La SC Agroferm din Brateiu mă așteptam să găsesc silozuri uriașe, utilaje cât casa, ca în documentarele de pe Discovery Channel, hambare pline cu cereale și tehnologie de ultimă generație. Am găsit, în schimb, un noroi până la genunchi, clădiri noi și netencuite, camioane care circulau în toate direcțiile și o mare forfotă.
Ferma înglobează un grup de firme, deținute în coproprietate de un cetățean german și de familia lui Teodor Aflat. Lucrează peste 6400 de hectare de teren în zona Brateiu și au aproape o sută de angajați. Cultivă cam orice vă trece prin minte, de la soia și sfeclă de zahăr, până la clasicele cereale. ”În agricultură, ca să poți face performanță, trebuie făcută o rotație a culturilor. Majoritatea țăranilor nu țin cont de asta și se miră că au producție mai mică, de la an la an. La noi, cultura de bază – să-i spunem așa, este sfecla de zahăr pentru că ar trebui să aibă și cea mai mare marjă de profit”, îmi spune Teodor Aflat, un bărbat scund de statură, dar foarte energic, vorbăreț și inteligent. Nu este nici agronom și nici fermier de meserie, viața aducându-l în postura aceasta. Când nu merge pe câmp, cot la cot alături de angajți, își ia costumul și merge prin țară, la întâlniri de afaceri, ca să găsească spațiu de desfacere și clienți pentru producție. Da fapt, în cea mai mare parte a timpului, domnul Aflat mi-a vorbit despre prețuri, cotații, plăți și furnizori.
”Nu suntem firme de carton, domnule, am investit în ultimii ani aproape trei milioane de euro în utilaje și dotări. Suntem în plină creștere și dezvoltare, dar suntem pe drumul cel bun, vrem să ajungem la 10.000 de hectare lucrate. Cel mai mare tractor al nostru are 550 de cai, dacă-l vezi cât e de mare nici nu știi cum să te urci în el. Lume îl vede apoi pe stradă și zice că <>, dar lumea nu știe că toate sunt luate în leasing, lumea nu știe că am vândut grâul pe un preț de nimic doar ca să plătesc ratele la bancă. Tot ce vezi pe aici, chiar și clădirile, sunt gajate ca să pot începe culturi noi”, îmi explică Tedor Aflat. L-am întrebat de ce nu ține de producție, să vândă la primvară, când mai cresc prețurile. ”Aici, în zona asta a Transilvaniei, ești singur cuc. Nu poți să ții, din moment ce furnizorii trebuie plătiți la termen, ei vin și spun că dacă n-ai bani, zic: dă-mi grâul!”.
Investițiile s-au făcut în agricultură, nu în pază și protecție. Și aici este o problemă. Ba intră ciobanii pe terenuri cu sute de oi și lasă dezastru în urmă, ba trec ”țiganii cu câte doi saci în fiecare noapte, când la floarea soarelui, când la sfeclă”. ”Legile sunt prost făcute, domnule, că dacă fură câte doi saci și ei sunt zece oameni împrăștiați pe nu știu câți kilometri, poliția nu le face nimic, că e prejudiciul mic. Păi adună dumneata prejudiciul ăsta mic o toamnă întreagă, să vezi ce pagube enorme sunt”, spune Teodor Aflat. Și cu toate acestea, rămâne optimist. Știe că ferma are un potențial foarte mare de creștere și că aceasta este doar o perioadă de tranziție. În vreo câțiva ani va arăta ca o fermă din documentarele de pe Discovery Channel. Pentru asta se roagă la Dumnezeu. În fiecare duminică, Teodor Aflat merge cu întreaga familie la biserică. Nimeni în ferma lui nu mișcă un deget duminica. ”De la distanță, agricultura este frumoasă, dar realitatea este că depinde numai de Dumnezeu. Uneori, primăvara vezi câmpurile înverzite și toată lumea muncind și ți-e drag, dar vine apoi toamna și plângi în pumni. Adevărul este că nu e de speriat, dar e loterie. Cum vrea Domnul. D-asta eu duminica nu fac nimic, nimic, e ziua Domnului”, concluzionează Teodor Aflat.
”Mă deranjează că nu scade prețul la alimente. A scăzut prețul la grâu, a scăzut TVA-ul la pâine și eu cumpăt pâine tot cu același preț”, Tedor Aflat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Administrație
Telefon:
0724 605 815
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
John
Acum 12 ore
Sibian
Acum 13 ore
Mno
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei