Sâmbătă au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival. Maidan, în regia lui Sergei Loznitsa și proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu.
Un juriu prestigios format din profesioniști de top ai cinemaului au evaluat filmele din secțiunile competiționale: Cristi Puiu (RO) Michael Stewart (UK), Darya Bassel (Ucraina), Sorin Botoșeneanu (RO), Cynthia Close (USA), Nicolas Feodoroff (FR), Mona Nicoară (RO/USA), Diana Tabakov (CZ), Eugenia Vodă (RO) și Yang Yonghi (Japonia).
Premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Internațional a fost acordat filmului Master Of The Universe (regia: Marc Bauder), care oferă spectatorului șansa unei priviri în interiorul lumii financiare prin intermediul călătoriei conduse cu discreție, dar și cu fermitate, de către un personaj care a aparținut odată acestei lumi. Din aceeași secțiune, The Second Game (regia: Corneliu Porumboiu) a fost răsplătit cu o Mențiune Specială din partea juriului.
Blood (regia: Alina Rudnitskaya) a primit premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Europa pentru călătoria într-un sistem instituțional în care agonia se amestecă cu pofta de viață; pentru solidaritatea și umanitatea pe care o descoperă într-o lume săracă și în perpetuă tranziție.
Pentru sensibilitatea cu care regizoarea Teodora Ana Mihaia observă viața unei familii prinse în plasa lumii globalizate, filmul Waiting for August a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar, competiția România. Documentarului Resolutions 2014 (regia: Mihai Cristian Tranca) i-a revenit premiul pentru imagine, secțiunea România, pentru acuratețea imaginii și coerența discursului vizual.
Sunday Lunch (regia: Dorottya Zurbo) a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Student. Regizoarea a reușit să intre în intimitatea unei relații fără sentimentalism, iar povestea este riguros structurată dramaturgic. O autoare a cărei carieră merită urmărită. Premiul pentru imagine, competiția Student a fost atribuit filmului Mohamed Tomescu (regia: Olesya Bortnyak; director de imagine: Norbert Fodor).
Pentru modul în care Marmato (regia: Mark Grieco) prezintă efectele devastatoare ale goanei după aur și rezistența unei comunități multiseculare în fața ambițiilor corporatiste obscure, filmul a atras premiul EcoCinematogrAFF. Documentarul evidențiază efectele sociale nefaste ale investițiilor care nu țin cont de niciun aspect comunitar. Filmul a atras reacții pozitive din partea criticilor din toată lumea, mulți considerându-l unul dintre cele mai bune documentare din 2014.
Ceva romantic (regia: Alexandru Buzatu și Ariana Toader), film realizat în cadrul atelierului Sibiul văzut de liceeni, organizat de Asociația Vira în parteneriat cu Astra Film, a primit cele mai multe voturi din partea spectatorilor, obținând Premiul Publicului.
Seara s-a încheiat cu spectacolul Tare ca piatra, un concert inedit marca Adrian Naidin (violoncel) și Ionuț Micu (tobe). Filmele premiate pot fi revăzute duminică, 12 octombrie 2014, începând cu ora 17:00 la Librăria Habitus, iar de la ora 19:00 la Sala Thalia.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Premiul Publicului , Astra film festival , Sala Thalia , Alina Rudnitskaya , Corneliu Porumboiu , Festivalului Internaţional , Mark Grieco , Mențiune Specială , Libraria Habitus , Marele Premiu , Asociația Vira , Cristi Puiu , Adrian Naidin , Sergei Loznitsa , Mihai Cristian Tranca , Cynthia Close , Darya Bassel , Diana Tabakov , Eugenia Vodă , Michael Stewart , Mona Nicoară , Nicolas Feodoroff , Alexandru Buzatu , Ariana Toader , Documentarului Resolutions , Dorottya Zurbo , Sorin Botoșeneanu , Ionuț Micu , Yang Yonghi , Marc Bauder , Master Of The Universe , Mohamed Tomescu , Norbert Fodor , Olesya Bortnyak , Sunday Lunch , Teodora Ana Mihaia , The Second Game
Vizualizari: 486
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 6 ore
Ilarie
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Luminița Vaida
Acum 6 ore
Ioan