Lucrările a peste 100 de oameni de știință din 13 țări au făcut obiectul discuțiilor și dezbaterilor din cadrul ”Conferinței Internaționale Knowledge Science, Engineering and Management - KSEM 2014”, care a avut loc la Sibiu.
Nume importante din domeniul IT, ingineriei, matematicilor și nu numai au transformat Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu într-o zonă extrem de activă din punct de vedere științific. Conferința KSEM 2014 a fost organizată la Sibiu după ce în anii trecuți aceasta a fost găzduită de instituții de învățământ superior din China, din Australia, Austria, Marea Britanie și Statele Unite.
”Bineînțeles, aici toată lumea așteaptă să îi vadă pe autori și să le audă prezentările, dar trebuie spus că până la acest moment a fost depusă deja foarte multă muncă”, a amintit Dimitris Karagiannis, profesor în cadrul Universității din Viena și membru al directoratului KSEM.
Potrivit lui, pentru ediția din acest an a KSEM au fost depuse 77 de lucrări științifice, dintre care au fost acceptate 30.
Din punctul de vedere al originii lucrărilor depuse, acestea provin de la 173 autori din 20 de țări. Lucrările acceptate în cadrul acestei conferințe au, în total, 102 autori, care provin din 13 țări. ”Aceste date reliefează în mod clar caracterul internațional al acestei conferințe”, arată Karagiannis.
Datele prezentate de acesta indică faptul că 49% din lucrările trimise pentru această conferință provin din China, 23% din România, zece procente din Austria. În ce privește lucrările acceptate, China a avut o prezență de 50%, România – de 12%, iar Austria – opt procente. ”Cu această ediție, am ajuns la o proporție de 50 – 50 la sută cu China. Sper ca la următoarele ediții să crească numărul lucrărilor care provin din alte părți ale lumii,precum America de Nord și America de Sud. Anul viitor, această conferință va avea loc din nou în China, dar acum suntem extrem de încântați pentru faptul că ne aflăm în cadrul Universității «Lucian Blaga», situată în acest frumos oraș”, a mai afirmat Karagiannis.
O conferință ”pe gustul” ULBS
”Este o onoare deosebită să fiu gazda voastră, aici la Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu și să vă urez bun-venit la această ediție conferinței internaționale «Knowledge Science, Engineering și Management». Pentru noi, cei din Sibiu, este ocazie importantă să găzduim acest eveniment, mai ales că strategia Universității noastre este congruentă cu cea a acestei conferințe. Ne îndreptăm cu putere atenția către inginerie și disciplinele științifice și către parteneriate în zona euro-asiatică. Aducem mulțumiri speciale profesorului Dimitris Karagiannis, care a nominalizat Universitatea noastră pentru a găzdui această conferință. Vă mulțumesc pentru interesul arătat și pentru faptul că ați venit aici, din mai multe părți ale lumii, pentru a lua parte la discuțiile acestor zile”, a declarat la deschiderea conferinței rectorul ULBS, Ioan Bondrea. ”Devine o tradiție a acestor ani ca acest gen de conferințe să se concentreze pe subiecte precum cele aduse de KSEM 2014. Interdisciplinaritatea acestui eveniment facilitează un forum internațional care să pună în valoarea diferitele fețe ale conceptului de «cunoaștere». Subiectele pe care le veți dezbate în aceste zile își extrag esența din scheme matematice, obiective de afaceri și diferite sisteme inginerești. Cei care vin să dezbată aceste probleme sunt, cu toții, nume recunoscute în domeniile în care activează și vor aduce idei novatoare în discuție. Avansul tehnologic are un puternic impact asupra înțelegerii valorii interacțiunilor din societatea noastră și a legăturilor pe care le veți crea cu scopul de a ajunge la o societate mai bună și mai coerentă. Pe de altă parte, același avans tehnologic ne provoacă în pregătirea viitorului într-o formă cât mai utilă”, a mai spus Bondrea, de asemenea membru al directoratului KSEM. Bondrea a lansat oamenilor de știință și invitația de a se bucura de orașul în care se află. ”Dar nu uitați că sunteți în Sibiu, orașul care încă poartă onoranta emblemă a titlului de Capitală culturală europeană. Vă rog să considerați ca obiectiv al acestei conferințe și acela de a descoperi frumusețea acestui oraș, a acestei țări, precum și diferitele valențe ale culturii și tradiției noastre”.
Nume importante
Prof. Ruqian Lu, din China, a fost una din figurile principale ale conferinței de la Sibiu. În vârstă de 82 de ani, profesorul este autorul a peste 180 de lucrări de referință în domeniul ingineriei software în China, fiindu-i decernate cele mai importante titluri științifice ale forurilor de știință din țara natală. Ruqian Lu a deschis, de altfel, seria prezentărilor din cadrul KSEM 2014. Prezentarea omului de știință chinez a reprezentat o științifică discuție despre subterfugiile filosofiei internetului, despre filosofia căutărilor pe internet, a modului de comunicare între servere, despre cloud computing și managementul spațiului virtual, despre programarea logică în combinație cu algebra. ”Este pentru prima dată când vin în România, deci sunt nerăbdător să văd cum arată și țara voastră. Din primele impresii de la această conferință, pot spune că totul arată foarte bine. Sibiul, mai ales, este un oraș «old-fashion», care îmi place foarte mult. Iar dacă tot am venit aici să vorbesc despre internet, trebuie să recunosc că înainte de sosire am consultat multe pagini web despre Sibiu”.
Cine are de câștigat?
”În primul rând, câștigă Universitatea. Au fost mulți care s-au mirat că această conferință se organizează la Sibiu. Când spun asta mă refer la universități cu renume din SUA, din China, de exemplu. Câștigă ULBS prin vizibilitate, prin impact la nivel internațional, prin rețelele și proiectele pe care le dezvoltă în continuare”, a răspuns Claudiu Kifor la întrebarea ”cine câștigă de pe urma acestei conferințe”. Prorector al ULBS, Claudiu Kifor amintește modul în care a reușit să aducă această conferință la Sibiu. ”Acum doi ani a fost o altă conferință importantă la Sibiu, în domeniul ingineriei educației. Atunci l-am avut ca invitat, printre numeroși alții, pe profesorul Karagiannis. Am discutat despre organizarea unui astfel de eveniment la Sibiu. Categoric, au contat cercetările noastre, capacitatea noastră organizatorică, seriozitatea și internaționalizarea noastră. A urmat apoi un proces îndelungat și foarte serios de prezentare și acceptare a candidaturii noastre. Într-adevăr, conferința este una foarte serioasă, una dintre cele mai bune în domeniul, la nivel mondial, în managementul cunoașterii. Recenzia la astfel de conferințe este foarte dură: doar o lucrare din patru trece de procesul de recenzie. Nu este o conferință de masă pentru publicul larg, la astfel de conferințe participă doar specialiști. Nu este doar zona de IT, sunt și ingineri din alte domenii, sunt matematicieni, dar specializarea este bine definită”.
De cealaltă parte, profesorul Karagiannis a arătat că definitoriu în alegerea Sibiului pentru găzduirea unei astfel de conferințe a fost și profilul academic al Universității. ”Aveți un departament dedicat sistemelor computerizate foarte bine dezvoltat aici, la Universitatea «Lucian Blaga», un departament pe care îl cunosc bine din trecut. Au contat mult și relațiile foarte bune pe care Universitatea de aici le are cu China. Este o conferință cu specialiști din domenii foarte specifice. Speranța noastră este să vedem un schimb cât mai amplu de idei între specialiștii din toate cele 13 țări participante”, a afirmat profesorul Universității din Viena. El a remarcat și particularități ale conferinței organizată aici. ”Ceea ce este interesant de remarcat este faptul că, dacă organizăm această conferință în Europa, cum este cazul de față, crește proporția lucrărilor înscrise din această parte a lumii. În trecut, când KSEM a avut loc în China, am avut mai bine de 50% din lucrările acceptate provenind din această țară. Acum, lucrurile s-au mai schimbat. Fiind organizată la Sibiu, această conferință a atras într-un mod considerabil mult mai multe lucrări din țara voastră”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Robert
Acum 2 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
Nemo