Autoritățile sibiene au inaugurat marți o troiță pe locul unde s-a prăbușit elicopterul miliar în care și-au pierdut viața opt soldați, în data de 21 noiembrie.
Slujba religioasă, desfăşurată la locul prăbuşirii elicopterului militar, a fost oficiată de ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. La ceremonie au participat membri ai familiilor celor opt militari morţi în misiune, camarazi de arme, primarul comunei Iacobeni, Vasile-Ioan Cori, şi membri ai comunităţii locale.
„Aducem, astăzi, un pios omagiu tinerilor aviatori care au căzut la datorie, în timpul executării unei misiuni. Suntem datori să le cinstim memoria şi să-i pomenim în rugăciunile noastre”, a spus prefectul Ovidiu Sitterli, care a prezentat condoleanţe familiilor îndoliate.
Slujba de pomenire a avut loc la troiţa ridicată de Consiliul Local al comunei Iacobeni, în memoria eroilor căzuţi la datorie în urmă cu 11 zile. Pe crucea de marmură sunt încrustate numele lor:
Comandor Arthur-Grigore Palfi
Căpitan medic Rareş-Cosmin Moldovan
Căpitan Răzvan-Aurel Moldovan,
Sublocotenent Andrei-Cătălin Apostol
Maistru militar cls. I Paul Bădescu
Maistru militar cls. II Dorin Fodor
Maistru militar cls. III Vasile-Marian Gădălean
Maistru militar cls. III Constantin-Dorin Filip
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Laurențiu Streza , Consiliul Local , Ioan Cori , Aurel Moldovan , Ovidiu Sitterli , Comandor Arthur , Mitropolitul Ardealului , Căpitan Răzvan , Cătălin Apostol , Dorin Filip , Cosmin Moldovan , Dorin Fodor , Grigore Palfi , Marian Gădălean , Paul Bădescu , Sublocotenent Andrei
Vizualizari: 350
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Adrian
Acum 2 ore
Cioban
Acum 2 ore
Petruț Ionescu
Acum 2 ore
Sophie
Acum 2 ore
Paul