Luni,
08.08.2022
Cer Senin
Acum
16°C

Piesele "Girafe" si "Bizoni" in regia lui Radu Afrim se joaca la "Radu Stanca"

La Teatrul Naţional „Radu Stanca”, în acest weekend se vor juca cele mai noi producții realizate de Secția Română, în regia lui Radu Afrim: „Girafe”, Fabula urbană #1 şi „Bizoni”, Fabula urbană #2. Sâmbătă, 17 ianuarie și duminică, 18 ianuarie, de la ora 19:00 vor avea loc primele reprezentații din acest an ale pieselor dramaturgului catalan Pau Miró, cărora le dă viață scenografia semnată de Dragoș Buhagiar și coregrafia Andreei Gavriliu.

Piesele „Bizoni” şi „Girafe” au fost scrise în anii 2008-2009 şi fac parte din Trilogia fabulelor urbane, alături de piesa „Lei”. Radu Afrim spune că le-am putea numi Trilogia maşinii de spălat, pentru că au în centru acest obiect aparent banal, dar care a revoluţionat viaţa femeii în secolul trecut. „Girafe”, Fabula urbană #1 explorează tema cuplului fără copii, complicând intriga prin adaptarea criticii epocii de dictatură a anilor ’50 din Barcelona la realităţile autoritare din România anilor ’68.

„Am adus acţiunea din „Girafe” în România anilor 1968 - 1970, decorul şi estetica jocului sunt mai realiste. În schimb, acţiunea din „Bizoni” se petrece în zilele noastre şi este vorba despre o dramă de familie. Ambele sunt piese sociale, fără a fi enervante social”, declară Radu Afrim.

„E de bun augur că Afrim nu a încercat două spectacole gemene, ci, dimpotrivă, le-a distanţat prin decor, atmosferă, durată, mijloace şi discurs regizoral. Dacă în Girafe îşi purta auditoriul printr-un tragicomic care evolua în spirală, de la un moment la altul, Bizoni este un spectacol trist. Făcând unele trimiteri la satira din Girafe, Bizoni este un spectacol despre moarte. Despre moarte ca dispariţia unui anume tip de om şi supravieţuirea prin violenţă (”infernul sunt ceilalţi”), ca timp care ne devoră, ca dizolvare a sistemelor (impotenţa religiei instituţionalizate), ca văl autoprotector ascunzând chipul real al cuiva, ca ignoranţă, ca viol, ca infanticid, ca schimbare a identităţii (de orice fel), chiar moarte brută sau, în cele din urmă, ca retragere din rândul celorlalţi pentru a nu-i contamina de propria moarte (poţi muri doar o singură dată şi nu poţi fi decât singur în acest tête à tête cu moartea ta). Radu Afrim face apel în spectacol la toate modalităţile prin care se manifestă ca artist vizual şi creator de ”univers sonor”, asistat de coregrafia de invidiat a Andreei Gavriliu”, scria Dana Tabrea în Ziarul de Iași.

Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrului din bd. Nicolae Bălcescu nr. 17, cu următorul program: Marţi - Sâmbătă - 11:00 – 18:00; Duminică - 10:00 - 14:00; Luni – închis. Informații la tel.: 0369 101578; E-mail: ticketing@sibfest.ro.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus