Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, spune că se bazează pe înțelegerea verbală cu formațiunile politice din forul legislativ al județului, inclusiv pe sprijinul FDGR, PD-L și PNL, în contextul mișcărilor politice de la nivel național. Cindrea consideră că proiectele de hotărâre inițiate nu vor fi respinse din motive politice.
”Eu știu că la nivelul județului Sibiu am o înțelegere de colaborare cu mai multe forțe politice. E o înțelegere verbală, nu scrisă, în care am stabilit că tot ceea ce este bun și legal pentru județul Sibiu va fi susținut. Această înțelegere nu a fost denunțată de niciun partid până în prezent, restul sunt discuții la care nu am participat”, a declarat Cindrea. Înțelegerea verbală invocată este valabilă și ăîn prezent, susține alesul din partea PSD. ”Din discuțiile pe care le-am avut în ultima perioadă mi s-a comunicat că putem colabora în continuare. Atât cu FDGR, cu PP-DD, dar și cu ai noștri colegi liberali, care prin vicepreședintele Luca mi-au confirmat că vom continua colaborarea. Și cu cei de la PD-L nu cred că nu vom continua colaborarea. Pentru acest lucru nu pot să spun că am emoții. Sunt încrezător că vom continua, vom colabora și vor vota tot ceea ce este bun și legal pentru județ”, a adăugat Cindrea. El spune că ”deocamdată” nu se pune problema inițierii unui demers pentru schimbarea vicepreședintelui Marcel Luca, membru PNL.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Cindrea , Marcel Luca
Vizualizari: 406
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Prof. de Geografie
Acum 2 ore
@Hermannstadt
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 4 ore
X