Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
20°C

"Capsunile si orfanii/Erdbeerwaisen" se joaca la Sibiu

În 1 octombrie sibienii pot vedea la Teatrul Gong spectacolul “Căpșunile și orfanii/Erdbeerwaisen” un spectacol eveniment, susținut de Teatrul Național „Marin Sorescu” în colaborare cu Teatrul de Stat Braunschweig (Germania).

În fiecare an, generații întregi de tineri se formează în absența părinților. Familii destrămate, oameni care pleacă în căutarea unei vieți mai bune, oameni care rămân în așteptarea salvării. Titlul „Căpşunile şi orfanii” (în germană „Erdbeerwaisen”) definește o generație de copii din România ai căror părinți au părăsit țara pentru a munci în Spania, Italia, Grecia sau Germania. Părinții sunt numiți „căpșunari”, indiferent că lucrează ca îngrijitori pentru persoane vârstnice sau fac muncă sezonieră, că sunt muncitori în construcții, în șantiere navale sau în măcelării. Se estimează că 5.000.000 de români lucrează în străinătate. Proiectul „Căpşunile şi orfanii” dezbate „prețul” absenței părinților: Cum se reorganizează familiile? Cine preia sarcina părinților absenți? Cine poate să-i înlocuiască? Unde se simte cel mai acut lipsa lor? Ce urmări emoționale are acest lucru, pe termen lung, asupra copiilor și asupra întregii familii?

Din distribuție fac parte Gabriela Baciu, Gina Călinoiu, Sven Hönig, Oliver Simon și Kim Efert (muzician). Regia spectacolului este semnată de Julia Roesler.

Piesa este urmată de o dezbatere pe tema imigrării și a generațiilor de copii din România ai căror părinți au părăsit țara.

Spectacolul poate fi văzut de la ora 19:00. Intrarea este liberă în limita locuruilor disponibile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus