continuare de termenul de 15 noiembrie

La începutul întâlnirii ce a avut loc în această dimineață, ministrul Transporturilor s-a arătat foarte încrezător în faptul că pe 15 noiembrie vor fi terminate lucrările pe tronsonul care include și șase km cu ample alunecări de teren. După ce a parcurs cei șase km, ministrul s-a arătat mai degrabă circumspect.
”Eu sunt circumspect, dar nu sunt inginer constructor, să dea Dumnezeu să fie bine. Domnule director, ar trebui făcută cel puțin o vizită o dată la două-trei săptămâni, ca să îi țineți în priză. Altfel, la ce am văzut cu toții, sunt probleme dificile”, s-a adresat Șova lui Narcis Neaga, directorul CNADNR.

Ceea ce Turnul Sfatului anunța: nu se mai face tunel

După cum Turnul Sfatului anunța acum două săptămâni, constructorii au renunțat la a mai încerca să stopeze alunecările prin construirea unui tunel care să fie îngropat, mai apoi, sub pământ. ”La alunecări se vor face lucrări masive de excavații care sunt prevăzute în proiectul tehnic. Vom vedea care sunt rezultatele. Tunelul nu se va face pentru că este alt tip de consolidare”, au arătat reprezentanții Impregilo.

Câteva date

Lotul III al autostrăzii Sibiu – Orăștie trebuia terminat în aprilie anul trecut, conform termenului inițial. Măsoară puțin peste 22 de km lungime și a fost atribuit spre execuție firmei italiene Impregilo SpA pentru suma de 604,7 milioane de lei. Din cei 22 de km, pe șase km au apărut alunecări de teren după decopertarea terenului, iar pe aceste porțiuni lucrările au fost oprite de anul trecut până acum. Restul de 16 km (dintre care cea mai lungă porțiune continuă, de peste 12 km, este cea dinspre lotul II, Cunța - Sebeș) ar trebui finalizați până în vara acestui an.

Foto: CJ Sibiu

În ediția de luni a ziarului Turnul Sfatului veți putea citi un material mai amplu despre lotul III al autostrăzii Sibiu – Orăștie

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

alzara

Acum 9 ani

10 Mai.PNL, va spune ceva? Sarbatoare Nationala. Un liberal republican.
Raspunde

@1

Acum 9 ani

PNL=PSD=PMP=UDMR=PDL Ș.A=TRĂDĂTORI,HOȚI ȘI MINCINOȘI COMUNIȘTI.....MARȘ LA GROAPA DE GUNOI A ISTORIEI CU VOI!!
Raspunde

nunu

Acum 9 ani

bai astia de va ziceti parlamentari de sibiu ,de culoaru4 pan european CF care obligatoriu trebuie s-a treaca prin fosta dara sibiu actualmente prin grija prietenilor de la regionala iasov devenita halta de sat mai mare nimic ,uitativa la colegi vostri de la cluj si napoca cit de vehementi sunt si pretentiosi ,dupa ce au furat la greu in guvernu boc bani publici si au construit stadioane ,centiuri de diamante au mutat albia somesului sa-si faca pista de planoare ,acum cer in continuare bani publici si nu numai s-a construiasca in detrimentu ce era normal s-a se construiasca adica sibiu -piresti ei fac turda -sebes numai s-a nui scoata din context ,ba numai de detractori am avut parte de 69 de ani ,unde era sibiul fara voi cripto -comunistilor
Raspunde

eu

Acum 9 ani

s-au facut autostrazi in europa in conditii de teren mult mai dificile si ptr.22 km mai vrem niste bani in plus ca poate se mai pune de o spaga,azi am trecut prin zona,dealuri molcome,ce problema este ?daca aici este o problema ce va fi la brasov comarnic,ploiesti sau pitesti valcea sibiu ca relieful este total diferit,am fost azi pe a3 turda gilau la 10 minute vedeam o masina trafic 10% de ce sa facut si ptr.cine?
Raspunde

...

Acum 9 ani

sova se preface ca-i ingrijorat, doar pentru ca anul acesta poporul se numeste electorat. de fapt il doare-n basca.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus