Povestea celor 61 de apartamente luate mită de către gruparea fostului primar al Șelimbărului, Daniel Maricuța, pentru a susține construirea dincolo de lege a ansamblului cu aproape 500 de locuințe ridicate pe 18 niveluri supraterane reprezintă ”ultimul tun” anchetat de DNA înainte de descinderi. Cazul este unul ”de finețe”: după experiența furturilor de teren prin falsificări grosolane de acte, Maricuța & co s-au comportat mult mai sofisticat cu ultima mită evaluată la peste 1,8 milioane de euro. Au folosit numeroși interpuși, au încheiat o sumedenie de contracte, au cesionat și amețit cât au putut urmele a ceea ce ar putea reprezenta ultimul tun al grupării infracționale din Șelimbăr.
Istoria celui mai mare ansamblu de locuințe ridicat vreodată în județul Sibiu este clădită tot pe un furt. Unul prin care, în 2005, gruparea coordonată de Daniel Maricuța și Elena Scumpu (secretar al Primăriei Șelimbăr) reușește să mai acapareze un teren de 21.000 de mp. Teren care, evident, se cuvenea altora. Prin interpuși, terenul furat ajunge, în aprilie 2007, tot la interpuși, respectiv Schuster Michael și Schuster Ursula, care plătesc fix 6.330 de euro pentru pământul aflat chiar în capătul bulevardului Mihai Viteazul (din Sibiu). După dezmembrări repetate (o parte din teren va fi vândut retailerului Lidl), gruparea Maricuța ajunge să vândă două parcele de 5.686 de mp, în total, pentru construirea a ceea ce va ajunge să poarte numele de Ansamblul rezidențial Mihai Viteazu.
La notar: Maricuța, personal
Terenul este vândut către cei care aveau să ridice ansamblul prin intermediul unei alte unelte folosită de Maricuța – este vorba de Emilian Petru Droc, agent imobiliar originar din Rășinari. El identifică pe cei interesați să ridice acolo un bloc, unul cât mai mare pentru un profit cât mai generos: un bloc cu regimul de înălțime 2S+P+15E+R (etaj retras). ”La încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, Maricuța Ioan-Daniel a fost prezent personal la cabinetul notarial, prin afirmația că sprijină dezvoltatorii acesta girând implicit obținerea documentației de construire și arătându-și interesul în cauză”, notează procurorii DNA în actele de continuare a urmăririi penale. Cei aproape 6.000 de mp de teren ajung să fie vânduți viitorilor constructori ai ansamblului abia după ce este eliberată autorizația de construire ce poartă numărul 107 din data de 24 iunie 2011. Pentru că Maricuța avea interes, autorizația permite ridicarea unui ansamblu cu două niveluri subterane, parter, 16 etaje, plus un al 17-lea, retras. Interesul lui Maricuța, arată procurorii, nu este numai vânzarea terenului furat, ci și încasarea unei mite pentru că sprijină ridicarea unui astfel de ansamblu. ”Mita a fost disimulată în prețul terenului, prin plata în natură a unui număr de 61 de apartamente și a 61 de locuri de parcare în valoare totală de 1.811.660 euro”. Cele 61 de apartamente au o suprafață totală de aproximativ 4.000 de mp.
O ditamai mita delicat ascunsă
Dacă în anii 2000, gruparea Maricuța fura terenuri falsificând acte cu pasta corectoare și radierea, în cel de-al doilea deceniu de activitate metodele de a fura sunt mult mai sofisticate. După cum arată procurorii acum, pentru cei 5.686 de mp de teren contractul de vânzare-cumpărare prevede suma totală de 2.226.660 de euro. Din această valoare, 415.000 de euro urmează achitată în cinci tranșe, iar restul de 1,811 milioane de euro trebuie achitat ”în natură”. Adică, prin cele 61 de apartamente cu locuri de parcare. Cele 2,22 milioane de euro plătiți pentru nici 6.000 de mp de teren duc la un preț de aproape 400 de euro/mp de teren. Ceea ce pare imens, mai ales că tranzacția are loc în anul 2011, când piața imobiliară era puternic afectată de criză. Tocmai de aceea, arată procurorii, prețul real al terenului este reprezentat de cei 415.000 de euro (preț care duce la o valoare de 73 euro/mp) care trebuie plătiți în cinci tranșe. Restul – apartamentele prevăzute în contract – reprezintă mita cerută de Maricuța pentru a asigura sprijin celor care ridică blocul. Pentru cele 61 de apartamente se va institui în CF o ipotecă de rang I.
Sofisticatul traseu al mitei
După ce terenul furat în 2005 de Maricuța a fost pus pe numele interpusului Iulian Hordobeț, urmat de familia Schuster, în 2013 contractul familiei cu nume săsesc ajunge cesionat către un alt interpus de-al lui Maricuța – Sorin Haiduc, printre altele proprietar al societății Malidcom SRL. Acesta cesionează de la familia Schuster contractul de vânzare – cumpărare a terenului pe care tocmai se construia ansamblul de 17 etaje. Prețul cesiunii este de 300.000 de euro, achitat înainte de semnare. Prețul este cel puțin disproporționat, având în vedere că la acea dată – 25 iunie 2013 – Schuster mai avea de încasat 140.000 de euro și de primit cele 61 de apartamente, evaluate la peste 1,811 milioane de euro. Doar că Haiduc nu este ultimul interpus în acest ultim tun semnat Daniel Maricuța. Căci – deși prin cesionarea contractului de la Schuster, ipoteca de rang I pe cele 61 de apartamente este transferată pe numele lui Haiduc – începând din decembrie 2014, Sorin Haiduc începe să cumpere cele 61 de locuințe pe numele unei societăți tot de el deținută – SC Banad SRL. Aceste tranzacții au loc cu sprijinul mâinii drepte a lui Maricuța – Ioan ”Nică” Iuga – cel care pune la bătaie banii folosiți pentru crearea circuitului fictiv de vânzare-cumpărare a apartamentelor. ”Analizând operațiunile efectuate, se poate concluziona faptul că numitul Sorin Haiduc a încheiat contractele de vânzare-cumpărare al căror proprietar era și care trebuiau doar predate în posesie (…), totul pentru a ascunde în fapt modalitatea gratuită prin care au fost dobândite cu titlul de mită. Aceste aspecte rezultă și din interceptarea convorbirilor telefonice efectuate în cauză”, notează procurorii DNA.
Cam ce sprijin? Cam cât să dea autorizație fără avize
Direct interesat de acest bloc, Daniel Maricuța a intervenit de la bun început pentru obținerea avizelor necesare autorizației de construire. Iar când a fost cazul, Maricuța nu s-a împiedicat de lipsa acestor avize. Procurorii DNA susțin că imensul ansamblu a fost autorizat fără aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Iar cel mai clar exemplu de susținere este cel din iulie 2014. Atunci, Primăria Șelimbăr emite autorizația cu numărul 195/22.07.2014, prin care se reautorizează ansamblul 2S+P+16E+R la care au fost aduse ceva modificări penthouse-urilor de la etajul 17. Doar că, în noua autorizație sunt incluse și două noi corpuri (B și C), fiecare cu subsol, parter, 11 etaje și etaj retras, fiecare de o parte și de alta a imobilului principal. Pentru aceste noi construcții, certificatul de urbanism a fost emis pe 21 iulie 2014, adică înainte cu o zi doar, au descoperit procurorii DNA, iar într-o zi este imposibil să obții toate avizele necesare pentru o autorizație de construire. ”Din analiza documentației de urbanism a rezultat faptul că autorizația de construire a fost eliberată în lipsa oricărui aviz”, notează procurorii anticorupție.
Pe cine a sprijinit?
Pentru șpaga dată în cazul ansamblului de 18 niveluri supraterane, procurorii anticorupție au deschis dosar de urmărire penală in rem în toamna anului trecut, mai precis pe 9 octombrie 2015. Ulterior, în urma descinderilor făcute la Primăria Șelimbăr, printre persoanele urmărite penal în legătură cu acest ansamblu mai apăreau Gheorghe Nemulescu, Florina Răducanu și Gheorghe Schotte. Florina Răducanu este soția lui Schotte și – după cum arată procurorii DNA – nu joacă decât rol de interpus al soțului ei. Nemulescu a declarat pentru Turnul Sfatului că a intrat în afacerea ansamblului de 17 etaje după obținerea autorizației de construire și a ieșit, ulterior, din această afacere. În 26 noiembrie 2015, procurorii DNA au emis un comunicat prin care au anunțat măsurile luate în cursul urmăririi penale din Dosarul Maricuța, iar în acest comunicat mai apare doar numele lui Schotte, pus sub control judiciar pentru dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma instigării. Solicitați în scris pentru declarații referitoare la faptele cercetate de DNA, Gheorghe Schotte și Florina Răducanu nu au răspuns până la publicarea acestui material. La fel, nu a răspuns nici Sorin Haiduc. Pe Emilian Petru Droc reporterii Turnul Sfatului nu l-au putut contacta: la niciunul din numerele de telefon asociate firmei sale nu răspunde nimeni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Emilian , Șelimbăr , Mihai Viteazul , Autoritatea Aeronautică Civilă , Mihai Viteazu , Turnul Sfatului , Daniel Maricuța , Primăria Șelimbăr , Elena Scumpu , Primăriei Șelimbăr , Dosarul Maricuța , Gheorghe Nemulescu , Sorin Haiduc , Florina Răducanu , Gheorghe Schotte
Vizualizari: 22075
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Leonard
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 2 ore
Todor Cristina Iuliana
Acum 2 ore
Analist
Acum 3 ore
@Noi Noi