Teatrul Vienez de Copii, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, cu participarea Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu, organizează conferința “Teatrul în Educație”, parte integrantă a proiectului Inițiativa Educațională Națională. Proiectul își propune să introducă teatrul ca disciplină facultativă ȋn ȋnvăţământul preuniversitar românesc și se adresează deopotrivă copiilor, adolescenților, cadrelor didactice și părinților. ”Evenimentul cumulează, pe de o parte, experiența anului trecut: conferinţa „Teatrul în Educaţie” Bucureşti, desfășurată în perioada 16 - 18 octombrie 2014 (cu participarea și instruirea a 120 de cadre didactice din București, Cluj, Iași, Târgu Mureș, Dolj, Galați, Constanța, Timiș, Prahova, Sibiu) și, pe de altă parte, rezultatele obținute în urma implementării de către cadrele didactice instruite anterior, a metodei propuse de Sylvia Rotter în școli, în cursul anului curent. Au fost făcuți deja pași semnificativi către lărgirea orizontului mai multor copii și profesori”, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Evenimentul va avea loc în 17 octombrie, la Sala Thalia, de la ora 10:00, cu participarea a 250 de cadre didactice si va fi urmat de o sesiune de ateliere de formare în metoda inițiată de Sylvia Rotter, la Palatul Copiilor Sibiu, cu participarea a 60 de cadre didactice. Temele conferinței vor fi implicațiile atelierelor de teatru în dezvoltarea și comportamentul copiilor și tinerilor; abordarea creativă a procesului de predare prin jocuri și tehnici teatrale; ateliere de formare ȋn teatru de copii a 60 de cadre didactice din ȋnvâţământul preuniversitar din Sibiu, în metoda doamnei Sylvia Rotter de lucru cu copiii; prezentarea şi distribuirea volumului de pedagogie teatrală „Sus cortina…pentru viață!”, scris de Sylvia Rotter și Brigitte Sindelair; prezentarea rezultatelor obţinute de către cadrele didactice din ţară ca urmare a aplicării, în predarea la clasă sau pregătirea trupelor de teatru, a cunoştinţelor si competenţelor dobândite în urma participării la atelierele de formare organizate în cadrul conferinţei de anul trecut din Bucureşti. Anul acesta partenerii organizează două conferinţe locale pe această temă: una la Sibiu si una la Cluj-Napoca (14 noiembrie 2015).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sala Thalia , ministerul Educatiei , Târgu Mureș , Cercetării Științifice , Lucian Blaga , Palatul Copiilor Sibiu , Sylvia Rotter , Teatrul Vienez de Copii , Brigitte Sindelair , Inițiativa Educațională Națion
Vizualizari: 1083
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Cosmin
Acum 2 ore
Pastor marginas
Acum 2 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
BumBum
Acum 3 ore
Mioara