Cum Guvernul nu a mai dat banii promișii, cum fondurile europene alocate pentru proiect nu mai apucă a fi cheltuite în totalitate, lucrările de extindere ale Școlii cu nr. 13 din Sibiu vor fi achitate tot din bugetul local al orașului. Aceasta este, pe scurt, ideea unui proiect de hotărâre pentru alocarea din bugetul Sibiului a sumei de 2,08 milioane de lei, pentru finalizarea lucrărilor de extindere a sediului Școlii nr. 13, în cursul anului 2016. Lucrările vizează ridicarea unui nou corp de clădire, în care să funcționeze opt săli de clasă. Această extindere ar permite elevilor să vină la școală într-un singur ”schimb”, cel de dimineață.
O istorie care începe acum nouă ani
Pe 21 decembrie 2006, Consiliul Local al Sibiului aproba indicatorii tehnico-economici pentru extinderea sediului Școlii nr. 13. 3,9 milioane de lei, cu tot cu TVA, din care 3,5 milioane de lei pentru construcții și montaj, era suma prevăzută în hotărârea de la acea dată. Lucrările, însă, aveau să înceapă abia în 2010, an în care, pe 26 iulie, Școala gimnazială semna contractul de execuție a lucrărilor cu SC Balor Cons, din Sibiu, pentru suma de 2,5 milioane de lei, cu tot cu TVA. Fondurile urmau a fi asigurate de către Guvernul României. Care a plătit doar 220.000 de lei după care a întrerupt finanțarea pe motiv de lipsă de fonduri, astfel că lucrările au fost sistate atunci când avansul acestora era de doar 7%.
Și niște bani europeni
”În luna mai anul 2014 s-a ivit oportunitatea continuării lucrărilor de extindere sistate, prin depunerea unui proiect pentru finanțare în cadrul POR 2007 – 2013”, amintesc acum reprezentanții Primăriei Sibiu într-un raport emis de Unitatea de implementare a proiectului. Oportunitatea a devenit realitate, iar administrația Sibiului semnează contractul de obținere a unei finanțări nerambursabile în valoare de 2,92 de milioane de lei. Banii urmau a fi folosiți tot în contractul cu SC Balor Cons SRL, contract care nu a fost reziliat. ”Având în vedere că documentația tehnico-economică a fost elaborată în perioada 2006 – 2007, iar între timp normativele tehnice privind calitatea lucrărilor în construcții s-au modificat a fost necesară actualizarea acesteia”, mai arată reprezentanții administrației locale. Noul proiect tehnic a dus la noi indicatori tehnico-economici, care potrivit unei hotărâri adoptată de Consiliul local Sibiu în luna aprilie a acestui an erau de 5,2 milioane de lei, din care 4,3 milioane de lei pentru construcții și montaj. Odată cu noul proiect tehnic a fost nevoie și de o nouă autorizație de construire, astfel că re-începerea lucrărilor din finanțare europeană s-a tot amânat. Până acum, pentru extinderea Școlii nr. 13 au fost cheltuiți aproximativ 1,33 de milioane de lei. ”Cheltuielile efectuate în cadrul contractului de finanțare sunt eligibile până la data de 31 decembrie 2015. Pentru ca toate cheltuielile efectuate în cursul anilor 2014 și 2015 să fie considerate eligibile în continuare, beneficiarii proiectelor care nu se încheie în anul 2015 au posibilitatea finalizării proiectelor din surse proprii, cel târziu până la data de 30 iunie 2016”, mai arată reprezentanții Primăriei Sibiu. Care propun, astfel, alocarea sumei de 2,08 milioane de lei din bugetul local pentru finalizarea proiectului de extindere a Școlii nr. 13 în prima parte a anului viitor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Local , Balor Cons , Guvernul României , Primăriei Sibiu , Școala nr. 13 , extindere , Cum Guvernul , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1828
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Sibian
Acum 30 minute
Doliu mare la hauristi !
Acum 45 minute
Invingator
Acum 51 minute
Emil
Acum 1 oră
UE