Marți,
28.10.2025
Parțial Noros
Acum
5°C

Au făcut găuri în autostradă şi tot ei sunt nemulţumiţi. Firma italiană cere daune majore CNADNR-ului pentru Sibiu-Orăştie

Au făcut găuri în autostradă şi tot ei sunt nemulţumiţi. Firma italiană cere daune majore CNADNR-ului pentru Sibiu-Orăştie

Firma italiană Salini Impregilo a reclamat CNADNR la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Paris (CCI Paris) solicitând plată a peste 120 milioane lei, potrivit Digi 24. Italienii se simt nedreptăţiţi pentru că Compania Națională de Autostrăzi (CNADNR) i-a reziliat contractul pentru lotul 3 din autostrada Sibiu – Orăştie.

Chiar dacă a lăsat în urmă o autostradă care trebuie dărâmată și reconstruită cel puțin pe câteva sute de metri, firma italiană Salini Impregilo este nemulțumită de banii primiți până în prezent.

Un document făcut public de Asociația Pro Infrastructura, semnat de către directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, arată că în toamna anului trecut italienii au depus o cerere de arbitraj la CCI Paris cerând suplimentar 120,27 milioane lei, în condițiile în care valoarea totală a contractului a fost de 604,79 milioane lei.

Care sunt acuzele firmei italiene?

Salini Impregilo susține că a înregistrat cheltuieli suplimentare în urma unor întârzieri de care se fac vinovate autoritățile române. Întârzierile privesc dreptul de acces pe șantier și au fost cauzate fie de modificările la proiect solicitate de CNADNR, fie de alunecările imprevizibile de pământ și de condiții meteo nefavorabile.

Italienii au adresat însă mai multe cereri și Comisiei de Adjudecare a Disputelor (CAD) din România, anterior deschiderii dosarului de la ICC Paris. În România italienii au avut pretenții incredibile. Ei au cerut o prelungire a termenului contractului cu o perioadă cuprinsă între 562 de zile și 1.244 de zile și o majorare a valorilor contractuale, cuprinsă între 120 și 365 milioane lei, în funcție de acceptul CNADNR de a semna un act adițional la contract. În prima sa decizie, Ștefan Ciobotarenco, arbitrul CAD, a acceptat italienilor o majorare de 26,5 milioane lei și o extindere minimă a termenului contractului.

Arbitrul CAD a mai constatat refuzul CNADNR de a pune în aplicare decizia comisiei și a afirmat că acest caz este de competența ICC Paris. Deciziile acestei instanțe se iau însă greu, după ani de zile de dezbateri. Un deznodământ privind cererea Salini Impregilo nu va avea loc prea curând.

Originile dezastrului, cunoscute din urmă cu câțiva ani

Originile dezastrului de pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu Orăștie, cu o lungime de 22 de kilometri, se găsesc în urmă cu câțiva ani. Firma de consultanță Consitrans a identificat peste 200 de note de conformitate, respectiv tehnologii de execuție și materiale necorespunzătoare folosite de constructorul Salini-Impregilo. Pe motiv că a expirat contractul, CNADNR a reziliat înțelegerea cu Consitrans și a început un lung șir de procese costisitoare cu firma privată. Activitățile de consultanță au fost trecute în sarcina Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, deși era evident că aceasta nu deținea personalul necesar. Cu două zile înainte de turul 2 al alegerilor generale din noiembrie 2014, CNADNR a preluat autostrada de la constructorul italian Salini-Impregilo în pofida avertismentelor primite de la firma de proiectare conform cărora nu erau făcute lucrările de drenaj. Deschiderea traficului va pune în pericol autostrada, era avertizată CNADNR.

Compania spune că repară autostrada din garanția de bună execuție depusă inițial de firma italiană, însă nu se știe dacă banii vor ajunge. CNADNR promite inchiderea lucrărilor de reparație în acest an însă nici acest lucru nu se știe dacă va fi posibil.

sursa

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

2 comentarii

M

Acum 9 ani

D-nule Adrian Stoinea.......e regretabil cum a-ti inceput sa "scrieti" articole,adica un copy-paste integral de pe Digi.Asta cu siguranta nu e jurnalism.Macar Traian Deleanu merge pe teren ,face poze,ia interviuri...... Dezastrul de acolo se datoreaza tot unor indivizi copy paste care au vrut sa ne abureasca cu "mergem la vot pe autostrada" Jurnalism de 2 bani
Raspunde

un cetatean

Acum 9 ani

nu am intalnit pana acum o firma italiana care sa fi venit cu intentii corecte si cinstite in RO!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus