Reabilitarea pavilionului A și construirea unui lift exterior sunt principalele lucrări prevăzute în contractul semnat de reprezentanții Ministerului Apărării la Sibiu și firma Balor Cons. Societatea de construcții cu sediul în Sibiu a fost aleasă în urma organizării unei a treia proceduri de achiziție publică, desfășurată la finele anului trecut, după ce alte două astfel de proceduri au fost, pe rând, anulate. Valoarea totală a contractului de lucrări este de 2,23 de milioane de lei, fără TVA.
”În prezent, Spitalul Militar de Urgenţă Sibiu nu este prevăzut cu niciun sistem de preluare a cazurilor transportabile cu targa de către serviciul de ambulanţă şi nici un sistem de acces pentru persoanele cu handicap, pentru secţiile ce îşi desfăşoară activitatea la etajele superioare. Pavilionul A, cu destinație Spital Militar are nevoie, pentru modernizare și acreditare conform legislației în vigoare ca accesul la etajele 1 şi 2 să se efectueze în afara scărilor interioare (ca în prezent) și cu ajutorul unui ascensor (lift) montat exterior, convenabil, adiacent clădirii”, se arată în memoriul tehnic al lucrării, memoriu întocmit de o firmă din București. Dimensiunile ascensorului ce urmează a fi construit vor fi de 2,6 x 3,5 metri, conform documentației amintite.
Cele mai mari lucrări sunt, însă, cele de reabilitare a clădirii principale Spitalului situat pe bulevardul Victoriei. Durata lucrărilor este estimată la 23 de luni, însă aceste termen poate fi extins sau chiar amânată sine die. ”Autoritatea contractantă va încheia contractul de lucrări în funcţie de alocaţiile bugetare anuale şi îşi rezervă dreptul de a prelungi durata contractului sau de a renunţa la investiţie dacă aceasta depăşeşte capacităţile de plată sau dacă intervin modificări ca urmare a unor alte priorităţi ale Ministerului Apărării Naţionale”, se mai arată în documentația de licitație.
Sursa foto: Memoriu tehnic al lucrării
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
12 răspunsuri
-
De ce nu se construieste un spital judetean nou, modern, cum se tot canta de cativa ani incoace si se renoveaza toate spitalele existente? Cheltuiala dubla inutila. Cladirea spitalului militar trebuie renovata (cel putin fatada) si folosita in alt scop, nu spital. E mare cladirea, este amplasata intr-o zona centrala, usor accesibila, are locuri de parcare suficiente in zona. Ar putea sa functioneze acolo un sediu administrativ, ca si asa avem o gramada de institutii inghesuite in sedii minuscule.
-
inca un imbecil care habar nu are pe ce lume traieste…ce cladire e aia…un KK care are nevoie de zeci de mii de lei sa fie incalzita, este absolut ne functionala, etc….nu se darama doar din ambitii ale unor oameni mici car isi vad oar interesul lor si nu le pasa de bolnavi!! Pacat ca sunt incurajati de unii ca tine…care nu inteleg nimic din ce e in jurul lor. Nu sunt de la nici o concurenta…dar nu-I greu de vazut cam care este nivelul constructorului…oare de ce are nevoie de 2 ani sa instaleze un lift si sa zugraveasca niste saloane…ca altceva oricum nu fac…restul de lucrari le fac la aia care le-au dat lucrarea!
-
Un imbecil mai mare ca tine nu poate exista, cladirea face parte din patrimoniul arhitectonic al Sibiului, cum sa demolezi asemenea constructie. Asa sa intimplat si cu cazarma 90 si casa de la Dragoner, niste iresponsabili au distrus doua bijuterii arhitectonice ale Sibiului. Sunt metode de reconfigurare si reamenajare a spatiilor asa incit sa faci cladirea eficienta din punct de vedere functional si chiar daca nu sa i se schimbe destinatia, dar nicidecum sa fie demolata. Tara asta e plina de demolatori si iresponsabili care distrug si lasa in paragina monumente istorice.
-
Cazarma 90 era un pericol, gandeste-te ca s-a luat in calcul incendierea ei pentru a evita o revarsare de sobolani in tot centrul orasului (se estima la un moment dat ca erau aproape 1 milion de sobolani in beciurile cazarmii) dar s-au gandit ca vor face un dezastru cu fumul emanat asa ca s-au hotarat sa sigileze cu ciment beciurile dupa care sa se apuce de demolarea propriu zisa. Iar spitalul militar nu e niciun patrimoniu arhitectonic, e doar o cladire, ar fi pacat sa se demoleze si parerea mea e ca ar trebui re-atribuita spre alta functionalitate.
-
Cazarma 90 a fost ultimul monument de arhitectura militara austiaca pastrat /demolat in estul fistei monarhii. Reconstruirea ei (precum si „Dragonerwache ” e dezirabila. „Modernizarea ” spitalului militar -o prostie managerial – medical – financiara in siajul nefericit al petecirii spit.jud. Asta spune ceva despre cum ne administram noi, sibienii.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tara arde si baba se piaptana! Ne si intereseaza pe noi nustiuce comunitate nemaiauzita din Pakistan! Si noi suntem vai…
Bine, băă! 3.3 meleoane (plus proiectarea) pentru a zugrăvi pasajul…
N-o sa poata fi aplicata legea , cine sta sa numere balcoane? Ale gagicilor, poate…
Psd, pnl, tot dracu ala e.
Asta zic „autoritatile”, din 1918 incoace. Lol.












Lasă un răspuns