O echipă de cercetători de la Romvac, cel mai mare producător de vaccinuri veterinare din România, a inventat un ou super-aliment, hiperimun, adică un produs alimentar care, prin intermediul unei cure făcute timp de o lună, imunizează organismul împotriva celor mai periculoase bacterii.
Cei care urmează cura sunt imunizați împotriva Escherichia coli (cea care a infectat bebelușii din județul Argeș), Acinetobacter baumannii, Streptococcus pneumonia, Escherichia coli, Staphylococcus pneumonia, Salmonella enteritidis, Salmonella typhimurium.
De precizat și că oul de la Romvac nu este medicament, ci un aliment care reprezintă un sprijin imunitar pentru organism și care se poate administra la orice vârstă, inclusiv gravidelor sau mamelor care alăptează.
”Ouăle sunt produse de găini obișnuite, într-o fermă autorizată din România, dar al cărei nume am convenit să nu îl facem încă public din motive ce țin de faptul că noi am depus șase brevete de invenție pentru munca noastră la Romvac. Până nu se finalizează formalitățile, ne străduim să păstrăm cât mai multe aspecte logistice pentru noi din teama ca tot ce am descoperit noi să nu fie apoi însușit de alții”, a explicat Constantin Chiurciu pentru agrointel.ro.Ou hiperimun PC2 se prepară prin introducerea lui ca atare, în apă clocotită (100°C) și fierbere timp de 4 minute, după care se introduce rapid sub jet de apă rece. După fierbere, gălbenușul trebuie să fie moale. Oul poate fi consumat și sub formă de șodou, amestecat cu lapte călduț si miere, fie integral (pentru persoanele care tolerează albușul), fie numai prin folosirea gălbenușului. Consumul Oului hiperimun PC2 se repetă zilnic, timp de minim 30 de zile, consecutive. Se va consuma un ou pe zi. La persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sau cu afecțiuni cronice, consumul oului se poate face în mod susținut, timp îndelungat.
Oul hiperimun este disponibil în prezent prin comandă online pe www.imunoinstant.ro sau direct, la sediul Romvac din Voluntari.
Mai multe informații despre gama imunoinstant și oul hiperimun puteți afla și sunând de luni până vineri, între 7.30 și 14.30, la numerele: 021/350.31.09; 021/352.00.70; 021/352.00.74
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: descoperire , În România , romvac , oul superimun , Noaptea Cercetătorilor , oul hiperimun , comenzi , Constantin Chiurciu , Consumul Oului , Pentru Sibiu
Vizualizari: 3513
Ultimele comentarii
Acum 59 secunde
Periscop
Acum 26 minute
Excelent +1
Acum 28 minute
Bastiu
Acum 32 minute
Aci Duțu
Acum 7 ore
O sibianca