Poveste de viata: Camaradul la nevoie se cunoaste

Fiecare senior din Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere filiala judeţeană Sibiu „General Ilie Şteflea” îşi are povestea lui. Unele mai frumoase decât altele. Dar între ei se află şi alţii a căror poveste a început frumos şi s-a încheiat trist, atunci când visa la o carieră de performanţă. Printre aceştia se află şi cpt. cdr. av. (r) Nicolae Munteanu, care a îmbrățișat cariera militară din pasiune şi atunci când i se profila o carieră de succes, totul s-a încheiat ca un vis urît. Rămas pe drumuri, fără siguranţa zilei de mâine. Dar să-i dăm cuvântul să ne depene el însuşi povestea vieţii lui, care la gradul de locotenent major s-a trezit că i s-au închis porţile cazărmii.

Dicţionarul Limbii Române defineşte camaraderia ca o relație prietenoasă, colegială, iar în timp de campanie se măsoară şi în gestul de sacrificiu pentru tovarăşul tău de arme.

Când pătrunzi în esență însă, vezi legătura puternică între oameni şi sentimentele lor. „Prietenia îndoiește lucrurile şi înjumătățește necazurile”, spunea F. Bacon, iar despre prieteni Aristotel spunea: „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii”. În orice împrejurare, când prietenul iți sare în ajutor, prinzi puteri nebănuite. Oricât de puternic ai fi, camaradul chiar numai cu prezenţa alături de tine iți dă puteri.

Un fapt „minor” (pentru unii) din viața personală îl păstrez ca pe ceva de mare valoare, după zeci de ani. Ca ofițer activ, deși îmi făceam serviciul cerut de legi si regulamente, mi s-a „găsit” faptul ca am „atitudine dușmănoasă faţă de regimul democrat popular” etc. și am fost trecut în rezervă ca „nerecunoscător” din punct de vedere politic şi de a face parte din cadrele Armatei”, lăsat pe drumuri, fără nici un Dumnezeu, doar cu speranţe… Pentru a găsi un loc de muncă, am bătut la multe uşi, dar când îmi citeau autobiografia, că am fost dat afară din armată, mi se spunea că nu au nici un loc liber. Cu toate greutățile în a găsi un loc de muncă, m-am prezentat la o unitate de nivel mai „modest”, căci la altele nici nu vroiau să stea de vorbă. Am mers la Cooperativa de Construcții „Întreținerea” din Sibiu. Aici, într-un birou, am dat de doi bărbați: unul era invalid de război, avea proteza la un picior, de la genunchi, pe care îl pierduse în luptele din munţii Tatra, în iarna anului 1945, fiind comandant de divizion de artilerie în cadrul regimentului 35 Artilerie din Sibiu. Celalalt, un tip înalt, părea un colaborator al primului. M-am prezentat şi am spus că sunt în căutare de serviciu. Invalidul m-a întrebat direct „Ați fost militar?” Pe moment mi-am zis „Gata, nici aici nu mă angajează”. Am răspuns hotărât „Da!”. Privind spre celalalt, i-a spus: ”Să i se facă angajarea!”, iar mie, să revin a doua zi pentru a mi se face formele de angajare.

După ce am fost angajat am aflat că invalidul făcea parte din conducerea cooperativei, funcţie care a primit-o ca urmare a faptului că a luptat pe frontul de vest, rămânând invalid de război. Se numea Vasile Hreamătă, era colonel, pensionar pe baza de invaliditate. Fiind pe front, a fost rănit şi i s-a amputat piciorul stâng, de la genunchi. Primise înalte distincții, printre care şi cea de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”. Ulterior a fost avansat la gradul de general de brigadă, iar în prezent, mantia şi cușma de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” se află expusă într-o vitrină pe holul Cercului Militar din Sibiu. De asemenea, lângă vitrina cu cuşma se află încă o vitrină cu documente personale (fotografii, articole scrise, obiecte personale, decoraţiile) care au aparţinut Generalului Vasile Hreamătă. Cealaltă persoană era căpitanul Nicolae Muşat şi era şeful serviciului de planificare. Cred ca nu i-am dezamăgit, lucrând împreună mai mulți ani.

Iată cum, fără pic de reținere, camarazii se recunosc şi se ajută în orice împrejurare şi, mai ales, în cele mai grele. Uneori, faptele așa-zis mai mărunţele, scot la iveală atitudini şi caractere în relațiile dintre oameni, dintre camarazi. Eu sunt unul dintre cei care s-a bucurat de ceea ce înseamnă camaraderie între foştii ostaşi.

Povestea vieţii cpt. cdr. av. (r) Nicolae Munteanu constituie o lecţie vie pentru generaţiile de astăzi şi de mâine, plină de învăţăminte, atât pe timp de pace cât şi în timpul campaniei, poveste ce merită citită şi meditat asupra ei. Datorită spiritului de camaraderie mi-am putut câştiga pâinea cea de toate zilele, iar celor doi camarazi, cât voi trăi, îi voi păstra în amintirea mea.

 

de col (r) V. Neghină