După ce Elena Udrea a lansat în această săptămână un atac dur la adresa foștilor colegi din PDL, vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, susține că este reacția unui om hăituit, ”care în disperarea de a supraviețui împroașcă cu noroi în jur”.
Udrea s-a declarat surprinsă de reacția unor foști colegi din PDL despre care spune că ”mă întreb daca ei dorm liniștiți noaptea, pentru că și eu am o memorie și-mi aduc aminte lucruri”. „M-a surprins atitudinea unora dintre colegi, care dacă ar fi să comparăm corectitudinea mea și a lor, diferența e mare în defavoarea lor. Eu probabil cât mai am mințile la mine, denunțuri nu o să fac… Eu mă mir despre unii colegi de la PDL care votau azi (miercuri – n.r.) și despre care dacă mă apuc să scriu denunțuri, i-ar aștepta mulți ani de pușcărie. Eu mă întreb dacă ei dorm liniștiți noaptea, pentru că și eu am o memorie și-mi aduc aminte lucruri. Ipocrizia este maximă. Atunci când vorbim de finanțarea partidelor, ar trebui să fim onești, toate partidele s-au finanțat la fel”, a declarat Udrea la România TV.
Raluca Turcan, fost vicepreședinte PDL, susține că atât Udrea, cât și Băsescu sfidează mii de oameni care au crezut sincer că România este bine condusă. ”Declarațiile Elenei Udrea sunt deșănțate. Ele sunt reacția unui om hăituit care în disperarea de a supraviețui împroașcă cu noroi în jur și face alianțe nocive. Atât Elena Udrea, cât și Traian Băsescu sfidează mii de oameni din fostul PDL care au crezut sincer că România este bine condusă, că în Guvernare primează interesul public, că Victor Ponta și PSD sunt adversarii politici ai PDL și ai României. Ce vedem acum? Că Elena Udrea și Traian Băsescu, fac jocurile lui Victor Ponta și Gabriel Oprea, că se salvează politic cu ajutorul PSD și UNPR, că proiectul lor politic este de fapt unul personal și nu unul pentru români. Ar trebui să încerce să facă opoziție corect, pe soluții și proiecte! Să vadă cât de greu este să treci în Parlament majoritar PSD un proiect pe educație, să porți o dezbatere reală pe fonduri europene sau economie fără să jignești. Să duci degetul la nas și să ameninți poate oricine. Asta e calea facilă, dar și nocivă pentru români”, a mai spus Turcan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
-
Astazi am participat, in calitate de invitat, la Conferinta Judeteana a Filialei Sibiu a partidului BLOCUL UNITATII NATIONALE. Un partid nou infiintat care se doreste a fi de centru stanga. Ii doresc mult succes si sper ca sub indrumarea competenta a Domnului presedinte Eugen Rotarescu la alegerile locale din mai 2016 sa ocupe cat mai multe locuri de primari, viceprimari si consilieri locali si judeteni. Mi-a placut si sigla acestui nou partid ” 100% BUN.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
sperăm să se refacă și nenorocirea aia de pavaj cu gresie de baie cu ceva mai aspectuos și mai aderent…
La teatru in care se fae astazi, nu pierzi nimic daca nu mergi la teatru.
Ma surprinde ca nu te deranjeaza faptul ca apa potabila livrata sibienilor este radioactiva, mai ales cea de la Gura…
Pertinenta solicitarea.O sustin.
Care constructie modulara existenta? Sunt doar niste improvizatii cu pericol de explozie pentru angajati, ne temem in fiecare zi cand…













Lasă un răspuns