Până în anul 1939 Regimentul 90 Infanterie, în cadrul Diviziei 18 Infanterie, regimentul a fost deplasat pentru acoperirea frontierei de vest a ţării, activitate care a durat până în luna septembrie 1940 după care s-a retras din nou în garnizoana Sibiu. De remarcat că pe timpul retragerii, regimentul a asigurat şi transportul tezaurului aflat la Baia Mare. De reamintit că în perioada interbelică regimentul s-a implicat în cele mai importante ceremoniale militare religioase desfăşurate în garnizoana Sibiu. În acest sens reamintim ceremonialul militar religios din data de 22 aprilie 1923 când defunctul Andrei Bârseanu preşedintele Asociaţiunii Astra o gardă de onoare şi muzica regimentului 90 Infanterie au condus pe ultimul drum pe Andrei Bârseanu de pe strada Avrig până la locul de veci în cimitirul central. Mai reamintim în acest sens onorurile acordate de o companie şi muzica Regimentului 90 Infanterie MS Regele Ferdinand I venit la Sibiu pentru sfinţirea Monumentului Eroilor Ofiţeri căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru făurirea României Mari. Monument ridicat în incinta Şcolii de Ofiţeri de Infanterie “Principele Carol” de la capătul actualului Bulevard al Victoriei fost Bulevard al reginei Elena. La sosirea trenului regal în staţia CFR Sibiu compania de onoare şi muzica regimentului 90 i-au prezentat onorul MS Regele Ferdinand I întimpinându-l de către comandantul Corpului 7 Armată Sibiu general I. Vlădescu, prefectul judeţului, col. Al. Boiu şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor din Sibiu şi din judeţ. La dezvelirea şi sfinţirea monumentului au participat autorităţile civile şi militare din Sibiu precum şi un număr de peste 30000 cetăţeni veniţi din împrejurimile Sibiului. Dezvelirea monumentului a fost făcută de către MS Regele Ferdinand I iar momentul religios a fost săvârşit de către Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea companiei din Regimentul 90 Infanterie pe acordurile muzicii militare ale acestuia care au dat onorul asistenţei. Cu prilejul dezvelirii şi sfinţirii monumentului a avut loc şi avansarea promoţiei de ofiţeri locotenenţi din toate structurile de învăţământ militar ale Armatei Române şi din toate specialităţile şi armele. Promoţia a fost denumită “Promoţia Avram Iancu 1926”. Proaspeţii absolvenţi au defilat prin faţa MS Regele Ferdinand I şi a celorlalte personalităţi participante la eveniment. La plecarea din Sibiu în după-amiaza zilei de 26 iunie pe peronul gării CFR suita regală a fost întâmpinată de o companie de onoare şi de muzica Regimentului 90 Infanterie. Mai reamintim faptul că regimentul 90 infanterie, încă de la înfiinţarea sa, a avut strânse legături şi cu Asociaţiunea Astra care a donat regimentului o bibliotecă cu literatură pentru soldaţi, abecedare şi manualele şcolare, care au fost folosite de către soldaţii analfabeţi, care au urmat şcoala de alfabetizare înfiinţată în regiment de către Asociaţiunea Astra. Cadrele didactice astriste din Sibiu au desfăşurat activităţi didactice si soldaţii din şcoala înfiinţată în regiment. Amintim că foarte multe cadre ofiţereşti ale regimentului au devenit membrii astristi. De asemenea asociaţiunea Astra a oferit regimentului publicaţii editate în Sibiu care să fie citite de către soldaţi şi gradaţi.
La 15 martie 1939, Regimentul 90 Infanterie a fost deplasat pe calea ferată pe graniţa de vest a ţării pentru acoperirea frontierelor activitate care a durat până în luna septembrie 1940 când a fost retras în garnizoana Sibiu. Regimentul 90 Infanterie a luat parte la Cel de-al Doilea Război Mondial începând de la 24 septembrie 1941 până la 9 mai 1945. El a luat parte la ocuparea fortificaţiilor din zona Odessa după care regimentul a înaintat spre Stepa Calmucă. În urma contraofensivei sovietice şi a pierderilor foarte mari suferite regimentul rupe lupta şi se retrage în dezordine, de altfel ca întreaga armată română şi germană. În urma luptelor desfăşurate de Divizia 18 Infanterie în zone montane de pe teritoriul sovietic Divizia 18 Infanterie primeşte numele Grupul de Vânători de Munte iar regimentul sibian devine Grupul 90 Vânători de Munte, fiind înzestrat şi instruit pentru a aduce operaţiuni de luptă în teren muntos.
După încheierea armistiţiului între România şi URSS în urma trecerii de partea naţiunilor unite la 23 august 1944, Divizia 18 Vânători Munte în cadrul căreia Grupul 90 Vânători Munte a participat la nimicirea şi capturarea unor unităţi germane care acţionau în zona Ploieşti, iar după această acţiune a început deplasarea spre N-V, în vederea participării la acţiunile de luptă în Podişul Transilvaniei pentru dezarmarea trupelor germane şi zădărnicirea ofensivei acestora în cooperare cu trupele maghiare. În drum spre noul teatru de lupte, timp de câteva zile grupul 90 Vânători Munte a dus lupte şi în zona Sibiului iar Divizia 18 Vânători Munte şi-a stabilit punctual de comandă la Podul de Sus. Între 17 septembrie şi 25 octombrie 1944, Regimentul 90 Vânători Munte a acţionat în cadrul Operaţiei Clujului în primul eşalon al Diviziei 18 pe valea Arieşului, pe direcţia Câmpia Turzii – Viişoara – Apahida. Pe timpul unei recunoaşteri în zona localităţii Cheţani, pe Mureş, a căzut la datorie comandantul regimentului colonel Popa Petre (al cărui corp neînsufleţit, după război, a fost reînhumat în Cimitirul Eroilor din Pădurea Dumbrava Sibiului. La mormântul lui se află cea mai mare cruce din cimitir) şi sublocotenent Mircea Ludu. Aceştia se aflau într-o misiune de recunoaştere a terenului în vederea reluării ofensivei spre nord. Tot în aceste lupte au căzut la datorie şi sublocotenentul Paul Mihu Sadoveanu fiul marelui scriitor Mihail Sadoveanu şi sublocotenentul Victor Homsa din Sibiu fiu de memorandist. În ziua de 25 octombrie 1944 orele 14:45 grupul Vânători de Munte trece frontiera de stat a României, continuând acţiunile de luptă pe teritoriul Ungariei şi al Cehoslovaciei. După această dată regimentul revine la vechea denumire respectiv Regimentul 90 Infanterie iar Divizia 18 îşi reia denumirea de Divizia 18 Infanterie. Pe teritoriul Ungariei şi Cehoslovaciei subunităţile regimentului au ocupat o serie de obiective şi localităţi, a forţat mai multe cursuri de apă şi a străbătut mai multe masive muntoase. La data de 5 mai 1945, regimentul se găsea într-un raion de concentrare la aproximativ 60 km nord de oraşul Praga. În urma luptelor duse pe câmpurile de luptă împotriva trupelor germane-hortiste regimentul 90 Infanteria a avut aproximativ 3200 de morţi şi dispăruţi din care 400 ofiţeri şi subofiţeri. De asemenea regimentul a înregistrat şi 7450 de răniţi din care 300 ofiţeri şi subofiţeri.
Pentru faptele de arme şi sacrificii, regimentul 90 Infanterie a fost citat de mai multe ori pe ordine de I ale Diviziei 18 Infanterie, un număr însemnat de ofiţeri au fost decorate cu ordinal cavalerilor Mihai e vieţi omeneşti înregistrate de regimentul 90 Infanterie au fost permanent înlocuite cu tineri din contigentele apte pentru serviciul militar, în majoritatea lor fii ai plaiurilor sibiene. Menţionăm că peste 300 de militari în termen au fost decorate cu medalia bărbăţie şi credinţa şi citaţi pe ordin de front al regimentului. După terminarea războiului Regimentul 90 a revenit în ţară, schimbând succesiv mai multe garnizoane precum: Zalău, Cluj, Becicherecul Mic, Jebel, Lugoj, garnizoana unde s-a desfiinţat în anul 2001 iar tradiţiile regimentului 90 infanterie au fost preluate de o brigadă de infanterie în garnizoana Lugoj.
Să mai consemnăm un fapt unic în Armata Romană şi anume că Regimentul 90 Infanterie a fost singura unitate în Armata Romană care în luptele purtate pe fronturile de est şi de vest a pierdut 3 comandanţi de regiment. De la înfiinţarea sa şi până în 1948, în regiment a fost încadrat cu gradul de sublocotenent tânărul preot Ioan Boţogan care a devenit veteran de război în asociaţia Traian Moşoiu din Sibiu iar după trecerea în rezervă a slujit la Catedrala Mitropolitană şi la Biserica dintre Brazi. Un alt fapt unic în istoria modernă a Armatei Române este şi acela că Regimentul 90 Infanterie “Copilul cel drag al Sibiului” a dat armatei un număr de 17 generali dintre care amintim pe generalii: Radulian Constantin, Falfanescu Radu, Cămăraşu Mihai(fost primar al Sibiului în perioada interbelică, unul dintre cei 6 colonei care au fost prefecţi ai Sibiului în perioada interbelică), Berghea Ioan din Avrig, Bordei Ioan, Hanganu Silvestru, Iovanel Pavel, Mancu Florian, Paul Vasile, Popa Ionel, Iliescu Napoleon, Bivolaru Mihai, Gheorghioiu Ştefan, Tenu Constantin, Mândru Mircea, Furtună Dumitru, Cazacu Florian. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost absolvenţi ai şcolii militare de ofiţeri de infanterie nr 2 din Sibiu Principele Carol care pe parcursul carierei s-au afirmat ca foarte buni comandanţi, fiind avansaţi succesiv până la gradul de colonel, onorând în acest fel şcoala militară în care şi-au început cariera militară ca ofiţeri activi. Mai consemnăm faptul, unic în armata romană, că în momentele când prin faţa cazărmii Mihai Viteazul treceau cortegii funerare, garda regimentului 90 ieşea în faţa cazărmii şi dădea onorul defuncţilor.
Evocarea de faţă prilejuită de împlinirea a 96 de ani a regimentul 90 infanterie constituie un gest modest de onoare în memoria tuturor celor care au pus umărul la afirmarea regimentului ca o unitate de elită în Armata Romană, rămânând o frumoasă amintire în memoria comunităţii sibiene şi cu atât mai mult a supravieţuitorilor care şi-au făcut datoria faţă de ţară în acest regiment – prima unitate militară românească cu caracter permanent înfiinţată în Transilvania după Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
9 răspunsuri
-
bai ,daca to a-ti demolat un simbol al puteri ,de 30 ani de cind s-a demolat trebuia construit ceva nu ruina in centru sibiului ,cum de altfel se face si cu fosta piata 90 ,adusa ,leana lui nae dinc ,colibi jud alba so pusa s-a o construiasaca cu miunutele ei ,nu sti ca circula o vorba ce nu au putut distruge razboaiele si invazile ,a distrus ,elena nae fara razboaie cu buldozere ,trimisa special de fosti toasi de partid de la centru ,s-au nu va aduceti aminte cum spunea cind a fost instalata la sibuiu ca safa mare ,voi sibieni aveti ,gaze naturale si la satele din juru sibiului si capitala noastra [bucale ] sufera de frig ,si este unu de o da cu florile din piata mare ,bai cripto comunistule ,parcu din piata mare la distrus tot ,elena nae ,se spunea la vremea respectiva ca din avion ,parcu prin format seamana cu cvastica lui hitler ,,asa ca mai lasativa de istorie ,sibiu a fost capitala transilvaniei timp de 100 ani ,aici era toata economia si puterea legislativa ,uitativa la filmele istorice si vedeti cum toate filmele ,prezenta sibiu ca find ,viena ,faceti ceva cu ruina cazarmei ni tineti uritenia in mijlocu orasului ,daca tot ati dovedito jos
-
Care ochi pasivi ai sibienilor, puteai sa zici ceva in plina dictatura, am urmarit in multe zile cind o darimau lichelele comuniste fara sa pot face nimic, nu vezi ca nici acum in democratia asta de cumetrie nu sunt voci, oameni si media locala care sa-ti apere orasul si judetul, suntem vinduti, furati, manipulati si dictati din toate partile, dar n-ai vedea Doamne fereste oameni alesi pe functii sa intervina pentru judetul asta, ba te-o si vindut, am ajuns noi niste anonimi sa aparam interesele judetului, ca altii stau bine mersi pe salarii grase fara sa miste un deget in favoarea orasului si judetului asta.
-
Medicamentele se iau sub stricta supraveghere a medicului. Ai grijă, riscul de AVC este maxim din cauza singurei sinapse pe care o faci cu intensitate maximă. Te vaiți toată ziua ca un idiot. Pune naibii mâna și construiește ceva (tu și toți cei ca tine, care numai atâta știți: comuniști, deconcentrate, furturi de la handicapați, manipulare etc.) Lăsați-o mai moale că vă pleznește naibii singura venă care vă irigă unica circumvoluțiune. Zău, e mai bine pentru toți. Ai grijă de tine!
-
Poate ar fi interesant de vazut si partile mai putin luminoase ale trecutuui: interventia nu tocmai bine cugetata in legatura cu evenimentele de la Timisoasa din 1989 – mai concret in 17.12.1989.
Nu as vrea sa ofensez pe nimeni, insa acolo reprezentatii cei mai de seama ai UM 01141 din Lugoj (asadar vorbim de Regimentul 90) – au tras in oameni nevinovati!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Conform raportului anual al Congresului SUA, coruptia guvernamentala a Romaniei condusa de Bolojan il va onora pe Peter Magyar.
La fel de clare sunt si la Filarmonica, spitalele vechi si noi, asistenta sociala, sala Transilvania, chiria, NSA…
Te uiți pe Hgtv și înțelegi nimic … Și tu stai în chirie și aștepți colapsul imobiliar de 25 de…
ce inutilitate pentru hipsteri!…
Măi Dane, ceea ce prezinți tu sunt elucubrații, în niciun caz previziuni bazate pe analize , e doar o părere…













Lasă un răspuns