În iulie 2014 a fost trimisă o primă adresă oficială referitoarea la faptul că Parohia Evanghelică intenționează să nu mai prelungească închirierea clădirii de pe strada Banatului pentru Colegiul Agricol. În august 2014 a fost trimisă o nouă adresă, în paralel cu discuțiile purtate cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, cei ai Liceului de Artă și ai Colegiului ”Samuel von Brukenthal”, referitoare la extinderea acestuia din urmă în spațiile acum ocupate de Liceul de Artă. Iar reprezentanții Artelor și-au dat un acord de principiu pentru acest scenariu, acord care să fie folosit de reprezentanții Primăriei, pentru a fi mutați în clădirea de pe strada Banatului, folosită acum de Colegiul Agricol. Sunt câteva din declarațiile date de prim-preotul Parohiei Evanghelice Sibiu, Kilian Dörr (foto), pentru Turnul Sfatului.
Declarațiile lui vin în contextul în care atât conducerea Primăriei Sibiu, cât și cea a Colegiului Agricol se declară ”surprinse” și susțin că ”abia acum” află de situație. ”Noi avem adresele respective, cu numere de înregistrate. Au fost transmise către Serviciul Școli din cadrul Primăriei. Acum, noi ce să facem dacă nu comunică între ei? Iar toată această discuție nu este nouă, este de când a fost acel prim scandal, cu ieșiri în stradă ale Liceului de Artă. De atunci discutăm despre extinderea Colegiului Brukenthal. Discutăm cu toți cei interesați și, încă o dată subliniem, noi nu luăm aceste spații învățământului sibian, ci le menținem în acest scop. Și ce primim în schimb? Nu mulțumiri, ci felurite acuzații”, declară prim-preotul Kilian Dörr. El spune că Parohia pe care o conduce a fost contactată de reprezentanții unui lanț hotelier internațional, imediat după primele discuții care au apărut în spațiul public referitoare la situația clădirilor deținute de evanghelici. ”Am discutat la nivel de Parohie și am hotărât că aceste spații le menținem pentru învățământ. Am primit oferte extrem de substanțiale pentru închirierea acestor clădiri. Dar nu le-am luat în considerare, le-am refuzat, în condițiile în care noi pentru clădirea Colegiului Agricol încasăm doar 15% din chirie (aprox. 345 de lei pe lună – n.r.), restul de 85% îl lăsăm administrației locale pentru întreținerea spațiilor de învățământ. La fel facem și în cazul altor clădiri. Măcar pentru acest lucru consideram că meritam un «mulțumesc» și nu tot acest scandal, în care elevii sunt îndemnați să iasă la proteste”, mai arată Dörr.
”Nu suntem autiști”
În cursul zilei de marți, Kilian Dörr s-a întâlnit cu primarul interimar Astrid Fodor, pentru a discuta despre situația Colegiului Agricol. ”A fost o discuție preliminară. În aceste discuții, noi pornim de la notificările trimise încă de anul trecut, potrivit cărora nu dorim să prelungim contractul de închiriere pentru Colegiul Agricol. Dar nu suntem autiști (referitor la problemele logistice și așa mai departe invocate în legătură cu mutarea «din scurt» a Colegiului – n.r.). Doar că noi aceste discuții le-am avut și acum câțiva ani, când s-a pus public pentru prima dată mutarea Liceului de Artă. Să zicem că mai prelungim contractul pentru Colegiul Agricol cu încă un an. De unde știm că aceleași discuții nu vor apărea și peste un an? Noi dorim să rezolvăm lucrurile în liniște, dar în același timp dorim să rezolvăm situația Colegiului «Samuel von Brukenthal», unde, până la urmă, 95% dintre elevi sunt români, deci nu vorbim strict de interesul comunității germane. Noi vom discuta în continuare cu reprezentanții Primăriei”, asigură prim-preotul Kilian Dörr.
Referitor la faptul că în cazul Liceului de Artă, contractul expiră doar în 2017, prim-preotul amintește de acordul de principiu dat de reprezentanții acestui liceu. Clădirea în care funcționează a fost retrocedată și predată Parohiei Evanghelice în 2012. Potrivit legii, în primii cinci ani de la retrocedarea unui astfel de spațiu, proprietarii nu au voie să îi modifice destinația. ”Dar noi tot pentru învățământ vrem să menținem această clădire. Deci nu e vorba de nicio schimbare de destinație”, mai arată Kilian Dörr.
Pe de altă parte, reprezentanți ai Liceului de Artă din Sibiu au arătat pentru Turnul Sfatului că - pentru ei - clădirea de pe strada Banatului este mai convenabilă decât actualul spațiu de pe strada Alexandru Odobescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Astrid Fodor , Parohiei Evanghelice Sibiu , Colegiului Agricol , Turnul Sfatului , Kilian Dorr , Alexandru Odobescu , Primăriei Sibiu , Colegiul Agricol , Aula Colegiului Brukenthal , Parohiei Evanghelice Guşteriţa , Serviciul Școli , Parohia Evanghelică
Vizualizari: 668
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Marko
Acum 1 oră
Adybady
Acum 1 oră
M
Acum 1 oră
Noi noi
Acum 2 ore
Flo