Sabin Adrian Luca: ”În sfârșit, facem din Palatul Brukenthal un muzeu! Până acum n-a fost muzeu…”

În data de 6 aprilie se vor împlini zece ani de când Sabin Adrian Luca este manager general al Muzeului Național Brukenthal. Motiv suficient pentru a-l întreba ce a făcut în tot acest timp și ce are de gând să facă mai departe.

Reporter: În vreo două luni se fac zece ani de când sunteți director. Țin minte că atunci când ați preluat postul vorbeați mult despre șobolanii din muzeu și cât moloz adunat ați găsit în biroul dumneavoastră. Acum, la ultima conferință de presă ați vorbit despre datoria morală a muzeului față de societate și importanța lui pe plan internațional. Ați îmbătrânit?
S. A. L.: Știi de unde vine schimbarea asta în discurs? Din punctul meu de vedere, mi-am atins scopul! Scopul de atunci este fix cel de acum, adică să fac instituția vizibilă, reprezentativă, să nu mai depindă de micile gâlcevi locale, naționale sau ale țărilor… să fie puternică. Astăzi, noi avem la Tokyo o piesă care este centrul unei expoziții organizate de statul italian în cinstea relațiilor comerciale italiano-japoneze. Au adunat piese de la 12 mari muzee din lume, cele mai mari, Sibiul fiind cel mai mic. Și singurul din estul și centrul Europei. Culmea, piesa noastră este centrul întregului concept expozițional.

Rep.: Ce piesă e?
S. A. L.: E o haină bisericească pictată după un proiect al lui Botticelli, dar din punctul lor de vedere arată puterea culturii italiene. Se află alături de piese din New York, Londra, Paris. De ce? Pentru că acum zece ani nu se cunoștea structura colecțiilor muzeului Brukenthal. Se știa de ”Omul cu tichia albastră” și alte câteva. Și astea erau la București, nu aici! Noi le-am adus, când am venit eu, după câteva luni am reușit să le aducem, cu dispute grele. Noi abia acum am pornit o etapă mare de propagandă în lume…

Rep.: Marketing, propagandă are conotații negative.
S. A. L.: Nu are deloc, termenul s-a alterat din cauze politice recente, el este vechi de mii de ani. Că noi avem acum urechile sensibile vine educația asta continuă.

Rep.: Haina de la Tokyo la Sibiu a fost văzută?
S. A. L.: A fost expusă aici atâția ani, au trecut zeci de mii de oameni pe lângă ea. Sibienii, din păcate, și n-o spun cu o conotație negativă, ci doar ca o constatare, sibienii consideră că dacă Brukenthal este în Sibiu e de ajuns. Nu mai trebuie să-l și viziteze. Mulți nici nu știu câte am schimbat în ultimii ani. Foarte mulți spun: Păi eu am fost la Brukenthal, acum 15 ani! Chiar intelectuali ai orașului. Când am venit eu acum zece ani director, muzeul era închis. Chiar era închis publicului. Și era în starea pe care o rețineți. S-a văzut cel mai bine când am făcut acel sondaj, ca să vedem atitudinea comunității, de la cea mică, locală, până la cea europeană și mondială. Păi, comunitatea mondială a depășit net comunitatea locală. Nu numai numeric ci și calitativ. Am făcut aceste sondaje nu ca să obținem donații sau bani, ci ca să obținem minte. Să știm la cine să apelăm și cum, noi asta facem, nu suntem vânători de bani sau creatori de structuri financiare care plimbă banii prin nu știu ce fundații și-i învârt. Nu. Tocmai de aceea noi nu mai facem acum mari expoziții Brukenthal la Paris, prin Italia sau în alte părți. Oamenii au văzut, oamenii știu ce valori avem. Acum începem colaborări de calitate, vrem să fim în mari expoziții, esențiale pentru lume, alături de uriașele muzee care există. Nu cele care aparțin unei națiuni, aparțin lumii. În România am avut anul trecut mai multe expoziții decât toate muzeele din București.

”În 6 aprilie, împlinindu-se zece ani, tot muzeul va fi invitat la Vânătoare pentru desfătare. Suntem o țară subdezvoltată, noi nu mâncăm verdețuri d-astea fine, deci cu carne pe grătar și un pahar de vin bun ardelenesc. Și vom discuta ce facem în continuare, cu toții. Acum zece ani îmi era mai greu, acum îmi este mai ușor pentru că echipa a întinerit”, Sabin Adrian Luca, managerul general al Muzeului Național Brukenthal

Rep.: Nu și vizitatori.
S. A. L.: Nu. Am avut de zece ori mai mulți. S-au păstrat cotoarele biletelor, le puteți verifica.

Rep.: Atunci ce se mai lucrează în Palatul Brukenthal?
S. A. L.: Ne dorim să facem, în sfârșit, în Palatul Brukenthal un muzeu. Până acum n-a fost un muzeu. Se puneau niște piese prin săli, lumea intra să le vadă, dar un muzeu trebuie să aibă o tematică foarte clară, să aibă expozițiile de bază, care durează 10-15 ani. De un an și ceva ne-am apucat. Am terminat apartamentul lui Brukenthal și pe cel al soției, se lucrează la chestiunile legate de Biserică, de colecții și spiritul lor. Noi trebuie să arătăm un muzeu, nu o expoziție. Celelalte secții sunt muzee, Istorie, Naturale, Farmacie, Vânătoare, Artă Românească… doar aici au fost schimbări. Noi suntem singurul muzeu din România care are două tururi virtuale. Dintre care unul făcut cu cel mai mare operator din lume, Institutul Cultural Google. Acolo poți vedea piese noastre la o asemenea calitate încât le poți mări ca să faci „Omul cu tichia albastră” cât fațada muzeului. Dacă le-ai putea descărca, dar vorbim de Google. Muzeul Național Brukenthal a trecut de momentul culturii materialist-dialectice și istorice. Cea care încă se promovează cu dragoste.

Rep.: Bun. Sunteți mulțumit de primii zece ani. Ce urmează în viitorii zece?
S. A. L.: Dacă Dumnezeu și Ministerul Culturii ne vor ajuta să pătrundem, în sfârșit, în relația cu fondurile europene, urmează zece ani și mai frumoși. Noi avem proiectele de mulți ani puse la punct. Din ce știu eu, acest muzeu este el mai mare din România ca număr de piese, spațiu locativ, nouă clădiri, cinci palate, cu peste 1,6 milioane de piese în inventar etc., și foarte mult ne-a ținut pe loc faptul că nu putem folosi tot spațiul din mijlocul orașului. Tot Palatul Brukenthal, Casa Altemberger, Casa Albastră, din cauză că avem depozite. Clădirea de la Naturale la fel. Din 2008 este deja plătit proiectul pentru a avea depozite centralizate. Avem și terenul, la Vânătoare în curte, sunt mii de metri pătrați liberi, este deja aprobat de primărie. Avem totul, doar finanțarea nu s-a dezvoltat. Noi nu ținem de partenerii locali, depindem de Ministerul Culturii și de Guvern. Planul este să eliberăm mare parte din Casa Albastră, mare parte din sediul central de la Naturale, cel de la Muzeul de Artă Contemporană și la Istorie vom elibera depozitul. Totul se mută în depozitul nou și spațiul liber va fi folosit pentru noi expoziții și concepte educaționale. Clădirile acestea din centru vor putea fi vizitate cum trebuie.

Rep.: De ce a stat totul blocat din 2008 dacă proiectul este sută la sută pregătit?
S. A. L.: Cu bâta nu se poate! Decât pe la niște sporturi. În cultură trebuie să dai cu vorba, să convingi. Din nefericire convingem miniștri, convingem secretari de stat, convingem directori și după se schimbă. Aici este marele nostru dezavantaj, trebuie s-o luăm de fiecare dată de la capăt. În fond, acesta-i specificul țării și suntem acomodați cu el, că așa am trăit.

foto Silvana Armat